San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

confuz de o poftă: s-o strâng în braţele mele şi să-i
ciripesc, şi eu, triluri pline, de armonie. În esenţă, eu
chiar ţin la această copiliţă. Păcat că totul rămâne în
esenţă. În sfârşit, om vedea.
Optimist, nu? Mă gândesc la viitor ca la un lucru
cuvenit. Toţi oamenii, frate-miu. Toţi. Semnează toţi
cecuri în contul anilor ce vin, şi habar nu au dacă, ei
personal, mai au acoperire.
Deodată, o huruială. Bizară. Din înalturi. Nu am
nevoie de radar: pricep că e vorba de un helicopter.
Aşadar, în apropierea colţului de pădure unde aşteptăm,
noi se găseşte o poiană.
Zbârnâitul devine vacarm. El continuă, dar rămâne
stabil, ceea ce indică faptul că aparatul a coborât la sol.
Himker se dă jos. Nişte oameni parlamentează, Nu
le prind vorbelor înţelesul, fiindcă şi le spun în şoaptă.
În fine, mi se deschide portiera. Doi inşi, dintre
care unul e îmbrăcat cu o salopetă cream, iar celălalt cu
un şalvaron şi o bluză uşoară, pun laba pe admirabilul
sa-lam(andru) constituit din subsemnatul şi mă cară-n
spate până la helicopter. Aşa cum am prezis, acesta din
urmă s-a lăsat într-un vast luminiş. Sunt aruncat pe
podeaua de zinc. Himker, împreună cu mult ciudatul său
şofer, iau loc pe cele două scaune dindărăt ale
aeronavei.
În aer, în aer, toată lumea aviatoare! precum
obişnuia să cânte un glumeţ ce lua în arendă un manej,
la bâlciul din Trône.
Marea elice începe să se agite frenetic. Cu o uşoară
legănare, ne ridicăm la verticală.
Direcţia: Jesus's house?
*
* *