Texte – civilizatia greaca – II
Texte – civilizatia greaca – II Texte – civilizatia greaca – II
Materialele prezentate au scop didactic. Folosirea lor în alte scopuri decât cele necesare procesului de învăţământ, este sancţionată potrivit legislaţiei în vigoare. TEXTE EXPLICATIVE / 2010-2011 ISTORIA UNIVERSALĂ A ARHITECTURII ŞI ARTELOR ANTICHITATEA ŞI EVUL MEDIU Lector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZAŢIA GREACĂ - II PERIOADA CLASICĂ: 480-323 î.Chr. Epoca de aur a civilizaţiei greceşti – deplina maturitate a spiritului elen pe toate planurile existenţei umane. Formă de organizare a societăţii cu caracter revoluţionar pentru epoca respectivă – DEMOCRAŢIA SCLAVAGISTĂ. Modelul oferit de Athena epocii lui Pericle (450-430 î. Chr.). Caracteristici: - participarea tuturor cetăţenilor la conducerea comunităţii - for decizional suprem = Adunarea Poporului – DEMOS, cu prerogative nelimitate asupra treburilor politice ale polisului; din Demos făceau parte cetăţenii liberi născuţi în oraşul respectiv. Mari personalităţi ale filozofiei şi ştiinţelor: - SOCRTAE - DEMOCRIT - HERODOT - HIPOCRAT ale literaturii: - SOFOCLE - ARISTOFAN ale artelor plastice şi arhitecturii: 1
- Page 2 and 3: - POLICLET - FIDIAS - ICTINOS - CAL
- Page 4 and 5: Domină matematica şi astronomia:
- Page 6 and 7: - adaptarea pantelor, întreruptă
- Page 8 and 9: Treptat, agora a acumulat şi alte
- Page 10 and 11: Evoluţia construcţiilor pentru ad
- Page 12 and 13: Cultul colectiv implica participare
- Page 14 and 15: În timp s-au amenajat locuri speci
- Page 16 and 17: Orchestra avea în centru un altar
- Page 18 and 19: EPOCA CLASICĂ - locuinţele nu ref
- Page 20 and 21: Preocupări de a asigura condiţii
- Page 22 and 23: ADRESE FILMULEŢE - TEATRU ANTIC GR
- Page 24 and 25: 1. care aparține unui istm. 2. joc
- Page 26 and 27: (CRESTOMAŢIE) CELE 7 MINUNI ALE LU
- Page 28 and 29: dimensiuni mai mari si podoabe mai
- Page 30 and 31: Oraşul medieval Rodos (capitala in
- Page 32 and 33: Pana astazi au mai ramas cateva sta
- Page 34 and 35: persi puneau in tinuturile cucerite
Materialele prezentate au scop didactic. Folosirea lor în alte<br />
scopuri decât cele necesare procesului de învăţământ, este<br />
sancţionată potrivit legislaţiei în vigoare.<br />
TEXTE EXPLICATIVE / 2010-2011<br />
ISTORIA UNIVERSALĂ A ARHITECTUR<strong>II</strong> ŞI ARTELOR<br />
ANTICHITATEA ŞI EVUL MEDIU<br />
Lector drd.arh. Corina LUCESCU<br />
CIVILIZAŢIA GREACĂ - <strong>II</strong><br />
PERIOADA CLASICĂ: 480-323 î.Chr.<br />
Epoca de aur a civilizaţiei greceşti <strong>–</strong> deplina maturitate a<br />
spiritului elen pe toate planurile existenţei umane.<br />
Formă de organizare a societăţii cu caracter revoluţionar<br />
pentru epoca respectivă <strong>–</strong> DEMOCRAŢIA SCLAVAGISTĂ.<br />
Modelul oferit de Athena epocii lui Pericle (450-430 î. Chr.).<br />
Caracteristici:<br />
- participarea tuturor cetăţenilor la conducerea comunităţii<br />
- for decizional suprem = Adunarea Poporului <strong>–</strong> DEMOS,<br />
cu prerogative nelimitate asupra treburilor politice ale<br />
polisului; din Demos făceau parte cetăţenii liberi născuţi<br />
în oraşul respectiv.<br />
Mari personalităţi<br />
ale filozofiei şi ştiinţelor:<br />
- SOCRTAE<br />
- DEMOCRIT<br />
- HERODOT<br />
- HIPOCRAT<br />
ale literaturii:<br />
- SOFOCLE<br />
- ARISTOFAN<br />
ale artelor plastice şi arhitecturii:<br />
1
- POLICLET<br />
- FIDIAS<br />
- ICTINOS<br />
- CALICRATES<br />
- MNESICLES<br />
Element definitoriu al epocii:<br />
- stabilirea unui echilibru între idealurile artistice ale lumii<br />
greceşti şi modul d etranspunere a acestora în formele<br />
artistice.<br />
Formele culturii clasice au persistat şi în deceniile următoare<br />
când în situaţia social-politică a lumii greceşti au intervenit<br />
mutaţii majore.<br />
Perioada lui Pericle <strong>–</strong> perioada hegemoniei ateniene care a<br />
asigurat o anumită coeziune a polisurilor.<br />
Ulterior - nesiguranţă şi instabilitate a relaţiilor în interiorul<br />
lumii greceşti cu punctul culminant al războaielor<br />
peloponeziace.<br />
Deteriorarea treptată a democraţiei a permis instaurarrea<br />
dominaţiei macedonene iniţiată de Filip al <strong>II</strong>-lea şi împlinită<br />
de Alexandru Machedoon (356-323 î. Chr.)<br />
338 î.Ch.<br />
În urma bătăliei de la Cheroneea, Macedonia îşi impune<br />
dominaţia asupra Greciei.<br />
Prin cucerirea Imperiului Persan de către regele Macedoniei,<br />
Alexandru cel Mare (336-323 î.Ch.), sunt puse bazele<br />
economice, politice şi culturale ale lumii elenistice.<br />
Athena păstrează statutul de centru cultural prestigios<br />
Athene pierde poziţia politică dominantă<br />
2
Perioda lui Alexandru Machedon rupe violent echilibrul lumii<br />
greceşti. Imperiul format cuprinde teritorii ce aparţineau unor<br />
spiritualităţi diferite de cea elenă. Impactul cu culrile orientale<br />
a generat noi sinteze prin care civilizaţia greacă a a similat dar<br />
a şi pierdut, s-a restructurat în forme noi.<br />
PERIOADA ELENISTICĂ: 323 -31 î.Chr.<br />
Rezultă din evenimentele violente ale creării imperiului lui<br />
Alexandru Machedon. Moartea sa este urmată de<br />
dezmembrarea imperiului care se împarte între foştii generali<br />
<strong>–</strong> DIADOH<strong>II</strong>.<br />
În noile provincii constituite s-au instaurat MONARH<strong>II</strong><br />
DINASTICE <strong>–</strong> care reeditau forma de conducere a despoţiilor<br />
orientale.<br />
Cultura greacă a cunoscut momentul de maximă expansiune.<br />
Centrul de greutate s-a deplasat din grecia continentală în<br />
marile oraşe ale lumii orientale:<br />
- EFES<br />
- PERGAM<br />
- ALEXANDRIA<br />
S-au stabilit contacte strânse cu civilizaţia străveche a Asiei<br />
Mici şi Egiptului.<br />
Cultura ELENĂ devine ELENISTICĂ.<br />
Motivaţia schimbărilor vine din noua structură social-politică<br />
care a generat modificare comenzii sociale.<br />
Filozofi:<br />
- PLATON<br />
- ARISTOTEL<br />
Ştiinţa <strong>–</strong> mai practică, din cauza:<br />
- schimburilor comerciale active<br />
- dezvoltarea meşteşugurilor<br />
3
Domină matematica şi astronomia:<br />
ARHIMEDE - din Siracuza; construirea maşinilor de război<br />
pe baza calculelor matematice; omorât de romani în 212 î.Chr.<br />
EUCLID - trăia la Alexandria; dezvoltă geometria euclidiană<br />
PTOLEMEU - pământul este plat, stă nemişcat iar soarele şi<br />
luna se învârt în jurul său.<br />
ETATOSTENE - din Alexandria; pământul are formă<br />
sferică. Pune bazele geografiei ştiinţifice.<br />
ARISTARH - din Samos; pământul se învârte în jurul<br />
soarelui şi în jurul axei sale.<br />
Noua societate imprimă tendinţe diferite asupra vieţii artistice<br />
<strong>–</strong> creatorii nu mai servesc idealurile commune ale polisurilor.<br />
Grupaţi în academii, legaţi nemijlocit de monarhii locali, arta<br />
pe care o produc are un pronunţat caracter de curte. Artele<br />
plastice şi arhitectura transpun în imagini monumentale,<br />
uneori exaltate, forţa totalitară a monarhiilor elenistice.<br />
146 î. Chr. <strong>–</strong> Victoria de la Corint <strong>–</strong> Grecia devine provincia<br />
romană ACHAIA <strong>–</strong> moment care marchează simbolic<br />
încheierea ciclului evolutiv al culturii elene.<br />
Filonul elen a persistat, asimilat în cultura agresorilor ca o<br />
componentă definitorie şi astfel a fost transmis epocilor<br />
ulterioare.<br />
Întraga cultură europeană este tributară spiritualităţii greceşti,<br />
mai ales la nivelul concepţiilor fundamentale.<br />
CONSTRUCŢIA ORAŞELOR<br />
EPOCA CLASICĂ<br />
Caracteristici esenţiale:<br />
- AGORA <strong>–</strong> spaţiul de întâlnire al cetăţenilor polisului şi<br />
sediul diferitelor organisme politice<br />
- SANCTUARELE colectivităţii <strong>–</strong> pe ACROPOLĂ<br />
4
Principalele funcţii:<br />
- funcţia politico-administrativă aferentă oraşului şi<br />
întrgului teritoriu subordonat a generat programe şi spaţii<br />
destinate adunării unor organisme politice sau<br />
administrative, grupate în jurul agorei, piaţa publică de<br />
adunări.<br />
- Funcţia religioasă <strong>–</strong> parţial concentrată în sanctuarul<br />
principal şi parţial difuză în altare, temple, statui votive,<br />
fântâni rituale, în agora sau în alte zone ale oraşului.<br />
- Funcţia de apărare <strong>–</strong> asigurarea independenţei oraşului,<br />
simbol al întregii comunităţi. Amplasare în zone cu<br />
configuraţie geografică care să asigure o protecţie<br />
naturală la care se adăugau un sistem de ziduri, turnuri şi<br />
porţi întărite.<br />
- Funcţia economică nu defineşte calitatea de oraş al unei<br />
aşezări greceşti dar, este totdeauna prezentă prin<br />
cartierele meşteşugăreşti şi activitatea comercială din<br />
zona agorei, în pieţe special amenajate şi în zona portului<br />
care cuprindea şi antrepozite.<br />
- Funcţia rezidenţială <strong>–</strong> definitorie pentru orice aşezare<br />
umană<br />
- Funcţia de circulaţie alcătuită din reţeaua de străzi şi<br />
pieţe<br />
- Funcţia culturală <strong>–</strong> teatre, gimasioane, biblioteci, etc.<br />
Constituire:<br />
- spontan<br />
- proiectate<br />
Imaginea oraşului este definită de 2 poli coordonatori:<br />
- AGORA - centrul vieţii publice<br />
- ACROPOLA <strong>–</strong> centrul vieţii religioase<br />
Aşezări constituite spontan: ATHENA, CORINT<br />
Carcteristici:<br />
- trama stradală neregulată, apparent haotică<br />
5
- adaptarea pantelor, întreruptă de scări şi rampe care<br />
