San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

apelului telefonic al lui Merdanflak, aseară. S-au pus pe
felurite eschive. Treptat, au recurs la măsuri radicale,
dar descoperirea, de către mine, a cadavrului din cuşcă
le-a măturat suprema nădejde: aceea constând în
păstrarea lui Himker, cu orice preţ, la adăpost de
bănuieli. Au decis că ultima lor manevră cu putinţă este
scape-cine-poate.
Aşa să fie? Şi dacă în calitate de ostatec m-au luat
ei sub pază? Pentru a servi, la nevoie, ca monedă de
schimb? Un comisar vestit, ce, e de colea, face biştăraie
– dă-ţi seama –, când se ţine pe picioare şi îşi are dinţii,
toţi treze'ş'doi, în gură.
Ostaticul, în zilele noastre mâncate de putregai, a
devenit moneda internaţională cea mare şi tare.
Etalonul-cap-de-slănină-afumată. Schimb femeie de
serviciu portugheză contra mitralieră, un paroh catolic
francez contra una furgonetă Mercedes metalizată
culoarea prunei, un ambasador sudanez contra două
monezi sudate, pe mătuşă-mea din Honfleur 1 contra
vacanţă în insulele Baléare, boaşele lui tata-mare contra
una scară în spirală, cedez lojă francmasonică pentru o
lojă la Operă, şi pe directorul Operei din Paris în
schimbul reţetei parizerului calitatea întâi. Vezi tu,
copchii să fi avut, eu unul le constiluiam un capital din
ostateci. Civili şi militari: fo câţiva judecători de
instrucţie, trei sau patru infirmiere, câţiva generali,
trecători anonimi cât să umpli cu ei o căruiţă, asta nu-ţi
mănâncă pâine. Nu multă, oricum.
A, şi-un mănunchi de ataşaţi de ambasade, ştii,
ăştia-s buni ca s'atârne greu la cântar. Cu cinci sau şase
cardiaci, pentru exigenţele urgente...
Sfârşesc prin a adormi, în ciuda situaţiei mele
incomode şi a bizareriei poziţiei, ultima expediindu-mi
1Note: Honfleur, mic port comercial la gura Senei.