jurnalul român de psihofarmacologie romanian journal of ...

Jurnalul Român de Psihofarmacologie
Romanian Journal of Psychopharmacology
Vol. 6, Nr. 1, 2
şi agonist al receptorilor 5-HT1A. Acest agent antipsihotic are afinitate moderată pentru situsurile de
recaptare ale serotoninei şi noradrenalinei şi afinitate neglijabilă pentru receptorii muscarinici M1
(Stahl şi Shayegan, 2003). Afinitatea scăzută-moderată pentru receptorii histaminergici H1 poate
explica incidenţa relativ scăzută a sedării ca efect advers (Goodnick, 2001).
Sedarea este un efect advers obişnuit al antipsihoticelor convenţionale, în special la doze mari,
putând fi considerată moderată pentru clorpromazină şi mesoridazină, şi uşoară pentru flufenazină şi
haloperidol. Unele antipsihotice atipice pot şi ele să producă sedare, deşi acest efect este, în general,
mai puţin frecvent şi mai puţin sever comparativ cu cele convenţionale. Se consideră că ziprasidona şi
risperidona pot produce sedare uşoară, în timp ce olanzapina şi quetiapina produc sedare moderată, iar
clozapina poate produce sedare marcată. Trebuie subliniat faptul că posologia nu determină
întotdeauna severitatea sedării. Olanzapina, ale cărei doze zilnice sunt de 15-30 mg, este mai sedativă
decât ziprasidona, ale cărei doze sunt de 80-160 mg pe zi (Miller, 2004).
Diverse studii au indicat faptul că sedarea pare a fi legată de afinitatea antipsihoticelor
atipice pentru receptorii histaminergici H1 umani din sistemul nervos central, care este considerată
în ordine descrescătoare astfel: olanzapina > clozapina > ziprasidona > risperidona > quetiapina
(Richelson şi Souder, 2000).
Totuşi trebuie avut în considerare faptul că în timp ce efectul sedativ al unor antipsihotice
poate avea impact negativ asupra pacienţilor, antipsihotice atipice ca risperidona şi olanzapina au
potenţial de a îmbunătăţii calitatea somnului la pacienţii cu schizofrenie, posibil datorită afinităţii
înalte pe receptorii 5-HT2 (Miller, 2004).
Datorită eficacităţii superioare şi a profilului general de siguranţă, antipsihoticele atipice au
devenit tratamentul preferat pentru schizofrenie, în ciuda unor efecte secundare.
Creşterea ponderală poate constitui o complicaţie a tratamentului cu anumite antipsihotice
atipice şi poate fi acompaniată posibil de hiperlipemie, hipertensiune şi hiperglicemie şi, în unele
cazuri extreme, de cetoacidoza diabetică. Procentul estimat de persoane cu schizofrenie care sunt
supraponderale este mai mare decât procentul persoanelor obeze din populaţia generală (McIntyre
et al, 2001).
Mecanismele moleculare responsabile pentru creşterea în greutate în cursul tratamentului cu
antipsihotice nu sunt cunoscute pe deplin, dar pot implica o serie de receptori pentru
neurotransmiţători, inclusiv receptorii serotoninergici 5-HT2A şi 5-HT2C, receptorii alfa1 şi alfa2
adrenergici, receptorii muscarinici M3 şi, nu în ultimul rând, receptorii histaminergici H1.
Agenţii antipsihotici cu afinitate înaltă de legare la receptorii muscarinici M3 se asociază cu
risc crescut de diabet zaharat tip 2. Implicarea receptorilor M3 în producerea acestui efect advers
poate fi legată de reglarea secreţiei de insulină a celulelor beta pancreatice mediată de receptorii M3
31