racordează niveluri diferite<br />
- reţea de străzi ierarhizată: străzi principale care leagă<br />
porţile oraşului, separă cartierele între ele şi converg<br />
către agora iar calea procesiunilor conduce către<br />
sanctuarul de pe acropolă; cartierele rezidenţiale sunt<br />
deservite de străzi secundare.<br />
- Există o anumită legitate urbană <strong>–</strong> prescripţii limitative şi<br />
elemente de drept de vecinătate, cu aplicare de către<br />
funcţionari speciali.<br />
Aşezări constituite pe plan prestabilit: apar din epoca<br />
arhaică, în cadrul procesului de colonizare: SELINUNTE,<br />
NAPOLI, MARSILIA.<br />
Carcteristici:<br />
- aplicarea unor principii ordonatoare<br />
- străzi dispuse în şah, paralele şi perpendiculare între ele.<br />
- Nu este o concepţie ştiinţifică <strong>–</strong> este aplicarea celui mai<br />
rapid sistem de împărţire a terenului nou ocupat în loturi<br />
rectangulare<br />
Aşezări constituite pe plan prestabilit cu forme de urbanism<br />
raţional şi preocupări funcţionale - apar în perioada clasică<br />
în IONIA. Teoriticianul noii orientări <strong>–</strong> HIPPDAMUS din<br />
MILET <strong>–</strong> sistematizarea Miletului şi a portului Pireu / sec.<br />
V î. Chr.<br />
- OLINTH <strong>–</strong> în Grecia continentală<br />
- PRIENE <strong>–</strong> în Asia Mică<br />
Caracteristici oraşe hippodamice ( Olinth, Priene, Milet):<br />
- trama stradală în şah<br />
- loturi egale ocupate de locuinţe<br />
- configuraţie carteziană a reţelei de străzi<br />
- formă rectangulară a agorei şi a altor spaţii publice<br />
- relativă independenţă a tramei stradale în raport cu<br />
configuraţia terenului<br />
6
- relativă independenţă între suprafaţa construită şi incinta<br />
creată de zidurile de apărare<br />
- nediferenţierea străzilor prin dimensiuni, absenţa unei<br />
axe majore<br />
- zoonificare funcţională a aşezării<br />
EPOCA ELENISTICĂ<br />
Principiile hippodamice se răspîndesc şi se dezvoltă în epoca<br />
elenistică <strong>–</strong> tendinţă generată de fondarea numeroaselor<br />
aşezări noi <strong>–</strong> ALEXANDRIA <strong>–</strong> în Egipt.<br />
Tendinţe diferite în evoluţia ştiinţei construcţiei oraşului:<br />
PERGAM <strong>–</strong> structura urbană urmăreşte obţinerea unor efecte<br />
de monumentalitate prin dispunerea construcţiilor în terase<br />
succesive, cu imagini arhitecturale spectaculoase,<br />
copleşitoare.<br />
ORAŞUL IDEAL - PLATON, ARISTOTELL<br />
AGORA<br />
Funcţia dominantă, civică, se desfăşura în spaţiul liber al<br />
pieţei. În jurul spaţiului central erau dispuse principalele<br />
clădiri destinate vieţii colective a polisului, spaţiile de<br />
întrunire a diferitelor organisme politice.<br />
O componentă caracteristică a agorei este clădirea cu<br />
portic <strong>–</strong> STOA <strong>–</strong> spaţiu acoperit, limitat către agora prin<br />
coloane, destinat promenadei, contactelor şi discuţiilor<br />
între cetăţeni, comerţului, artei <strong>–</strong> construcţie<br />
asemănătoare basilicilor din forurile romane de mai<br />
târziu.<br />
AGORA<br />
Locul de întâlnire al cetăţenilor pentru pentru dezbateri şi<br />
deliberări în probleme de interes comun.<br />
7
Treptat, agora a acumulat şi alte funcţii, subordonate însă<br />
funcţiei civice:<br />
- religioasă<br />
- comercială<br />
Funcţia dominantă, civică, se desfăşura în spaţiul liber al<br />
pieţei. În jurul spaţiului central erau dispuse principalele<br />
clădiri destinate vieţii colective a polisului, spaţiile de<br />
întrunire a diferitelor organisme politice.<br />
O componentă caracteristică a agorei este porticul <strong>–</strong> STOA <strong>–</strong><br />
spaţiu acoperit, limitat către agora prin coloane, destinat<br />
promenadei, contactelor şi discuţiilor între cetăţeni <strong>–</strong><br />
construcţie asemănătoare basilicilor din forurile romane de<br />
mai târziu.<br />
Funcţia comercială:<br />
- iniţial în aer liber<br />
- ulterior în barăci improvizate<br />
- mai târziu a a evoluat în spaţii special amenajate <strong>–</strong> unele<br />
stoa erau dublate de şiruri de prăvălii<br />
- în perioada elenistică apare separarea funcţiei comerciale<br />
de cea civică <strong>–</strong> în zona porturilor apar agore comerciale<br />
Funcţia religioasă rezultă din conţinutul sacru conferit agorei<br />
<strong>–</strong> locul unde se luau hotărârile majore privind viaţa polisului<br />
trebuia să se afle sub protecţia zeilor.<br />
În agora se aflau:<br />
- morminte ale unor personalităţi ale istoriei cetăţii<br />
- altare<br />
- temple<br />
- calea procesiunilor<br />
Amplasamentul agorei corespunde, în general, cu centrul de<br />
greutate al aşezării.<br />
Configuraţia agorei depinde de tipul de aşezare căreia îi<br />
aparţine.<br />
8
CONSTRUCŢ<strong>II</strong> PENTRU ADUNĂRI PUBLICE<br />
Cuprind programe relativ diferite dar care au beneficiat de<br />
rezolvări funcţionale asemănătoare.<br />
Apariţia lor s-a datorat existenţei unor organisme de<br />
conducere a polisului, cu atribuţii şi prerogative diferite, care<br />
se întruneau periodic.<br />
BULEUTHERION / TERSILION <strong>–</strong> întrunirile senatului<br />
polisului <strong>–</strong> BOULE; de ex. pt Athena, în sec. VI î. Chr.,<br />
senatul era format din 500 reprezentanţi ai celor 10 triburi.<br />
ECCLESIASTHERION <strong>–</strong> locul destinat adunării poporului <strong>–</strong><br />
ECCLESIA / DEMOS, forul decizional suprem care aproba<br />
sau infirma acţiunile propuse de senat; cuprindea toţi cetăţenii<br />
polisului.<br />
Iniţial <strong>–</strong> în aer liber sau pe o colină amenajată<br />
Ulterior <strong>–</strong> în teatre<br />
PRITANEION <strong>–</strong> construcţie unde pritannii, se întruneau,<br />
primeau ambasadori întreţineau focul sacru al zeiţei Hestia.<br />
Pritanii eau un corp de magistraţi, aleşi pentru o perioadă<br />
limitată, 35-39 zile, care nu aveau putere executivă sau<br />
decizională, dar deţineau simbolurile aurorităţii supreme:<br />
sigiliul statului şi cheile tezaurului. Aveau atribuţia păstrăriii<br />
focului sacru al zeiţei Hestia. Construcţia era de mici<br />
dimensiuni, apropiată de imaginea unei locuinţe.<br />
TELESTERION <strong>–</strong> locul de desfăşurare a unor adunări<br />
religioase în sanctuare cu caracter particular <strong>–</strong> ELEUSIS<br />
Problemele construcţiilor pentru adunări publice:<br />
- adăpostirea unui număr mare de participanţi<br />
- amplasarea participanţilor astfel încât să poată percepe<br />
tribuna vorbitorilor<br />
- acoperirea spaţiului amplu<br />
9
Evoluţia construcţiilor pentru adunări publice:<br />
- în perioada arhaică / OLIMPIA<strong>–</strong> construcţie alcătuită<br />
dintr-un spaţiu rectangular cu o terminaţie absidială;<br />
existenţa unui şir de stâlpi pentru susţinerea acoperirii,<br />
împărţeau spaţiul în două nave şi obturau perceperea.<br />
- dispunerea gradenelor în formă de U <strong>–</strong> Athena<br />
- sală hipostilă - şiruri de coloane echidistante <strong>–</strong> ELEUSIS,<br />
de tip apadana<br />
- dispoziţia coloanelor după o schemă radială cu centrul în<br />
zona tribunei<br />
- apropiere de schema teatrelor şi a odeoanelor, dar cu 4<br />
coloane amplasate astfel încât să nu obtureze perceperea<br />
tribunei.<br />
Aportul grec <strong>–</strong> găsirea unor scheme funcţionale care să să<br />
poată fi adaptate nivelului tehnic al epocii.<br />
PROGRAME DE ARHITECTURĂ<br />
Civilizaţia greacă este prima civilizaţie antică care impune<br />
arhitecturii o comandă socială complexă:<br />
- construcţii pentru organismele de conducere colectivă<br />
- spaţii urbanistice pentru contacte sociale, discuţii,<br />
tranzacţii comerciale <strong>–</strong> agora<br />
- edificii pentru activităţi colective indispensabile societăţii<br />
greceşti <strong>–</strong> teatre şi odeoane, palestre, gimnazioane şi<br />
stadioane<br />
Arhitecţii greci au fost obligaţi să creeze clădiri<br />
corespunzătoare unor funcţiuni noi.<br />
Programul prioritar <strong>–</strong> TEMPLUL <strong>–</strong> expresie a rolului<br />
religiei în societatea antică greacă dar şi un simbol civic,<br />
materializare a puterii şi prestigiului polisului.<br />
Religia greacă a avut un caracter antropomorf.<br />
10
Forme de cult: rugăciuni, purificări, ofrande, sacrificii<br />
Cultul colectiv implica participarea tuturor cetăţenilor<br />
polisului la marile serbări care alături de conţinutul religios<br />
conţineau şi o componentă socială, de exprimare a spiritului<br />
civic al unei comunităţi umane.<br />
În cadrul serbărilor care puteau dura câteva zile aveau loc:<br />
- procesiuni şi sacrificii<br />
- întreceri sportive sau concursuri culturale<br />
Templele se înscriu în ansamblurile complexe ale<br />
sanctuarelor care alcătuiesc zona sacră a fiecărui polis, fiind<br />
aşezate de obicei pe o înălţime - acropola.<br />
SANCTUARUL cuprinde:<br />
• incinta sacră <strong>–</strong> TEMENOSUL, limitat de ziduri<br />
• porţi monumentale <strong>–</strong> PROPILEE<br />
• templele<br />
• altare de sacrificiu <strong>–</strong> simple platforme dalate<br />
• statui cu carcater votiv<br />
CONSTRUCŢ<strong>II</strong> RELIGIOASE<br />
Formele de practicare a cultului precum şi modul de înţelegere<br />
a religiei au reprezntat factorii care au condiţionat constituirea<br />
unei anumite tipologii a arhitecturii religioase.<br />
Religia greacă a avut un caracter antropomorf <strong>–</strong> zeităţile erau<br />
