MEDICINĂ LEGALĂ - NOTE DE CURS Apreciez ... - Cursuri Medicina

Romanii rezolvau, în legi speciale, inclusiv probleme medico-legale.
Amintim: Lex Aquilia privind responsabilitatea medicului, Lex Pompeea
privind intoxicaţiile, Lex Scantinia privind perversiunile sexuale. Nu poare fi
uitata activitatea deosebită a medicului Antistus care a autopsiat corpul lui
Iulius Cezar, afirmând că din cele 22 de plăgi doar una era letală. Galenus
studiază elementele simulării şi diferenţele între plămânul respirat şi
nerespirat al nou-născuţilor, iar în Codul lui Justinian se reglementează rolul
medicilor în procesul de judecată.
Prima lucrare medico-legală apare la chinezi în anul 1247, scrisa de
Sun-Tzi si intitulata “Cum se spală nedreptatea”, in care sunt descrise
autopsia, diferenţierea traumatismelor mortale de cele nemortale, asfixiile,
moartea subită, moartea survenită în tratamentele cu acupunctură.
Dezvoltarea specialităţii medico-legale are loc insa în Europa, prin
Ambroise Paré în sec.al XVI-lea, care publică primele tratate despre plăgi
mortale, asfixii, intoxicaţii şi Paulo Zacchia, în sec.al XVII-lea (“Despre
rapoartele medico-legale” respectiv “Chestiuni medico-legale”).
Inca din 1532, “Constitutio Criminalis Carolinae” preciza obligaţia
judecătorului de a solicita medicul pentru demonstrarea otrăvirilor,
leziunilor corporale, a problemelor referitoare la avort, infanticide, statuind
si reguli privind redactarea rapoartelor medico-legale. Din anul 1544
datează certificatul care confirmă identificarea cadavrului lui Francisco
Pizzaro.
Denumirea de medicină legală se apreciază a fi utilizată începând cu
anul 1700, iar cursuri de medicină legală încep la Copenhaga în 1740, la
Academia din Dijon-Franţa, la Universitatea din Praga în 1784, Viena 1818
(Institut Medico-Legal condus de Josef Bernt, apoi de Peter Franck),
Glasgow 1839. În 1799 in Germania se înregistrează oficial specialitatea de
medicină legală, iar în 1862 cea de stomatologie medico-legală, sub
conducerea lui Pfefferman, apoi a lui Oskar Amoedo. În Rusia, în 1828
apare Statutul medicinei legale, şi în 1829 volumul “Reguli pentru
examinările judiciare”. În aceasta perioadă, în Germania, Bohn tratează
despre felul cum trebuie examinate leziunile mortale şi descrie tehnica
autopsiilor.
În sec. al XIX-lea, odată cu dezvoltarea criminalităţii, au apărut
ample tratate de medicină legală, dintre care menţionăm pe cele ale lui
Tardieu, Brouardel, Lacassagne în Franţa şi Venşovici în Rusia.
În România, primele dispoziţii cu caracter medico-legal apar în 1500
în “ Pravila de la Ieud” respectiv Psaltirea Scheiană, unde este stipulat
aportul medicului în procesul de judecată. Urmeaza apoi pravilele lui Matei
Basarab şi Vasile Lupu, unde sunt descrise aprecierea leziunilor în răniri şi
otrăviri, deflorarea şi violul, aberaţiile sexuale, alienaţia mintală, divorţul
pentru impotenţă, perversiune sau nebunie, pruncuciderea în cazul naşterii
de malformaţi monstruoşi, medicii otrăvitori. În 1777 este înregistrat primul
post de vraci orăşenesc (de poliţie) la Iaşi, remunerat din veniturile
mănăstirii. La 22 iunie 1811 divanul Moldovei hotărăşte ca pe viitor
persoanele otrăvite sau cele decedate prin morţi violente să fie autopsiate
de medic. Primul Certificat Medico-Legal, semnat de medicii Filiti, Darvari şi
Caracas, dateaza din anul 1812.
Gh. Atanasovici a fost primul profesor de medicină legală numit în
1861 la Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie. Un an mai tîrziu a fost
numit medic legist al capitalei şi membru în consiliul superior. A funcţionat
ca profesor până în anul 1867, când a demisionat şi a fost numit din nou în
1869 până în 1877. Dintre lucrările sale menţionăm “Expertizele medicolegale”.
În perioada 1867-1868 medicina legală a fost predată de dr.
Neculae Negură iar toxicologia de dr. Dimitrie Sergiu.
În 1879 a fost numit profesor de psihiatrie şi medicină legală
Alexandru Şuţu care a cerut Ministerului de Justiţie să oblige pe medicul
legist şef al capitalei să permită studenţilor la medicină să asiste la
necropsii. Dintre lucrările sale amintim “Studii medico-legale”, “Lecţie de
deschidere la cursul de medicină legală” şi “Mania morală în raport cu
responsabilitatea legală”.
În 1890 dr. Mina Minovici ocupă postul de medic şef al capitalei
devenind în acelaşi timp şi asistent al prof. Şuţu la catedra de psihiatrie şi
medicină legală. În 1897 este numit profesor suplinitor la disciplina de
medicină legală care devine de sine stătătoare iar în 1899 este confirmat
ca profesor titular.
Prof. Mina Minovici a organizat medicina legală în România pe baze
ştiinţifice. În 1892 înfiinţează Morga Oraşului în Bucureşti care se
transformă în 1899 în “Institutul medico-legal” pe care îl conduce până în
1932. Dintre lucrările sale menţionăm “Tratatul de medicină legală” care a
fost premiat de Academia Română.
Fratele acestuia, Nicolae Minovici a fost conferenţiar de medicină
legală la Facultatea de Medicină din Bucureşti din 1915 iar în perioada
1919-1932 a fost profesor de medicină legală la Universitatea din Cluj unde
a organizat şi creeat o adevărată şcoală de medicină legală. Dintre lucrările
acestuia se remarca: “Studiu asupra spânzurării”, Manualul tehnic de
medicină legală”, “Autopsia medico-legală”.
Catedra de medicină legală din Cluj a fost condusa de Mihail
Kernbach care a funcţionat ca profesor până în 1951.
Un alt frate Minovici – Ştefan contribuie la înfiinţarea în 1898 a
Facultăţii de Farmacie din Bucureşti iar din 1924 conduce catedra de
chimie organică publicând numeroase studii de toxicologie de interes
medico-legal.
La catedra de medicină legală a Facultăţii de Drept din Iaşi este
numit în 1866 prof. Ion Ciurea care, în perioada 1882-1891, funcţionează ca
2