MEDICINĂ LEGALĂ - NOTE DE CURS Apreciez ... - Cursuri Medicina

Fazele se pot succeda iar debutul poate fi marcat de orice fază.
Forme clinice de agonie:
agonie cu delir - stări de agitaţie cu episoade
delirante până la acte de violenţă; se întâlneşte în boli
febrile, unele forme de meningoencefalită;
agonia lucidă - în decese prin afecţiuni cardiovasculare;
agonia alternantă - episoade alternante cu stări de
luciditate se întâlneşte în boli psihice grave, boli
acute.
Durata agoniei depinde de cauza decesului:
fulgerătoare - zdrobirea craniului şi a conţinutului,
decapitare, intoxicaţii supraacute;
scurtă (minute) - asfixii mecanice, intoxicaţii acute;
lungă (ore, zile) - în afecţiuni cronice.
Agonia poate fi precedată de o fază preagonală, care se manifestă
din punct de vedere clinic, prin nelinişte şi agitaţie, însoţite sau nu de
obnubilare.
MOARTEA CLINICĂ
Reprezintă etapa de trecere de la viaţă la moartea biologică şi este
caracterizată prin dispariţia funcţiilor respiratorii, cardiace (de obicei prima
dispare funcţia respiratorie) şi a vieţii de relaţie. În această etapă
reanimarea este posibilă ceea ce duce la concluzia că termenul de
“moarte” este greşit folosit în acest context, având în vedere că este un
fenomen ireversibil.
Durata “morţii” clinice este de aproximativ 5 minute, iar după
această perioadă apar modificări structurale ireversibile ale neuronilor
corticali, instalându-se moartea cerebrală.
MOARTEA CEREBRALĂ (corticală) se caracterizează prin:
- încetarea activităţii corticale;
- traseu izoelectric pe electroencefalogramă
Apariţia leziunilor morfologice ireversibile ale neuronilor corticali
face inutilă (dar nu imposibilă) reanimarea funcţiilor cardiace şi respiratorii,
datorită instalării stării de decerebrare. Instalarea acestei etape este
echivalentă, din punct de vedere legislativ, cu moartea individului.
Instalarea morţii cerebrale permite, din punct de vedere legal,
prelevarea organelor pentru transplant.
Coma depăşită (supravieţuire artificială), se caracterizează prin:
- moarte corticală cu menţinerea funcţiilor vegetative (se realizează
numai în secţii de terapie intensivă);
- din punct de vedere clinic şi paraclinic: absenţa reflexelor nervilor
cranieni, abolirea respiraţiei spontane (uneori activitatea cardiacă continuă
să existe), absenţa activităţii cerebrale cu traseul plat al
electroencefalogramei (chiar după stimuli dureroşi sau luminoşi) şi presiuni
parţiale ale oxigenului aproape egale între sângele arterial şi venos la
nivelul creierului.
MOARTEA REALĂ (BIOLOGICĂ)
Urmează după moartea clinică şi se caracterizează prin încetarea
proceselor metabolice celulare, cu modificări structurale ireversibile,
consecutive lipsei de oxigen; în această etapă apar semnele morţii reale şi
pentru un timp persistă manifestări postvitale.
MOARTEA APARENTĂ (VITA MINIMA)
Este o stare rar întâlnită şi se caracterizează prin:
- anestezie;
- abolirea reflexelor osteotendinoase;
- imobilitate corporală completă;
-funcţie respiratorie şi cardio-circulatorie foarte reduse, astfel încât
nu pot fi evidenţiate prin metodele de investigaţie clasică (palpare,
auscultaţie).
Datorită acestor caracteristici, moartea aparentă poate fi
confundată uneori cu moartea reală şi sunt cazuri celebre citate în istorie
despre asemenea situaţii.
CLASIFICAREA MEDICO-LEGALĂ A MORŢII
1) moarte violentă:
- urmare a acţiunii brutale asupra organismului a unor factori
traumatici externi; aceşti factori pot fi de natură: mecanică,
fizică, chimică, biologică, psihică;
- tot aici poate fi inclusă şi moartea prin inhibiţie:
• prin acţiunea unui factor extern de intensitate foarte
scăzută asupra unei zone reflexogene, prin declanşarea
unui reflex inhibitor;
• ex.: traumatism minor în regiunea laterală a gâtului
(zona sinocarotidiană);
• cazuri foarte rare;
- sub aspect judiciar: sinucidere, omucidere, accident, euthanasie,
execuţie, suicid asistat medical;
4