imaginate ca beneficiind de înfăţişare umană, de reacţii,<br />
sentimente şi atitudini omeneşti, participând activ la viaţa<br />
individului şi a societăţii.<br />
Forme de cult:<br />
- rugăciuni<br />
- purificări<br />
- ofrande<br />
- sacrificii<br />
11
Cultul colectiv implica participarea tuturor cetăţenilor<br />
polisului la marile serbări care alături de conţinutul religios<br />
conţineau şi o componentă socială, de exprimare a spiritului<br />
civic al unei comunităţi umane.<br />
În cadrul serbărilor care puteau dura câteva zile aveau loc<br />
procesiuni şi sacrificii, dar şi întreceri sportive sau concursuri<br />
culturale, cu întreaga participare a cetăţenilor polisului.<br />
Relaţia religie-viaţa civică este reflectată şi de faptul că în<br />
Grecia antică nu exista un corp distinct de preoţi, această<br />
funcţie fiind îndeplinită de magistraţii oraşului.<br />
Templul grec a fost conceput ca o locuinţă simbolică a zeului,<br />
materializat printr-o reprezentare antropomorfică, statuia.<br />
Modelul ales a fost locuinţa princiară prehelenică de tip<br />
megaron.<br />
Templele se înscriu în ansamblurile complexe ale sanctuarelor<br />
care alcătuiesc zona sacră a fiecărui polis, fiins aşezate de<br />
obicei pe o înălţime - acropola.<br />
SANCTUARUL cuprinde:<br />
- incinta sacră <strong>–</strong> TEMENOSUL, limitat de ziduri<br />
- porţi monumentale <strong>–</strong> PROPILEE<br />
- templele<br />
- altare de sacrificiu <strong>–</strong> simple platforme dalate<br />
- statui cu carcater votiv<br />
SANCTUARELE PANELENICE<br />
Erau utilizate de întregul popor grec pentru anumite forme de<br />
cult:<br />
- DELPHI (APOLLO) <strong>–</strong> divinaţii<br />
- EPIDAUR <strong>–</strong> tămăduire <strong>–</strong> izvoare ape termale<br />
12
- ELEUSIS <strong>–</strong> mistere legate de cultul DEMETREI,<br />
accesibile numai iniţiaţilor<br />
- CORINT şi OLIMPIA <strong>–</strong> întâlniri periodice - jocurile<br />
istmice şi olimpice<br />
Activităţile variate necesitau construcţii cu diferite funcţiuni:<br />
- temple ale zeului care patrona sanctuarul<br />
- temple ale unor alte zeităţi<br />
- altare<br />
- statui<br />
- tezaure <strong>–</strong> mici edificii donate de diferite polisuri<br />
- locuinţe ale preoţilor<br />
- teatre<br />
- stadioane<br />
- palestre<br />
- gimnasioane<br />
- hanuri pentru adăpostirea pelerinilor <strong>–</strong> KATAGOGION<br />
TEATRUL<br />
Se sitează la limita dintre clădirile religioase şi cele cu<br />
destinaţie laică.<br />
Spectacolul ritual a devenit treptat şi spectacol-diverisment,<br />
cu larg caracter popular.<br />
Teatrul a fost creat de greci în secolul V î.Hr. S-a născut din<br />
serbările organizate în cinstea zeului Dyonisos, divinitate<br />
ocrotitoare a viilor, livezilor şi ogoarelor roditoare<br />
(fecunditatea naturii).<br />
Un grup de bărbaţi îl reprezentau pe zeu şi pe însoţitorii săi,<br />
satirii, costumaţi cu blănuri şi coarne de ţap („tragos”),<br />
cântând şi dansând în jurul unui altar. Treptat, din grupul<br />
respectiv, numit cor, s-a desprins o persoană, apoi două, apoi<br />
mai multe <strong>–</strong> actorii - care schimbau replici cu corul.<br />
13
În timp s-au amenajat locuri speciale pentru reprezentaţiile<br />
teatrale (amfiteatre) şi s-au scris texte speciale interpretate de<br />
actori şi cor. Autorii greci au scris tragedii şi comedii.<br />
Cei mai de seamă autori de tragedii au fost Eschil, Sofocle şi<br />
Euripide, iar cei mai importanţi autori de comedii au fost<br />
Aristofan şi Menandru.<br />
În Grecia Antica, numai băieţii şi bărbaţii erau actori. Ei<br />
purtau măşti pentru ca publicul să ştie ce rol joacă - de bărbat<br />
sau de femeie, de înţelept sau de nebun, etc.<br />
Geneza programului de arhitectură s-a efectuat până în<br />
perioada clasică:<br />
- pornind de la un sistem simplu de gradene din lemn<br />
rezemate direct pe panta terenului, s-a trecut la<br />
construcţia din piatră, cu gradene dispuse în formă de U,<br />
de trapez sau pe contur oval.<br />
- Cananoanele acestui program au fost fixate de teatrul lui<br />
Dyonisos din Athena şi Teatrul din Epidaur.<br />
Trăsături caracteristice:<br />
- amplasament dictat de conţinutul religios al funcţiunii pe<br />
care o îndeplineşte:<br />
- în ansamblul sanctuarelor panelenice <strong>–</strong> DELPHI,<br />
EPIDAUR<br />
- în apropierea incintei sacre a polisului - ATHENA<br />
- între spaţiul construit al teatrului şi mediul înconjurător<br />
se realizează o relaţie de continuitate: gradenele sunt<br />
rezemate direct pe panta terenului, organismul scenei nu<br />
obturează total privirea spectatorilor astfel încât peisajul<br />
natural intervine ca fundal <strong>–</strong> concepţie grecească de a<br />
înscrie obiectul construit în natură<br />
14
- rezolvările funcţionale ale teatrelor greceşti servesc tipul<br />
de spectacol specific lumii antice şi evoluează în paralel<br />
cu evoluţia dramaturgiei<br />
Teatrul cuprinde 2 elemente funcţionale esenţiale:<br />
- spaţiul destinat spectatorilor <strong>–</strong> TEATRONUL<br />
- spaţiul destinat desfăşurării spectacolului <strong>–</strong> SPAŢIUL<br />
DE JOC<br />
TEATRONUL este alcătuit din:<br />
- sistem de gradene de piatră rezemate pe panta uşor<br />
amenajată a unui deal; ele se înscriu într-un contur care<br />
depăşeşte cu puţin un semicerc iar extremităţile sunt<br />
întărite cu ziduri de sprijin. Accesul şi evacuarea<br />
spectatorilor (până la 44.000) se efectua printr-un sistem<br />
de circulaţii orizontale <strong>–</strong> DIASOMA, amplasate la partea<br />
superioară a teatronului. La teatrele mari existau şi<br />
diasome intermediare. Circulaţiile orizontale erau legate<br />
prin scări care împărţeau teatronul în sectoare. Primul<br />
rând de gradene, de la nivelul inferior, era destinat<br />
preoţilor, magistraţilor sau cetăţenilor cu privilegii<br />
speciale, fiind alcătuit dintr-un şir de fotolii din piatră.<br />
Rezolvarea impecabilă a problemelor acustice era asigurată<br />
prin procedee diferite:<br />
- forma teatronului care permitea o reflectare convenabilă<br />
a sunetelor<br />
- introducerea unor vase ceramice de rezonanţă sub<br />
gradene şi la partea superioară a teatrului<br />
- prezenţa unei perdele de vegetaţie cu rolul de a absorbi<br />
sunetele<br />
SPAŢIUL DE JOC este alcătuit din:<br />
- platforma circulară centrală <strong>–</strong> ORCHESTRA, pentru<br />
evoluţia corului<br />
- ansamblul scenei <strong>–</strong> unde evoluau actorii<br />
15
Orchestra avea în centru un altar <strong>–</strong> TIMELE, şi era parţial<br />
înconjurată de gradene, amplasare care sugerează ponderea<br />
rezervată corului în cadrul spectacolului.<br />
Accesul corului la orchestră se efectua prin două porţi<br />
monumentale dispuse lateral <strong>–</strong> PARADOI<br />
Scena era alcătuită dintr-o platformă de joc <strong>–</strong> LOGEION, şi<br />
un fundal construit cu rol şi de culise <strong>–</strong> SKENE.<br />
Se folosea un decor sugestiv, beneficiind de anumite tehnice<br />
cum ar fi:<br />
- practicabilele<br />
- decorul-fundal pictat pe bucăţi de piele şi montat, pentru<br />
modificarea înălţimilor, pe un sistem de şevi telescopice<br />
- decoruri laterale alcătuite din prisme triunghiulare<br />
rotative care permiteau schimbări rapide <strong>–</strong><br />
- scripeţi pentru apariţia personajelor divine<br />
- platfoeme rotative<br />
- dispozitive pentru creat zgomote<br />
Evoluţia dramaturgiei impune diminuarea rolului corului şi<br />
mărirea importanţei scenei care sporeşte în dimensiuni şi este<br />
mult mai bogat tratată arhitectural.<br />
ODEONUL <strong>–</strong> teatru acoperit<br />
16
LOCUINŢELE<br />
Domină prin număr dar nu prin tratare estetică şi tehnică.<br />
Formele de locuire reflectă modul de viaţă specific,<br />
mentalităţi, relaţii sociale.<br />
Rezolvări:<br />
- juxtapunerea locuinţelor <strong>–</strong> fronturi continui către stradă<br />
- spaţii orientate către interior, spre o curte, cu obturarea<br />
aproape totală către exterior<br />
- zonificare interioară <strong>–</strong> zonă aferentă bărbaţilor şi o alta<br />
destinată femeilor, unde erau incluse şi spaţiile<br />
gospodăreşti<br />
- utilizare multifuncţională a curţii şi existenţa unor spaţii<br />
intermediare deschise dar acoperite <strong>–</strong> logii sau portice <strong>–</strong><br />
din cauza climei care permite desfăşurarea de activităţi în<br />
aer liber<br />
17
EPOCA CLASICĂ<br />
- locuinţele nu reflectă rangul sau starea materială a<br />
proprietarului<br />
EPOCA ELENISTICĂ<br />
- locuinţele reflectă rangul sau starea materială a<br />
proprietarului prin diferenţieri sensibile ca dimensiuni,<br />
confort şi tratare arhitecturală / curte cu peristil, decoraţie<br />
în mozaic şi bazine de apă<strong>–</strong> Apare programul de PALAT<br />
(PERGAM)<br />
SCHEMA FUNCŢIONALĂ A LOCUINŢEI GRECEŞTI:<br />
• V: PROTHYRON<br />
• A: AULE<br />
• AN: ANDROS<br />
• P: PASTAS<br />
• AT: atelierul<br />
• B: bucătărie, baie<br />
• L: camere<br />
18
Spaţii esenţiale pentru o locuinţă greacă:<br />
• a: vestibulul de acces <strong>–</strong> PROTHYRON<br />
• b: curtea interioară <strong>–</strong> AULE <strong>–</strong> cu rol de distribuţie a<br />
circulaţiilor şi spaţiu pentru unele activităţi domestice<br />
• c: antecamera androsului<br />
• d: încăperea de primire a capului familiei ANDROS <strong>–</strong><br />
