ACTUALITĂŢI ÎN TULBURĂRILE ANXIOASE - New Europe College

Actualitãþi în tulburãrile anxioase
caracterul mai puþin comun ºi ale cãrei graniþe cu fobia simplã rãmân
neclare.
B.J. Cox, N.S. Endler, R.P. Swinson (1995), pornind de la
constatãrile unor studii anterioare, au evaluat câþiva factori presupuºi
a avea un rol în dezvoltarea agorafobiei pe un lot compus din 195 de
pacienþi cu anxietate paroxisticã episodicã ce au fost divizaþi patru
subloturi în funcþie de nivelul de severitate al agorafobiei, în
conformitate cu criteriile DSM-III-R: absentã, uºoarã, medie ºi severã.
De notat faptul cã cele patru subloturi s-au caracterizat prin acelaºi
tip simptomatologic al atacurilor de panicã. Nici severitatea ºi nici
frecvenþa atacurilor de panicã nu s-au dovedit a fi predictive pentru
severitatea agorafobiei.
IPOTEZE BIOLOGICE
Biologia anxietãþii ºi, în cadrul acesteia, biologia atacului de
panicã ºi a anxietãþii paroxistice episodice, constituie unul dintre cele
mai impulsionate domenii ale cercetãrii psihiatrice datoritã corelaþiilor
evidente cu psihofarmacologia acestor tulburãri. În cele ce urmeazã
vom încerca sã trecem în revistã cele mai importante elemente ale
acestui subiect aºa cum sunt ele structurate în stadiul actual de
cunoaºtere ºtiinþificã. Cei mai mulþi autori implicã în reglarea
emoþionalã acele stucturi cerebrale ce intrã în componenþa sistemului
limbic precum ºi unele conexiuni ale acestuia: structurile
temporo-limbice ºi amigdaliene, sistemul septo-hipocampic ºi locus
coeruleus.
1. Structurile temporo-limbice ºi amigdaliene. Pornind de la
constatarea cã anxietatea ºi frica sunt manifestãrile cele mai frecvente
ce se asociazã episoadelor paroxistice din epilepsia temporalã
(Boulenger ºi Zarifian, 1987; citaþi de J. Ph. Boulenger, J. Cl. Bisserbe
ºi E. Zarifian, 1992) s-au efectuat înregistrãri ºi stimulãri electrice
care au permis observaþia cã emoþiile rezultau sistematic din activarea
66