MEDICINĂ LEGALĂ - NOTE DE CURS Apreciez ... - Cursuri Medicina

lezate, se produce o aplatizare sau chiar o depresiune a osului datorită
elasticităţii sale. În lovirile de intensitate mai mică această aplatizare a
curburii osoase se poate redresa fără producerea de leziuni.
Dacă elasticitatea osoasă este învinsă, prin “turtirea” segmentului
de sferă (reprezentat de curbura osului) circumferinţa zonei de impact se
lărgeşte, iar peretele osos se fisurează pe un traiect dispus circular în jurul
punctului de aplicare al forţei, la limita zonei de deformare producându-se
aşa-numitele fracturi ecuatoriale (prin curbare).
Din punctul de impact spre zona periferică apar fisuri sau fracturi
dispuse radiar (fracturi meridionale).
În cazul lovirilor de intensitate mai mică sau localizate în zone în
care curbura calotei craniene este mai puţin evidentă (regiunile frontală
anterioară, scuama temporală) se produc de obicei numai fracturi liniare –
meridionale.
Întinderea şi aspectul fracturilor directe sunt în raport, în primul
rând, cu intensitatea lovirii şi gradul curburii osului. Un alt aspect pe care îl
poate lua o fractură directă la nivelul calotei este legat de mărimea
suprafeţei de impact.
Când suprafaţa de impact este mai mică de 4 cm 2 fractura poate
reproduce forma şi dimensiunile acestuia şi face posibilă identificarea
caracteristicilor unui anume corp delict. În aceste cazuri se poate produce
fie o înfundare cu aspect de ştanţare (obiecte contondente), fie o perforare
a osului cranian având dimensiunile obiectului respectiv (tăietor-înţepător,
înţepător, despicător, proiectil).
Când suprafaţa de impact este între 4 cm 2 şi 16 cm 2 , forma
obiectului vulnerant nu mai este reprodusă, apărând o fractură înfundată
cu eschile care lezează mai mult sau mai puţin conţinutul intracranian.
În lovirile cu obiecte cu suprafaţă mare sau în căderi se produc de
obicei fracturi liniare, fără a se exclude posibilitatea unei înfundări în cazul
impactului într-o regiune craniană cu curbură accentuată.
Spre deosebire de fracturile ecuatoriale care sunt dispuse circular în
vecinătatea punctului de impact, fracturile meridionale (indiferent dacă
sunt asociate sau nu cu fracturi ecuatoriale) pot iradia din focarul traumatic
la distanţe mai mari sau mai mici, în raport cu intensitatea traumatismului
şi caracteristicile morfologice ale osului.
În cazul fracturilor cominutive multieschiloase se poate observa că
eschilele rezultă din intersecţia fracturilor meridionale cu cele ecuatoriale.
Prin situaţia sa anatomică, bolta craniană este mult mai expusă
traumatismelor directe faţă de bază. Mai rar, fracturile pot fi localizate însă
numai la bază în zone accesibile unei loviri directe (etajele anterioare prin
loviri la nivelul arcadei sprâncenoase, regiunea mastoidiană).
Tot în mod direct se pot produce fracturi ale bazei (de obicei
orificiale) în urma pătrunderii unui proiectil sau a unui instrument tăietor-
înţepător sau înţepător prin orbită, fose nazale etc.
Prin mecanismul de lovire directă fracturile bazei craniului sunt
consecinţa iradierii dintr-un focar de fractură situat la nivelul bolţii.
Un alt mecanism de producere al fracturilor bazei este cel "mediat",
leziunea osoasă producându-se prin intermediul unei alte porţiuni a
scheletului, respectiv mandibulă sau coloana vertebrală.
Aceste fracturi directe mediate ale bazei craniului nu apar când se
produce o soluţie de continuitate a oaselor prin care se transmite forţa
traumatică (fractură de mandibulă, coloană vertebrală, col femural, platou
tibial etc.).
În mod excepţional se poate observa fractura inelară în jurul găurii
occipitale în căderile pe vertex, situaţii în care de obicei se produc şi
fracturi ale bolţii. În toate aceste cazuri de fracturi izolate ale bazei se
impune confirmarea mecanismului “mediat” prin cercetarea prezenţei
leziunilor iniţiale produse de impact (bărbie, regiuni fesiere, genunchi,
călcâi).
În ceea ce priveşte iradierea la bază a fracturilor de boltă (situaţie
cel mai des observată în practică), aceasta se face în concordanţă cu
punctul de impact, direcţia liniei de iradiere la bază indicând înclinarea
obiectului vulnerant faţă de punctul de impact.
Întinderea la bază a liniei de fractură este în raport cu intensitatea
traumatismului şi cu rezistenţa osoasă, fractura având o dehiscenţă mai
mare în apropierea punctului de impact.
Astfel, fracturile din regiunea frontală iradiază în etajele anterioare,
cele din regiunea temporoparietală în etajele mijlocii şi cele din regiunea
occipitală în etajele posterioare ale bazei. Aceste fracturi însă, în raport cu
intensitatea traumatismului pot să se extindă la mai multe etaje ale bazei,
numai în lovirile foarte puternice putându-se observa fracturi care
traversează baza craniului. În toate aceste situaţii însă, dehiscenţa maximă
este în apropierea focarului de impact de la nivelul bolţii.
Această constatare este deosebit de importantă pentru diferenţierea
unei fracturi produse prin lovire într-o anume zonă a bolţii de cele produse
prin comprimarea craniului. În acest ultim mecanism, fractura care
traversează baza craniului indiferent de direcţie este simetrică, dehiscenţa
maximă fiind în porţiunea centrală a bazei şi devenind mai îngustă spre
polii de compresiune. Această fractură meridională a bazei craniului se
produce în cazul comprimării capului prin modificarea diametrului bazei în
sensul scurtării celui situat în direcţia compresiei şi alungirii celui
perpendicular, acesta din urmă determinând o tracţiune asupra bazei cu
fracturarea iniţială a porţiunii medii a acestuia (fapt ce explică dehiscenţa
maximă la acest nivel).
Există fracturi prin mecanisme indirecte atât la nivelul bolţii cât şi la
cel al bazei explicându-se prin modificări de curbură ale oaselor craniene
34