accesibil din vestibul prin intermediul unui spaţiu<br />
intermediar - antecamenra; în andros se desfăşurau<br />
mesele festive, erau primiţi oaspeţii<br />
• e: camera sclavilor<br />
• f: loggia deschisă către curte printr-un şir de stâlpi de<br />
lemn <strong>–</strong> PASTAS <strong>–</strong> locul unde se desfăşurta o mare<br />
parte din activităţile familiei; spaţiul care distribuie<br />
circulaţiile; zonă destinată contactelor sociale şi<br />
relaţiilor economice<br />
• g: sala de mese <strong>–</strong> OIKOS<br />
• h: baie<br />
• i: bucătărie<br />
nucleul baie-bucătărie <strong>–</strong> grupate pentru folosirea<br />
eficientă a încălzirii şi canalizării comune<br />
• j: încăperile de locuit <strong>–</strong> dormitoarele; uneori la etaj<br />
• k: atelierul <strong>–</strong> avea acces direct din stradă şi din<br />
prothyron, astfel încât să fie scos din circuitul vieţii<br />
familiei<br />
19
Preocupări de a asigura condiţii minime de igienă:<br />
- canalizare<br />
- orientarea încăperilor principale către sud<br />
Forme şi decoraţie modeste.<br />
Există şi un tip particular de locuire<br />
<strong>–</strong> locuinţe colective SYNOIKIAI <strong>–</strong> Athena<br />
<strong>–</strong> imobile multietajate - Alexandria<br />
CONSTRUCŢ<strong>II</strong>LE PENTRU EDUCAŢIE FIZICĂ<br />
În lumea greacă, practicarea sportului deţinea un rol<br />
important, sub 2 forme:<br />
- preocupare constantă <strong>–</strong> educaţia fizică reprezenta una din<br />
componentele de bază ale sistemului de învăţământ<br />
- întreceri frecvente desfăşurate în legătură cu serbările<br />
religioase<br />
GIMNASIOANE şi PALESTRE <strong>–</strong> destinate practicării<br />
curente a sportului.<br />
Alcătuite, în general, dintr-o curte amplă înconjurată de<br />
diferite încăperi anexe (băi, spaţii pentru odihnă) precedate de<br />
portice.<br />
Gimnasioanele alcătuiau ansambluri de mari dimensiuni,<br />
amplasate în cadrul sanctuarelor sau în apropierea oraşelor, în<br />
zone cu vegetaţie bogată, fiind necesară prezenţa unui râu sau<br />
a unui izvor.<br />
STADIONUL <strong>–</strong> destinat întrecerilor sportive. Amplasat în<br />
complexul sanctuarelor fiind rezultatul motivaţiilor religioase<br />
ale spectacolului sportiv <strong>–</strong> DELPHI, EPIDAUR, OLIMPIA.<br />
Rezolvarea funcţională a fost preluată de către romani şi se<br />
regăseşte, fără modificări esenţiale şi în epoca modernă.<br />
Elementul esenţial <strong>–</strong> PISTA DE ALERGĂRI <strong>–</strong> a cărei<br />
lungime era dictată de lungimea tradiţională a cursei: 1<br />
stadiu = cca. 180 m.<br />
20
Pentru curse mai lungi, posta era dublă.<br />
Locurile de start erau marcate prin CIPI <strong>–</strong> piese cilindrice<br />
aplatizate din piatră<br />
Punctele de inflexiune era marcat prin TERMĂ <strong>–</strong> piesă<br />
asemănătoare cipilor.<br />
Pe laturile pistei erau dispuse TRIBUNELE, alcătuind un<br />
contur:<br />
- dreptunghiular <strong>–</strong> EPIDAUR, OLIMPIA<br />
- de U alungit <strong>–</strong> ATHENA, DELPHI<br />
Pentru tribune s--a utilizat, în general, panta naturală a<br />
terenului.<br />
ARHITECTURA FUNERARĂ<br />
Ritualurile de înmormântare şi cultul morţilor aveau forme<br />
relativ simple.<br />
Marcarea mormântului prin:<br />
- în perioadele vechi - un vas funerar de mari dimensiuni<br />
sau o stelă sculptată<br />
- în lumea coloniilor Asiei Mici, sub influenţa concepţiilor<br />
orientale <strong>–</strong> morminte de mari dimensiuni, construite la<br />
suprafaţa solului, cuprinzând uneori multiple spaţii. Ex.:<br />
Mausoleul lui Halicarnas<br />
CONSTRUCŢ<strong>II</strong> DESTINATE VIEŢ<strong>II</strong> SOCIALE<br />
BIBLIOTECI<br />
BĂI PUBLICE<br />
HANURI<br />
DEPOZITE DE MĂRFURI<br />
ARSENALE<br />
MONUMENTE CU CARACTER COMEMORATIV<br />
FÂNTÂNI DECORATIVE<br />
FÂNTÂNI UTILITARE<br />
PARCURI AMENAJATE<br />
21
ADRESE FILMULEŢE - TEATRU ANTIC GREC<br />
History of Theatre 1 - From Ritual to Theatre<br />
http://www.youtube.com/watch?v=lQOPFxuiaWQ<br />
History of Theatre 2 - Development of Classical Greek Tragedy<br />
http://www.youtube.com/watch?v=dmBDfl9YJY4&feature=related<br />
History of Theatre 3 - From Satyr Play to Comedy<br />
http://www.youtube.com/watch?v=FxqqHr0-6Lo&feature=related<br />
History of Theatre 4 - From Greek to Roman Theatre (buildings)<br />
http://www.youtube.com/watch?v=a0xWwhW_SuU&feature=related<br />
History of Theatre 5 - The Illusion Illustrated<br />
http://www.youtube.com/watch?v=5GIkxkO14eo&feature=related<br />
History of Theatre 6 - The Framing of the Illusion<br />
http://www.youtube.com/watch?v=JeZTYoiROkM&feature=related<br />
History of Theatre 7 - The Arched Spectacle<br />
http://www.youtube.com/watch?v=l8vaTMiyJLg&feature=related<br />
History of Theatre 8 - From Palace to Public House<br />
http://www.youtube.com/watch?v=iZ3H57kYKWQ&feature=related<br />
DICŢIONAR<br />
ACRÓPOLĂ, acropole, s. f.<br />
Citadelă în orașele din vechea Grecie, aşezată pe o înălţime şi adăpostind principalele edificii<br />
publice; Cetăţuie înăuntrul oraşelor antice greceşti, pe o înălţime şi adăpostind palate, temple.<br />
<strong>–</strong> Din fr. fr. acropole, gr. akropolis<br />
AGORÁ s. f.<br />
1. Piaţă publică în orașele Greciei antice, unde se aflau principalele instituţii şi unde se<br />
ţineau adunările publice; Piaţă publică a oraşelor greceşti antice în care se concentrau<br />
viaţa civică şi negoţul.<br />
2. Adunare a poporului care se ţinea în această piaţă;<br />
Din fr. agora, gr. agora<br />
CRESTOMAȚÍE, crestomații, s. f. Culegere de texte din diferiţi autori, reprezentative<br />
pentru valoarea lor filologică, istorică, documentară etc.; Culegere de texte selecţionate<br />
conform programelor şcolare; analecte. <strong>–</strong> Din fr. chrestomathie.<br />
DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f.<br />
1) Formă de organizare şi de conducere politică a societăţii, care proclamă suveranitatea<br />
poporului; Formă de organizare şi de conducere a unei societăţi, în care poporul îşi exercită<br />
(direct sau indirect) puterea; Formă de organizare politică a societăţii care proclamă<br />
principiul deţinerii puterii de către popor. ◊ ~ sclavagistă = tip de democraţie în care puterea<br />
era exercitată de stăpânii de sclavi; ~ burgheză = formă specifică orânduirii capitaliste, prin<br />
care se încearcă să se asigure libertatea şi egalitatea generală a cetăţenilor în faţa legilor;<br />
22
~ populară = formă de democraţie apărută într-o serie de ţări din Europa şi Asia, după cel<br />
de-al doilea război mondial, în care puterea aparţine clasei muncitoare în alianţă cu ţărănimea<br />
şi alte categorii de oameni ai muncii; ~ internă de partid = principiu organizatoric al<br />
partidului marxist-leninist potrivit căruia toţi membrii săi ar avea dreptul de a participa<br />
efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului şi de viaţa internă de partid;<br />
~ economică = democraţie care presupune participarea sistematică directă sau prin<br />
reprezentanţi (inclusiv manageri), liber şi expres aleşi ai poporului, la conducerea şi<br />
realizarea procesului de producţie, repartiţie şi schimb la toate nivelurile economiei.<br />
2) Formă de guvernare a statului, bazată pe separaţia puterilor şi pe votul universal.<br />
3) Stat căruia îi este proprie o astfel de organizare.<br />
4) Metodă de conducere a unui colectiv, care asigură participarea tuturor membrilor la luarea<br />
deciziilor importante.<br />
<strong>–</strong> Din fr. démocratie.<br />
DIVINÁȚIE, divinații, s. f.<br />
(Livr.) Dar, putere a unor persoane de a desluşi şi lucruri ascunse, neştiute şi mai ales viitorul.<br />
1) Putere magică de a ghici viitorul.<br />
2) Prezicere a viitorului prin practici superstiţioase.<br />
Din fr. divination, lat. divinatio, -onis.<br />
ELENÍSM s. n.<br />
1. Perioadă din istoria popoarelor din bazinul Mării Mediterane, cuprinsă între moartea lui<br />
Alexandru Macedon şi sfârşitul sec. I a. Cr.; Perioadă în istoria şi civilizaţia societăţii<br />
sclavagiste a popoarelor din bazinul Mării Mediterane, între epoca cuceririlor lui Alexandru<br />
Macedon şi căderea imperiului acestuia sub stăpânirea romană, prin amestecul formelor<br />
greceşti de organizare politică, culturale, religioase cu cele orientale.<br />
2. Termen care denumeşte cultura Greciei antice şi influenţele exercitate de ea.<br />
3. Împrumut din limba elenă; Expresie specifică limbii elene.<br />
Din fr. hellénisme,. germ. Hellenismus.<br />
FÁUN, fauni, s. m.<br />
1. Zeu al fecundităţii din mitologia romană; (sens curent) divinitate romană campestră,<br />
protectoare a câmpiilor, pădurilor şi turmelor, înfăţişată ca un bărbat cu coarne şi cu<br />
picioare de ţap.<br />
2. Ființă imaginară în chip de bărbat cu coarne, urechi lungi şi picioare de ţap, protector al<br />
câmpiilor, al pădurilor şi al turmelor.<br />
<strong>–</strong> Din lat. faunus.<br />
GRADÉN, gradenuri (gradene), s. n.<br />
1. Treaptă înaltă, aşezată la baza unui edificiu.<br />
2. Fiecare dintre treptele unui amfiteatru, stadion etc., pe care sunt aşezate băncile sau<br />
scaunele.<br />
3. Denivelare de teren provenind din retragerea gheţarilor între o vale confluentă şi una<br />
principală.<br />
<strong>–</strong> Din fr. gradin.<br />
HEGEMONÍE s. f.<br />
1. Faptul de a avea rolul de conducere; supremaţie, dominaţie, de obicei a unui stat faţă de<br />
alte state; Supremaţie politică sau economică a unui oraş într-o ţară<br />
