Nr.15 - Ion Mereuta

Revistă ştiinţifico-practică
Diverşi autori folosesc diferite sinonime:
bazaliom, carcinom bazocelular, ulcus rodeus,
carcinoid al pielii, etc.
Epiteliomul bazocelular este cea mai frecventă
tumoră care afectează rasa albă; incidenţa sa
este în creştere, el reprezentînd deja o problemă
de sănătate.
Unele date (Mc Donaid şi Bubendorf) indică
un raport de 2/1 între carcinomul bazocelular şi
cel scuamocelular; studiile recente ale lui Brodeos
indică un raport de 10/1. Se notează unele variaţii
ale incidenţei, în funcţie de diferiţi factori.
Regiunea geografică: se raportează o
preponderenţă a acestei tumori în zone însorite,
uscate, cu vînturi, unde profesiile de bază impun
expunerea excesivă la radiaţiile solare a porţiunilor
descoperite ale corpului.
Rasa şi culoarea pielii: rasa albă este mai
expusă decît cea neagră, la care epiteliomul
bazocelular este extrem de rar întîlnit. Este relativ
rar la popoarele de rasă galbenă. Persoanele
blonde şi roşcate fac mai uşor epitelioame
bazocelulare decît persoanele brunete.
Reiese, deci, rolul pigmentului melanic în
fotoprotecţia tegumentelor şi în susceptibilitatea
acestora.
Profesia: anumite profesii care prin natura
lor comportă expuneri prelungite şi repetate la
radiaţia solară, favorizează alterări degenerative
ale tegumentelor. La agricultori, grădinari, pescari,
epiteliomul bazocelular frecvent în asociaţie cu
cel spinocelular în cadrul unei epiteliomatoze
multiple, capătă simbol de adevărata „boală
profesională”.
Vîrsta: incidenţa maximă este întîlnită între
50-80 de ani, dar se observă la toate vîrstele.
Sexul: nu se notează diferenţe semnificative
– dar unii autori indică o incidenţa uşor
crescută la bărbaţi.
Progresele biologiei cutanate au lărgit
cunoştinţele noastre despre patogenia
epiteliomului bazocelular, ca şi despre cea a altor
cancere cutanate.
Cauza apariţiei tumorii rămîne necunoscută,
dar cîţiva factori de mediu sunt implicaţi în
predispoziţia unor persoane pentru această formă
comună de cancer al pielii.
1. Radiaţiile UV cresc în general riscul
cancerelor pielii. Legătura dintre expunerea la
soare şi neoplazie este însă mai puţin directă în
35
Veronica Şvet
ASPECTE EPIDEMIOLOGICE ŞI FACTORI DE RISC ÎN DEZVOLTAREA
EPITELIOAMELOR BAZOCELULARE (Cercetare bibliografică)
cazul bazalioamelor decît în cazul epitelioamelor
spinocelulare. Astfel, multe bazalioame se
dezvoltă pe zone relativ protejate, ca scalpul şi
regiunea retioauriculară.
Invers, se constată absenţa tumorilor pe dosul
mîinilor, unde leziunile actinice sînt similare celor
de pe cap şi gît. Graham şi Mc Govran au
constatat că incidenţa bazalioamelor pe zonele
expuse la lumină este direct proporţională cu
concentraţia glandelor sebacee.
Pielea pigmentată este mult mai puţin
susceptibilă la transformări epiteliomatoase.
Radiaţiile solare intervin atît în mod direct,
determinînd prin cumularea efectelor nocive în
timp o atrofie degenerativă senilă cu semnificaţie
de leziune precanceroasă, cît şi indirect, prin
intermediul keratozelor solare şi senile.
Stratul de ozon atmosferic determină limitele
lungimilor de undă ale lungimii solare care ajunge
la suprafaţa tegumentului: proporţia ozonului în
atmosferă variază în funcţie de anotimp şi de
latitudine.
2. Radiaţiile X pot induce epitelioame
bazocelulare de obicei multiple. Astfel, s-a
observat apariţia tardivă, după zeci de ani, a unor
bazalioame la persoane care s-au supus în
tinereţe la radioterapie pentru o acnee a feţei. Pe
o radiodermită cronică tardivă consecutivă
radiografiilor repetate ale coloanei lombare sau
radioterapiilor aplicate acestei regiuni, s-a
constatat apariţia unor bazalioame superficiale
sau noduloulcerative.
3. Arsenicul. Arsenicismul cronic, profesional
sau mai ales terapeutic (soluţia Fowler sau
“arsenitul de potasiu” larg folosită cîndva în
farmacologie) constituie un factor cancerigen
indiscutabil; el favorizează apariţia epitelioamelor
atît bazo cît şi spinocelulare.
Arsenicul intervine fie ca atare, fie prin intermediul
keratozelor arsenicale şi a bolii Bawenpe care le
determină. Obişnuit multiple, epitelioamele
bazocelulare se întîlnesc mai frecvent la psoriazici
cărora li s-au administrat îndelung preparate
arsenicale şi care au fost supuşi iradierilor
terapeutice excesive cu lumina solară.
Tipul de bazalioame a căror cauză tipică este
arsenicismul, este cel superficial eritematos.
4. Afecţiunile preepiteliomatoase. Epitelioamele
bazocelulare apar mult mai rar decît cele
spinocelulare pe astfel de leziuni.