jurnalul român de psihofarmacologie romanian journal of ...

Jurnalul Român de Psihofarmacologie
Romanian Journal of Psychopharmacology
Vol. 6, Nr. 1, 2
Terapia în PTSD cronic
Există strategii complexe, bazate pe procedee psihoterapice şi psihotrope, cu eficacitate
unanim recunoscută (Davidson, 1990).
Antidepresivele triciclice şi tetraciclice au efect favorabil (Frank, 1988 – imipramină 300
mg/zi; Reist, 1989 – desipramină 200 mg/zi), în prezent utilizarea lor fiind limitată
datorită inducerii fenomenului de vigilizare, efectelor adverse semnificative şi acţiunii
anticolinergice ce potenţează deficitul cognitiv. În prezent, în scopul corectării
deficienţei NA, cele mai bune rezultate au fost raportate cu NARI (reboxetina).
SSRI (fluoxetina, fluvoxamina, paroxetina, sertralina) – sunt actualmente superioare
antidepresivelor triciclice şi tetraciclice, prezentând o complianţă şi eficacitate
semnificativ crescute. Studiile privind SRI-NA sunt încă neconcludente.
Carbamazepina are efect de bună calitate când sunt prezente hiperexcitabilitatea,
modificările majore de somn şi ostilitate, dar efectul chinidine-like cu prelungirea
intervalului Q-T limitează utilizarea în comorbidităţi cardiace frecvent asociate.
Timostabilizatoarele de tipul derivaţilor acidului valproic şi, mai ales, noile clase
(gabapentin, lamotrigină şi topiramat) oferă siguranţă în administrare şi eficacitate crescută.
Beta blocantele diminuează semnificativ agresivitatea.
Agoniştii 2 (clonidina) în doze de 0,1-0,4 mg/zi diminuă mult tendinţa de automutilare,
actualmente utilizarea antidepresivelor duale din noua generaţie (venlafaxină,
mirtazapină) în asociere cu antipsihoticele atipice (olanzapină, risperidonă) având o
eficacitate cel puţin egală şi o complianţă net superioară.
Benzodiazepinele au o largă indicaţie, fiind medicaţia preferată în PTSD, atât în faza acută
(clorazepat dipotasic – Tranxene, lorazepam – Temesta), cât şi în faza cronică, cele mai
eficiente fiind alprazolamul – Xanax 2-3 mg/zi şi clonazepamul – Rivotril, 1-5 mg/zi.
Diminuează insomnia, hipervigilitatea, atacul de panică şi conduitele ostile, existând însă
riscul dezvoltării unei toxicomanii benzodiazepinice.
Antagoniştii receptorilor glicocorticoizi rămân o speranţă terapeutică insuficient evaluată.
Terapia medicamentoasă, cu durată medie de 2 luni, poate fi prelungită până la 6-12 luni,
atunci când se depistează simptome asociate (depresie şi anxietate). Psihoterapia este utilă, fiind
complementară atât în faza acută, cât mai ales în faza cronică, cu rol în recuperarea şi reinserţia în
viaţa normală. Sunt necesare precauţii în abordarea farmacologică a PTSD, la pacienţii cu
traumatisme craniene severe, boli somatice grave consecutive sau asociate evenimentului traumatic,
discrazii sanguine, consumatori abuzivi de alcool sau droguri.
Tratamentul de lungă durată al PTSD este dependent de mai multe criterii:
Eficacitatea terapiei farmacologice în estomparea sau dispariţia simptomelor PTSD;
Reducerea semnificativă a recăderilor sau a manifestărilor pe durata terapiei;
76