2. Poziție dominantă; Supremaţie, dominaţie; Rol conducător.<br />
3. Drept al unui oraş antic de a conduce treburile confederaţiei din care făcea parte.<br />
<strong>–</strong> Din fr. hégémonie.<br />
ÍSTMIC, -Ă adj.<br />
23
1. care aparține unui istm.<br />
2. jocuri istmice = serbări la vechii greci care se organizau din doi în doi ani, în Istmul<br />
Corintic, cu întreceri de lupte, alergări, aruncarea discului şi a suliței etc.<br />
Cf. fr. isthmique, lat. isthmicus].<br />
MISTÉR 1 , mistere, s. n.<br />
1. Ceea ce este (încă) necunoscut, neînţeles sau descoperit; taină; secret; Lucru necunoscut<br />
sau nepătruns de raţiune; taină; enigmă.<br />
2. Dogmă creştină pe care biserica o consideră inaccesibilă raţiunii omeneşti, Doctrină<br />
religioasă care nu era împărtăşită decât unui număr restrâns de iniţiaţi; Dogmă religioasă<br />
creştină care trebuie primită aşa cum este şi care se crede a fi inaccesibilă raţiunii.<br />
3. (La pl.) Ritualuri religioase secrete în Grecia şi Roma antică la care participau doar cei<br />
iniţiaţi; (în antichitatea greco-romană) Ansamblu de teze şi de practici religioase, cunoscute<br />
numai persoanelor iniţiate.<br />
4. (în evul mediu)Lucrare dramatică specifică evului mediu, cu caracter religios sau laic,<br />
reprezentată cu prilejul unor sărbători (religioase).<br />
5. (Mai ales în Anglia) Termen de adresare către un bărbat care nu are titlu nobiliar; domn. <strong>–</strong><br />
Cuv. engl.<br />
<strong>–</strong> Din fr. mystère, lat. mysterium.<br />
MONARHÍE, monarhii, s. f.<br />
1. Formă de guvernământ în care puterea supremă aparţine unei singure persoane (rege,<br />
împărat, ţar, şah etc.) şi se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de<br />
conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituţională =<br />
formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin<br />
constituţie; Formă de guvernământ în care puterea politică supremă aparţine unui monarh;<br />
regalitate; regalism.<br />
2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia; Stat guvernat de un monarh; regat.<br />
<strong>–</strong> Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.<br />
NÍMFĂ, nimfe, s. f.<br />
1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre zeiţele apelor, ale pomilor, ale crângurilor şi ale<br />
munţilor, personificând forţele naturii; Zeiţă ocrotitoare a apelor, munţilor şi a pădurilor.<br />
2. Fig. Fată tânără şi frumoasă, plină de graţie; Naiadă.<br />
3. Formă de metamorfoză prin care trec unele insecte după stadiul de larvă şi înainte de a se<br />
transforma în insecte adulte; pupă.<br />
Din fr. nymphe, lat. nympha.<br />
ODEÓN, odeoane, s. n.<br />
1. Tip de edificiu specific antichității greco-romane, destinat manifestărilor culturale; (în<br />
antichitatea greco-romană) Clădire specială pentru manifestaţii artistice (audiţii muzicale,<br />
recitaluri de poezie etc.); Teatru acoperit pentru audiţii muzicale, la greci şi la romani.<br />
Primele O. au apărut la Atena, cel mai celebru fiind acela construit în timpul lui Pericle pe<br />
Acropole (cu lemnăria provenind de la corăbiile persane capturate la Salamina). O. se<br />
prezenta ca un teatru acoperit, de mici dimensiuni. Amfiteatrul, destinat publicului, avea o<br />
pantă mai abruptă decât în teatrele obişnuite <strong>–</strong> această tendinţă a desfăşurării pe verticală mai<br />
curând decât în lărgime fiind menită să favorizeze acustica*. Inițial, în O. se ţineau<br />
concursurile de cânt, dar cu timpul, tot aici au început să aibă loc şedinţe de judecată, adunări<br />
ale poporului etc. Pe lângă cele patru O. de la Atena, grecii <strong>–</strong> şi mai târziu romanii <strong>–</strong> au<br />
ridicat astfel de construcţii la Corint, Efes, Epidaur, Pompei, Taormina, Smirna etc.<br />
2. Astăzi, nume aplicat frecvent cinematografelor şi teatrelor. Cel mai cunoscut e teatrul<br />
„Odéon” din Paris (1791).<br />
Din fr. odéon, gr. Ὼδεῖον, din ᾠδή [odé] „cântec”<br />
OLÍMPIC, -Ă, olimpici, -ce, adj., s. m.<br />
24
1. Adj. (În sintagma) Jocuri olimpice = competiţii sportive organizate în Olimpia (Peloponez)<br />
în cinstea lui Zeus, cu caracter periodic, practicate în Grecia antică o dată la patru ani, şi<br />
reluate în timpurile moderne sub formă de concursuri internaţionale complexe; olimpiadă<br />
2. Adj. Care aparţine jocurilor desfăşurate în cadrul unei olimpiade.<br />
3. Care ţine de Olimp; propriu Olimpului.<br />
3. Adj. Fig. (Rar) Olimpian, maiestuos.<br />
4. S. m. Participant la o olimpiadă.<br />
fr. olympique, lat. olympicus, gr. olympikos<br />
PALÉSTRĂ, palestre, s. f.<br />
1. (În Grecia și în Roma antică) Loc special destinat pentru practicarea gimnasticii, luptelor.<br />
2. Școală de educaţie fizică în Atena antică, urmată de băieţii în vârstă de 13-15 ani, după<br />
absolvirea şcolii de gramatică şi a celei de chitară.<br />
Cf. lat. palaestra, gr. palaistra < pale <strong>–</strong> luptă<br />
PANELÉNIC, -Ă, panelenici, -ce,<br />
1. adj. Referitor la panelenism, de panelenism; panelenistic, panelenist.<br />
2. serbări panelenice = serbări organizate în cinstea zeilor, la care participau tineri veniţi din<br />
toate părţile Greciei antice şi la care aveau loc întreceri atletice, muzicale şi poetice.<br />
<strong>–</strong> Din fr. panhellénique.<br />
PÓLIS, polisuri, s. n.<br />
Formă de organizare statală în Grecia antică; oraş-stat în Grecia antică; (în Grecia antică)<br />
Formă de organizare social-politică şi economică a societăţii sclavagiste; oraş-stat în Grecia<br />
antică, cetate întărită a conducătorului militar, care s-a transformat apoi într-un centru<br />
economic şi politic<br />
<strong>–</strong> Din gr. polis.<br />
SANCTUÁR, sanctuare, s. n.<br />
1) Parte a unei biserici, declarată sfântă, unde accesul profanilor este interzis; altar, loc sfânt;<br />
Loc într-un templu sau într-o biserică socotit sfânt şi interzis profanilor, consacrat<br />
ceremoniilor religioase.<br />
2) Edificiu destinat oficierii ceremoniilor religioase; lăcaş de cult;<br />
3) fig. Loc consacrat pentru un anumit lucru; Loc inviolabil; parte foarte intimă.<br />
Din lat. sanctuarium, fr. sanctuaire.<br />
SATÍR, satiri, s. m.<br />
1. Fiecare dintre divinităţile rustice din mitologia greacă, reprezentată printr-o fiinţă cu corp<br />
omenesc acoperită cu păr, cu coarne şi picioare de ţap (sau de cal), care personifica instinctele<br />
brutale; (în mitologia greacă) Divinitate secundară, prezentat ca un monstru păros, cu coarne<br />
mici, urechi mari și ascuţite şi cu picioare de cal sau de ţap, personificând brutalitatea.<br />
2. fig. Persoană cinică și desfrânată; Epitet dat unui om cinic și desfrânat; Om desfrânat,<br />
libidinos.<br />
Din fr. satyre, lat. Satyrus.<br />
SILÉN, sileni, s. m.<br />
1. Nume dat, în mitologia greacă, satirilor bătrâni; p. ext. persoană în vârstă care, sub o<br />
înfăţişare grotescă, ascunde o înţelepciune ironică. <strong>–</strong><br />
2. (mit.) Personaj din mitologia greacă, mentorul lui Dionysos, simbol al beţivilor.<br />
3. satir bătrân.<br />
4. specie de macac din sudul Indiei. (< fr. silène)<br />
Din lat. Silenus, fr. Silène.<br />
TEXTE DIN DIVERSE SURSE<br />
25
(CRESTOMAŢIE)<br />
CELE 7 MINUNI ALE LUM<strong>II</strong> ANTICE<br />
1. Piramida lui Kheops<br />
2. Grădinile suspendate ale Semiramidei<br />
3. Statuia lui Zeus din Olympia<br />
4. Templul zeiţei Artemis din Efes<br />
5. Mausoleul din Halicarnas<br />
6. Colosul din Rodos<br />
7. Farul din Alexandria<br />
Statuia lui Zeus din Olimpia<br />
Una dintre cele sapte minuni ale lumii era situata la 150 de kilometri de Atena si<br />
a fost construita de Fidias, in anul 450 i.d.H. Cheltuielile pentru constructia<br />
acestuia au fost asigurate printr-o colecta de amploare, desfasurata in toata<br />
Grecia, in anul 470 i.d.Hr, iar constructia acesteia a durat 14 ani.<br />
Fata, bratele, mainile si picioarele statuii erau din fildes. Parul, podoabele si<br />
sandalele lui Zeus erau din aur, iar ochii din pietre pretioase. Asa cum el il<br />
detronase pe tatal sau Chronos, Zeus a trebuit, dupa aproape 1100 de ani de<br />
jocuri olimpice, sa cedeze locul Dumnezeului crestin. In anul 393 d.H.,<br />
imparatul bizantin Theodosius I a interzis cultul pagan din Olimpia. Templul lui<br />
Zeus fusese deja serios afectat, in secolul al <strong>II</strong>-lea d.H., de un cutremur. Nu se<br />
stie exact ce s-a intamplat cu aceasta statuie. Exista voci care sustin ca niste<br />
talhari o daramasera deja pe la anul 350 d.H. Alte surse afirma ca a fost<br />
transportata la Constantinopol, unde a fost distrusa intr-un incendiu.<br />
Statuia lui Zeus, avea probabil o structură internă din lemn. Statuia, cu o<br />
înălţime estimată la aproximativ 12 m. Pentru a o adăposti a fost construit un<br />
templu. Templul lui Zeus, a carui constructie a fost terminata in anul 457 i.e.n.,<br />
avea, dupa toate probabilitatile, 64 de metri lungime si aproape 28 de metri<br />
latime. Constructia a fost incredintata lui Libon din Eleea, decorarea frontului<br />
anterior (reprezentand lupta lui Pelops cu Oenomaos) lui Paconios din Mendes,<br />
iar a frontului posterior (lupta centaurilor cu lapitii) lui Alcamenes.<br />
Aici, in acest impresionant edificiu, a fost asezata statuia lui Zeus, pe care<br />
sculptorul Fidias l-a reprezentat cu sprancenele incruntate - caci Zeus manuia si<br />
fulgerele (mai tarziu, romanii il vor numi Jupiter Tonans).<br />
Fidias a fost, fara indoiala, cel mai pretuit dintre sculptorii vremii - mai celebru<br />
decat contemporanii sai Miron ("Discobolul") si Policlet ("Doryphor"); s-a<br />
nascut intre 490-495 i.e.n. si probabil ca era atenian de vreme ce Pericle<br />
obisnuia sa-i ceara sfatul in legatura cu treburile Cetatii; cunoastem numele<br />
tatalui sau, caci (dupa cum ne relateaza Pausanias) pe soclul statuii lui Zeus se<br />
afla gravata inscriptia "Fidias Atenianul, fiul lui Charmidas, m-a creat"; de<br />
asemenea cunoastem trei dintre operele sale cele mai insemnate, doua statui ale<br />
Atenei, una criselefantina (din aur si fildes) si una din bronz, precum si statuia<br />
lui Zeus Olimpicul; in sfarsit, stim ca a murit in jurul anului 431 i.e.n.,<br />
26
informatie care ne ajuta sa stabilim cu oarecare aproximatie anul inaugurarii<br />
statuii din Olympia, trecuta printre Cele sapte minuni ale lumii vechi.<br />
Daca pornim, asadar, de la faptul ca Fidias si-a petrecut ultimii ani ai vietii la<br />
Olympia si ca lucrarea sa anterioara, statuia Atenei Parthenos, a fost inaugurata<br />
in 438 i.e.n., ne ramane, pentru statuia lui Zeus Olimpicul, intervalul 437-431<br />
i.e.n. Este, desigur, o ipoteza bazata pe conjuncturi (foarte probabila de altfel) in<br />
lipsa unor informatii exacte;<br />
Strabon si Pausanias ne-au lasat descrieri amanuntite ale impunatoarei statui,<br />
despre care vorbesc cu admiratie si respect, dar nu mentioneaza nicaieri anul<br />
inaugurarii - lucru firesc daca tinem cont ca Strabon si-a redactat Geografia cu<br />
peste patru veacuri mai tarziu, iar "Descrierea Eladei" a lui Pausanias dateaza<br />
din secolul <strong>II</strong> e.n.<br />
Infatisarea statuii ne este cunoscuta astazi - mai bine cunoscuta decat a<br />
celorlalte "minuni" (bineinteles cu exceptia Marii Piramide, care a rezistat pana<br />
in zilele noastre) - din descrierile autorilor pomeniti mai sus si din imagini<br />
pastrate pe alte monumente si pe cateva monezi. Statuia, inalta de 15 metri il<br />
infatisa pe Zeus sezand pe un tron si (ne spune Strabon) "aproape ca atingea<br />
plafonul cu capul si vazandu-l nu te puteai impiedica sa gandesti ca, daca s-ar<br />
ridica in toata inaltimea sa, ar ridica acoperisul edificiului". Tronul, din abanos<br />
si bronz, cu bratele sustinute dse sfincsi, era bogat impodobit cu fildes, aur si<br />
pietre pretioase. Trupul zeului era din lemn de abanos, acoperit cu fildes, pe<br />
portiunile reprezentand pielea, iar imbracamintea si incaltarile turnate cu aur; pe<br />
cap, o coroana din frunze de maslin, in mana dreapta o statuie reprezentand-o pe<br />
Nik‚, zeita Victoriei, iar in cea stanga un sceptru pe care se afla un vultur.<br />
Faptul ca Fidias a ales materialele tehnicii criselefantine - lemn imbracat in<br />
fildes si aur - ridica unele nedumeriri, stiut find ca aceste materiale sunt mai<br />
fragile ca marmura si mult mai fragile ca bronzul; ba mai mult: marmura si<br />
bronzul sunt infinit mai potrivite conceptiei artistice grecesti dominata de<br />
simplitate si sinceritate. O explicatie ne propun G. si T. Chitulescu (in Sapte<br />
monumente celebre ale antichitatii, Editura tehnica, Bucuresti, 1969): "Folosirea<br />
tehnicii criselefantine era foarte rara si (aplicata) numai atunci cand oamenii<br />
doreau sa ofere zeilor o marturie exceptionala a pietatii, recunostintei sau, poate<br />
mai omenesc, a vanitatii lor. Caci si aceasta minune a lumii antice, ca si<br />
celelalte, s-a nascut mai putin din intentia unui omagiu pios decat din dorinta de<br />
a uimi, de a minuna!".<br />
Nu se cunosc imprejurarile in care a disparut statuia, dar nici in aceasta privinta<br />
nu lipsesc ipotezele. Mai intai, decaderea Olimpiei ca urmare a edictului imprial<br />
din 393, care interzicea ceremoniile (si jocurile olimpice); doi ani mai tarziu,<br />
expeditiile de prada ale gotilor, mari amatori de aur (nu stim ce cantitate de<br />
metal pretios a folosit Fidias la statuia lui Zeus, dar avem o cifra exacta pentru<br />
cea a Atenei Parthenos, 1152 kilograme de aur, iar Zeus Olimpicul avea<br />
27
dimensiuni mai mari si podoabe mai bogate); in sfarsit, nu trebuie sa uitam<br />
decretul din 426 e.n. al imparatului Teodosie <strong>II</strong> prin care se poruncea<br />
distrugerea lacaselor de cult pagane - decret care venea sa se adauge edictului<br />
imperial din 393. Alte ipoteze nu exclud pieirea statuii in incendiul care a<br />
mistuit templul in 408 sau in incendiul care a distrus, in 475, o buna parte din<br />
Constantinopol, unde ar fi fost transportata din ordinul imparatului.<br />
Dar toate acestea sunt numai ipoteze, deocamdata neverificate prin texte sau pe<br />
alta cale. Cercetari intreprinse la Olimpia (de englezul Spencer Stanhope,<br />
francezul Quatremere de Quincy, germanul Ernest Curtius si multi altii) au scos<br />
inca in cursul veacului trecut la lumina mii de obiecte - intre care peste o suta de<br />
statui si basoreliefuri, din bronz, marmura si piatra - dar nici urma a statuii lui<br />
Zeus Olimpicul. Ceea ce este iarasi in masura sa ne starneasca unele (amare)<br />
reflectii in legatura cu distrugatoarea sete de aur, careia vreme de veacuri<br />
omenirea i-a platit greu tribut si care a marit considerabil fragilitatea<br />
materialelor tehnicii criselefantine atat de agreata de sculptorul Fidias.<br />
Se crede că în anul 394 d.C. statuia a fost transportată la Constantinopol, unde<br />
avea să fie distrusă de un incendiu în anul 475.<br />
În 1958 a fost descoperit la Olympia şi atelierul lui Phidias unde s-a lucrat la<br />
realizarea statuii, şi au putut fi identificate câteva din tehnicile de lucru (ulterior<br />
atelierul a fost transformat într-o basilică creştină, în prezent ruinată<br />
Statuia lui Zeus este una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, sculptată în<br />
fildeş, ornată cu aur şi avînd probabil o structură internă din lemn. Statuia, cu o<br />
înălţime estimată la aproximativ 12 m, a fost realizată de către sculptorul<br />
Phidias în preajma anului 435 î.C. în oraşul Olympia din Grecia. Pentru a o<br />
adăposti a fost construit un templu.<br />
Se crede că în anul 394 d.C. statuia a fost transportată la Constantinopol, unde<br />
avea să fie distrusă de un incendiu în anul 475.<br />
În 1958 a fost descoperit la Olympia şi atelierul lui Phidias unde s-a lucrat la<br />
realizarea statuii, şi au putut fi identificate câteva din tehnicile de lucru (ulterior<br />
atelierul a fost transformat într-o basilică creştină, în prezent ruinată).<br />
Colosul din Rhodos<br />
Acesta strajuia intrarea in portul din insula Rhodos, aflata in Asia Mica, unde<br />
Marea Egee intalneste Marea Mediterana. Constructia sa a durat 12 ani, statuia<br />
de 33 metri fiind terminata in anul 282 i.d.H. Colosul din Rhodos a fost<br />
construit in cinstea zeului Soarelui, Helios, ca multumire pentru protectia<br />
locuitorilor in timpul asediului macedonenilor. Chares din Lindos, un sculptor<br />
rodian, a fost angajat pntru constructia statuii. Baza acestei statui era din<br />
marmura alba, iar restul era realizat din bronz. In 225 i.d.H., Colosul si-a pierdut<br />
un picior, in urma unui cutremur. Dupa prabusirea statuii, locuitorii din Rhodos<br />
au vrut sa o reconstruiasca, insa un oracol le-a interzis aceasta. Timp de un<br />
mileniu, Colosul a ramas prabusit, pana in anul 654, cand arabii au invadat<br />
28
Rhodosul si au decis sa-l valorifice. Ei l-au dezasamblat si au carat, cu 900 de<br />
camile, cele 300 de tone de bronz pentru a face din acestea tunuri.<br />
Colosul din Rhodos a fost o statuie imensă construită în antichitate pe insula<br />
Rhodos din Grecia, una din cele şapte minuni ale lumii. Statuia îl înfăţişa pe<br />
zeul grec al Soarelui, Helios şi măsura cca 34 m. Construcţia s-ar fi realizat în<br />
12 ani şi ar fi fost finalizată în anul 282 î.C. După unii, străjuia intrarea în portul<br />
din insulă. Conform cercetărilor mai noi, s-ar fi aflat aproximativ pe locul unde<br />
în prezent este intrarea în Castelul Templierilor .<br />
Locul presupus de amplasament al Colosului din Rhodos (în faţa intrării în<br />
Castelul Templierilor)Rhodos devine în anul 408 î.C. capitala mai multor<br />
teritorii unite şi un important port comercial. Se bazează pe un aliat (Ptolemeu I<br />
al Egiptului). Macedonenii încearcă să rupă acestă alianţă, însă locuitorii din<br />
Rhodos sunt uniţi şi rezistă asediului. Colosul din Rhodos a fost construit în<br />
cinstea zeului soarelui, Helios, ca mulţumire pentru protecţia locuitorilor în<br />
timpul asediului. Chares din Lindos, un sculptor de pe această insulă, a fost<br />
angajat pentru construcţia statuii. Statuia ar fi străjuit intrarea în port timp de 56<br />
de ani. Când soarele răsărea dimineaţa, se reflecta în suprafaţa de bronz şi făcea<br />
ca figura zeului să strălucească. În 225 î.C., în urma unui cutremur, i s-a rupt un<br />
picior. După prăbuşirea statuii, locuitorii din Rhodos au vrut să o reconstruiască,<br />
primind chiar o ofertă de la Ptolemeu al <strong>II</strong>I-lea,însă un oracol le-a interzis. După<br />
ce arabii au cucerit insula în anul 653, statuia a fost vândută de către aceştia<br />
unui evreu din Siria, care a cărat-o pe 900 de cămile, după cum spune legenda.<br />
Rhodos este o insulă din Asia Mică, unde Marea Egee întâlneşte Marea<br />
Mediterană.<br />
Colosul din Rhodos a fost o statuie imensă construită în antichitate pe insula<br />
Rhodos din Grecia, una din cele şapte minuni ale lumii. Statuia îl înfăţişa pe<br />
zeul grec al Soarelui, Helios şi măsura între 32 şi 36 de m. Construcţia s-ar fi<br />
realizat în 12 ani şi ar fi fost finalizată în anul 282 î.C. După unii, străjuia<br />
intrarea în portul din insulă. Conform cercetărilor mai noi, s-ar fi aflat<br />
aproximativ pe locul unde în prezent este intrarea în Castelul Templierilor (vezi<br />
poza alăturată).<br />
Insula Rodos este cea mai mare din Insulele<br />
Dodecaneze, Arhipelagul insulelor Sporade în<br />
Marea Egee. Are 78 de km lungime pe 38<br />
lăţime, precum şi 57.148 locuitori.<br />
În privinţa portului său, este de menţionat<br />
faptul că aici se afla în Antichitate Colosul din<br />
Rodos, o mare statuie din bronz, care era una<br />
dintre Cele Şapte Minuni ale Lumii.<br />
29
Oraşul medieval Rodos (capitala insulei) a fost înscris în anul 1988 pe lista<br />
patrimoniului cultural mondial UNESCO.<br />
Rhodos devine în anul 408 î.C. capitala mai multor teritorii unite şi un important<br />
port comercial. Se bazează pe un aliat (Ptolemeu I al Egiptului). Macedonenii<br />
încearcă să rupă acestă alianţă, însă locuitorii din Rhodos sunt uniţi şi rezistă<br />
asediului. Colosul din Rhodos a fost construit în cinstea zeului soarelui, Helios,<br />
ca mulţumire pentru protecţia locuitorilor în timpul asediului. Chares din<br />
Lindos, un sculptor de pe această insulă, a fost angajat pentru construcţia statuii.<br />
Statuia ar fi străjuit intrarea în port timp de 56 de ani. Când soarele răsărea<br />
dimineaţa, se reflecta în suprafaţa de bronz şi făcea ca figura zeului să<br />
strălucească. În 225 î.C., în urma unui cutremur, i s-a rupt un picior. După<br />
prăbuşirea statuii, locuitorii din Rhodos au vrut să o reconstruiască, primind<br />
chiar o ofertă de la Ptolemeu al <strong>II</strong>I-lea,însă un oracol le-a interzis. După ce<br />
arabii au cucerit insula în anul 653, statuia a fost vândută de către aceştia unui<br />
evreu din Siria, care a cărat-o pe 900 de cămile, după cum spune legenda.<br />
Statuia era construită din bronz şi întărită ulterior cu fier şi piatră. Se spune că<br />
au fost folosite 15 tone de bronz şi 9 tone de fier, însă calculele arată că aceste<br />
cantităţi au fost chiar mai mari. Avea o înălţime de 33 m şi stătea pe un soclu<br />
înalt de 15 m. Teoria că acest colos stătea cu câte un picior pe fiecare mal al<br />
portului este doar o legendă, pentru că în nici o scriere nu se specifică acest<br />
lucru. Se crede că ea a inspirat sculptorul francez Auguste Bartholdi care a<br />
construit Statuia Libertăţii din SUA.<br />
Statuia era construita din bronz si intarita ulterior cu fier si piatra. Se spune ca<br />
au fost folosite 15 tone de bronz si 9 tone de fier, insa calculele arata ca aceste<br />
cantitati au fost chiar mai mari. Avea o inaltime de 33 de metri si statea pe un<br />
soclu inalt de 15 metri. Teoria ca acest colos statea cu cate un picior pe fiecare<br />
mal al portului este doar o legenda pentru ca in nici o scriere nu se specifica<br />
acest lucru. Se crede ca ea a inspirat sculptorul francez Auguste Bartholdi<br />
care a construit Statuia Libertatii din USA.<br />
Colosul a fost o statuie uriasa care odinioara se inalta in portul insulei Rodos<br />
(Rhodos), in marea Egee, in apropierea tarmurilor Turciei de astazi. La sfirsitul<br />
sec. al IV-lea i.Hr., populatia din Rodos dorea sa sarbatoreasca o victorie.<br />
Ei isi aparasera cu succes insula in fata asediului soldatilor greci, asediu care a<br />
durat un an.<br />
Cind soldatii greci si-au dat seama ca nu mai au nici o sansa pentru a iesi<br />
invingatori, si-au lasat in urma pina si o parte din echipamentul militar.<br />
Locuitorii Rodosului au hotarit sa vinda acest echipament, iar din banii obtinuti,<br />
sa inalte o statuie in cinstea zeului Helios, zeul Soarelui, multumindu-i astfel<br />
pentru protectia acordata.<br />
Nu se stie exact cum a aratat aceasta statuie, ba mai mult, nu se stie nici unde<br />
anume a fost exact amplasata.<br />
Se stie doar ca a fost din bronz si ca avea aproximativ o inaltime de 33 m.<br />
A fost conceputa de un arhitect care se numea Chares, iar finalizarea ei a durat<br />
12 ani.<br />
30
In jurul anului 226 i.Hr., cu 50 de ani mai tirziu fata de finalizarea statuii,<br />
Colosul s-a prabusit.<br />
A fost rasturnat de un cutremur si s-a frint la nivelul genunchilor.<br />
Locuitorii Rodosului au fost preveniti de un oracol, de o profetie, ca sa nu<br />
refaca statuia, astfel ca aceasta a ramas in pozitia in care cazuse.<br />
Timp de 900 de ani a stat in aceeasi pozitie, si foarte multi turisti au vizitat<br />
insula doar pentru a-l putea vedea pe zeul Soarelui prabusit.<br />
In anul 654 d.Hr., un domnitor sirian a ocupat insula Rodos si a ordonat sa fie<br />
scoase placile de bronz care inveleau statuia. Se spune ca imensa cantitate de<br />
bronz a fost transportata in Siria de catre 900 de camile.<br />
Bronzul a fost vindut si, probabil, ca a fost folosit pentru confectionarea<br />
monedelor.<br />
Templul lui Artemis<br />
A fost construit in jurul anului 550 i.d.H. in orasul Efes din Grecia antica, aflat<br />
astazi pe teritoriul Turciei. Templul zeitei Artemis este considerat a fi cea mai<br />
frumoasa structura construita vreodata, fiind faimos pentru marimea lui si<br />
pentru operele de arta pe care le gazduia. Era construit din marmura, cu o fatada<br />
decorata superb. Se estimeaza ca masura 106 metri in lungime si 54 de metri<br />
latime, avea 127 coloane de piatra inalte de 18 metri fiecare, fiind de patru ori<br />
mai mare decat Parthenon-ul din Atena. La intrare, scari de marmura inconjurau<br />
templul, iar in interior erau sculpturi valoroase realizate de marii artisti ai<br />
vremii. In anul 262 d.H., templul a fost distrus de goti. Locuitorii au planuit sa-l<br />
reconstruiasca dar intre timp au fost crestinati si ideea reconstructiei a fost<br />
abandonata.<br />
Arhitectura templului este deosebita, datorita ei se afla acest templul astazi<br />
printre Cele Sapte Minuni ale Lumii. Templul grec era considerat ca o casa a<br />
sufletului, diferit de templul egiptean, care era casa zeului, si de catedrala, care<br />
este casa oamenilor.<br />
Accesul catre terasa superioara a templului se facea printr-o scara de marmura<br />
construita in jurul intregii cladiri, o scara imensa impodobita cu multe<br />
ornamente si sustinuta de niste coloane inalte de 20 m si ele ornamentate foarte<br />
frumos, in total erau 127 de coloane.<br />
Usa din centru era incadrata de doua statui de amazoane. Acoperisul era foarte<br />
frumos decorat. Faima Templului zeitei se datora, de asemenea, acelor<br />
extraordinare masti purtate de actori, care jucau roluri importante in viata<br />
religioasa si politica a cetatii.<br />
Zeita insasi isi juca rolul atunci cand era nevoie: legenda spune ca l-a ajutat pe<br />
arhitectul templului sa aseze o piatra foarte mare care parea imposibil de ridicat<br />
si de asezat la locul ei.<br />
Prin secolul al XV<strong>II</strong>-lea, Efesul era un stat pustiu, lovit de saracie si aproape<br />
parasit, dar templul zeitei Artemis nu a fost complet pierdut pentru omenire.<br />
31
Pana astazi au mai ramas cateva statui din templu care au fost o sursa de<br />
inspiratie pentru picturi aflate in catedrale mari din lume, cum ar Catedrala din<br />
Vatican. Efesul a fost unul din cele mai bogate centre bancare ale lumii antice,<br />
cu un templu magnific ce a fost intr-adevar una din Cele Sapte Minuni ale<br />
Lumii.<br />
Efes este un oraş antic (azi în ruină) pe coasta de vest a Asiei Mici, la sud de<br />
Izmir. A fost întemeiat în secolul XI î.C. de colonişti ionieni (greci), devenind în<br />
cursul timpului unul din cele mai dezvoltate centre religioase şi comerciale. S-a<br />
aflat, rând pe rând, sub diferite ocupaţii străine. Templul zeiţei Artemis din<br />
Efes, construit în secolul VI î.C., una din cele 7 minuni ale lumii antice, a fost<br />
incendiat în anul 356 î.C. de un cetăţean din Efes cu numele de Herostrat, din<br />
dorinţa de a deveni celebru. Oraşul a fost ocupat de romani în anul 133 d.C.<br />
devenind capitala provinciei romane Asia. A suferit pierderi însemnate la<br />
cutremurele de pământ din anii 358 şi 365 d.C. În secolul V<strong>II</strong> d.C. Efesul a<br />
decăzut.<br />
În Efes a activat o anumită perioadă apostolul Pavel, probabil şi Ioan<br />
Evanghelistul. Conform unor legende, în imediata apropiere a oraşului ar fi fost<br />
îngropată Maria, mama lui Isus Cristos (în capela Panaghia Kapoulou), iar în<br />
interiorul oraşului Luca Evanghelistul.<br />
La Efes au avut loc 3 concilii (sinoade) bisericeşti: în 190 d.C. (conciliu<br />
convocat de Policrat pentru a fixa data sărbătoririi Paştelui), în 431 d.C. (sub<br />
împăratul Teodosiu al <strong>II</strong>-lea, la care s-a condamnat nestorianismul si s-a stabilit<br />
dogma întrupării lui Isus Cristos) şi în 449 d.C. (la care s-a susţinut<br />
monofizitismul).<br />
Aria arheologică actuală cuprinde vestigii importante din perioada elenistică şi<br />
romană (agora, forum, odeon, biblioteca lui Celsus, stadion etc), precum şi din<br />
epoca bizantină (ruine de biserici).<br />
Templul zeiţei Artemis din Efes (în greacă: Artemision, lat. Artemisium),<br />
cunoscut şi ca „Templul Dianei”, a fost un edificiu antic grec construit pentru<br />
zeiţa Artemis. Templul a fost ridicat în anul 550 î.Hr. în Efes, oraş aflat atunci<br />
pe teritoriul imperiului babilonian. Templul zeiţei Artemis din Efes se află la 50<br />
km sud de la oraşul Izmir, Turcia. Din templul original (considerat una din cele<br />
şapte minuni ale lumii) nu au rămas decât puţine urme.<br />
Templul a fost construit timp de 120 de ani. Clădirea a fost lată de 51 m şi de<br />
105 m lungime. 127 de coloane de 18 m înălţime susţineau acoperişul. În<br />
interiorul templului se afla statuia de 2 m a zeiţei Artemis, acoperită cu aur şi<br />
argint.<br />
Philon a spus despre templu: "Am văzut zidurile din Babilon, am văzut grădinile<br />
din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos,<br />
32
piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca<br />
în ceaţă."<br />
La 22 iulie 356 î.Hr., templul a ars într-un incediu, se spune că un om numit<br />
Herostratus a aprins focul, şi că şi el a murit în foc. Legenda spune că în noaptea<br />
în care templul a ars, s-a născut Alexandru cel Mare, iar Artemis a fost prea<br />
ocupată cu naşterea lui şi nu a avut grijă de templu.<br />
În 356 templul a fost reconstruit de către cetăţenii oraşului Efes, dar iar a fost<br />
dărâmat odată cu apariţia creştinismului.<br />
Artemis era în mitologia greacă zeiţa vânătorii, asimilată timpuriu de către<br />
romani cu Diana, o veche divinitate de origine italică.<br />
Artemis, soră geamănă cu Apollo, era fiica lui Zeus şi a lui Leto. La început a<br />
avut aceleaşi atribute cu fratele ei: era o divinitate răzbunătoare, care semăna<br />
molimi şi moarte printre muritori. Artemis îşi secondează fratele în numeroase<br />
acţiuni: îl însoţeşte în exil atunci când Apollo ispăşeşte omorârea Pythonului, e<br />
alături de el în războiul troian, participă împreună la uciderea copiilor Niobei<br />
etc. Când Apollo ajunge să fie identificat cu Helios (Soarele), Artemis e<br />
identificată cu Selene (Luna). Mai târziu, Artemis capătă atribute de zeitate<br />
binefăcătoare: ea era, de pildă, considerată protectoare a câmpurilor, a<br />
animalelor şi a vindecărilor miraculoase.<br />
În calitatea sa de zeiţă a vânătorii era înfăţişată ca o fecioară sălbatică,<br />
singuratică şi care cutreiera pădurile însoţită de o haită de câini, dăruiţi de Pan,<br />
ucigând animalele cu arcul şi cu săgeţile ei făurite de Hefaistos. Insensibilă la<br />
dragoste, îi pedepsea pe toţi cei care încercau să se apropie de ea (vezi Actaeon<br />
şi Orion) sau, dacă la rându-i încerca să se apropie de vreun muritor, dragostea<br />
ei era rece şi stranie (vezi Endymion).<br />
Mausoleul din Halicarnas<br />
Mausoleul din Halicarnas a fost creat de arhitectii arhitectii Pytheos si Satyos,<br />
alaturi de sculptorul Scopas. Constructia acestuia a fost incheiata, in anul 335<br />
i.H., de Artemisa, sotia regelui Cariei, Mausol. Din porunca acestuia,<br />
monumentul a fost inaltat pentru a-i sluji ca mormant-templu. De data aceasta,<br />
nu oamenii au fost cei care au distrus mausoleul care a ramas cel mai celebru<br />
monument funerar al Antichitatii si care a dat de altfel numele viitoarelor mari<br />
morminte construite ulterior in istorie. Din pacate, in secolul al X<strong>II</strong>-lea d.H., un<br />
puternic seism a distrus mausoleul, care a avut un sfarsit trist: a devenit cariera<br />
de piatra pentru construirea cetatilor fortificate ale cruciatilor, inclusiv a<br />
castelului care se poate vedea si astazi la Bodrum, Turcia.<br />
Mausoleul din Halicarnas este considerata cea de-a cincea minune a lumii antice<br />
situindu-se la sud de Efes, pe coasta sud-vestica a Asiei Mici. In anul 556 i.Hr.,<br />
regele Persiei Cyrus <strong>II</strong> a cucerit aceasta zona, care ii oferea acces la mare. Regii<br />
33
persi puneau in tinuturile cucerite guvernatori numiti satrapi. Incepand din anul<br />
377 i.Hr., satrapul Mausol guverna Caria, regiunea de coasta din sud-vestul<br />
Asiei Mici. Tatal sau, Hekatominos, contribuise la inflorirea economica a<br />
portului Halicarnas. Mausol a continuat extinderea acestei capitale de provincie.<br />
De asemenea, s-a ingrijit sa lase mostenire orasului un monument nepieritor in<br />
amintirea tatalui sau si a sa, pe locurile unde au fost guvernatori. Prieten al<br />
culturii elene, el i-a chemat pe arhitectii greci greci Satyros si Phytheos. Ei s-au<br />
deosebit de ceilalti concurenti prin planul lor pe cat de neobisnuit pe atat de<br />
impunator: nu au conceput un monument scund, traditional in Grecia, ci o<br />
constructie foarte inalta. Mausol nu a putut sa beneficieze de "Mausoleul" sau.<br />
El a murit in anul 353 i.Hr. Vaduva sa, Artemiza, care ii era si sora, a continuat<br />
lucrarile incepute, Insa nu a trait destul de mult pentru a-si vedea opera<br />
terminata. A murit la doi ani dupa sotul si fratele ei. Platiti bine de la inceput,<br />
arhitectii au continuat constructia pana la sfarsit, realizand mai ales un<br />
monument pentru propria lor glorie, care a fost mai tarziu celebrat ca una din<br />
minunile lumii antice. Pe un soclu inalt, de cinci trepte, cu dimensiunile de 39<br />
de metri lungime si 33 latime, se gasea un suport lung de 33 de metri, lat de 27<br />
si inalt de 22 de metri. Pe acesta se inalta templul funerar propriu-zis, sustinut<br />
de 39 de coloane, avand 39 de metri fiecare, singura parte ce amintea arhitectura<br />
<strong>greaca</strong> traditionala. Imediat deasupra acoperisului se mai inalta o piramida cu 24<br />
de trepte, pe al carei varf trunchiat era asezata cvadriga. Cu o inaltime totala de<br />
49 de metri, mausoleul ar fi putut rivaliza in zilele noastre cu o cladire cu 16<br />
etaje. Mana omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al<br />
Antichitatii, al carui nume a devenit generic pentru toate marile morminte<br />
construite mai tarziu. Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a<br />
cucerit orasul Halicarnas in 334 i.Hr., au crutat monumentul si l-au tratat cu<br />
respect. De-abia in secolul al X<strong>II</strong>-lea d.Hr., un puternic cutremur a distrus<br />
monumentul, rezervandu-I o soarta trista, cea de cariera pentru construirea<br />
cetatilor fortificate ale cruciatilor. Resturile Mausoleului din Halicarnas, aflate<br />
în partea de nord a oraşului Bodrum.<br />
Mausoleul din Halicarnas (azi Bodrum, Turcia) a fost opera arhitecţilor<br />
Pytheos şi Satyos şi a sculptorului Scopas. Mausoleul poartă numele<br />
guvernatorului local (satrap) (377-353 î.C.) pentru care fusese destinat, ca<br />
mormânt-templu.<br />
Regiunea, importantă din punct de vedere strategic pentru navigatia din<br />
Mediterana orientală, era adeseori teatrul unor conflicte militare. In anul 556<br />
î.C., regele Persiei Cyrus <strong>II</strong> a cucerit această zonă, care îi oferea acces direct la<br />
mare. Imperiul său se intindea la est până la fluviul Indus, la nord până la<br />
ţărmurile Mării Negre si la sud pana la Oceanul Indian. Imperiul nu putea sa<br />
aiba un guvern centralizat, din cauza situatiei mijloacelor de transport si de<br />
comunicare din acea vreme. Regii perşi puneau în locul lor guvernatori<br />
regionali, numiţi satrapi. Incepând din anul 377 i.C., satrapul Mausol guverna<br />
Caria, regiunea de coastă, din sud-vestul Asiei Mici. Tatăl sau, satrapul<br />
Hekatominos, contribuise la inflorirea economica a portului Halicarnas. Mausol<br />
a continuat extinderea acestei capitale de provincie. De asemenea, s-a ingrijit să<br />
34
lase moştenire orasului un monument nepieritor, in amintirea tatălui său şi a sa,<br />
pe locurile unde ei au fost funcţionat ca guvernatori. Prieten al culturii elene, el<br />
i-a chemat pe arhitectii Satyros si Phytheos şi pe sculptorul Scopas, toţi trei din<br />
Grecia. Ei s-au deosebit de ceilalţi concurenţi prin proiectul lor, pe cât de<br />
neobisnuit, pe atât de impunator: nu au conceput un monument scund,<br />
tradiţional in Grecia, ci o construcţie foarte inalta. Mausol nu a putut însă să<br />
vadă încheiat mausoleul său. El a murit în anul 353 î.C. Văduva sa, Artemisa,<br />
care ii era si soră, a continuat lucrarile incepute, nu fără intenţia de a ridica un<br />
monument şi pentru ea însăşi. De aceea, cvadriga ce urma să incoroneze<br />
monumentul nu era condusa de un singur conducător (Mausol), ci de un cuplu<br />
princiar (Mausol şi Artemisa). Artemisa nu a trăit destul de mult pentru a-şi<br />
vedea opera terminata. A murit la doi ani după soţul si fratele ei. Arhitectii au<br />
continuat constructia până la sfarsit (335 î.C.), realizând un monument şi pentru<br />
propria lor glorie, care a fost mai tarziu declarat ca una din minunile lumii<br />
antice. Pe un soclu inalt, cu cinci trepte, cu dimensiunile de 39 m lungime şi 33<br />
m lăţime, se gasea un suport lung de 33 m, lat de 27 m şi înalt de 22 m. Pe<br />
acesta se înălta templul funerar propriu-zis, susţinut de 39 de coloane, având 39<br />
m fiecare (singura parte ce amintea arhitectura <strong>greaca</strong> tradiţională). Imediat<br />
deasupra acoperisului se mai inalta o piramida cu 24 de trepte, pe al cărei vârf<br />
trunchiat era asezata cvadrigă. Cu o inaltime totala de 49 m, mausoleul ar fi<br />
putut echivala în zilele noastre cu o clădire cu 16 etaje. Mâna omului nu a<br />
distrus cel mai celebru monument funerar al antichităţii, al carui nume a devenit<br />
generic pentru toate marile morminte construite mai tarziu. Marii cuceritori,<br />
cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit orasul Halicarnas in 334 i.C., au<br />
cruţat monumentul si l-au tratat cu respect. De-abia in secolul al X<strong>II</strong>-lea d.C., un<br />
puternic cutremur a distrus monumentul, rezervându-i o soartă tristă, cea de<br />
carieră pentru construirea castelului fortificat Sf. Petru al Cruciatilor Ioaniţi (în<br />
sec. XVI).<br />
35