Serge Brussolo – Ira Melanox

Ira Melanox
informativ. David se ridică, lăsîrid să-i cadă cearceaful umed ce se mula pe
el, ca o a doua piele, lată că Julie îşi vedea de treabă în continuare,
aducînd moarte şi dezolare de-a lungul litoralului. Dacă panica va cuprinde
oraşul, vor avea loc multe incidente violente, barajele vor fi măturate,
poliţiştii vor fi călcaţi în picioare... David ezita în faţa ferestrei, cu privirea
îndreptată către mare. Trebuia să prevină poliţia? Ar fi fost o tîinpenie. De
altfel, povestealui era incredibilă: „0 lăcustă ucigaşă, domnule comisar,
ascultă de ordinele unei ape de toaletă aflate în vînzare în cele mai
luxoase parfumerii...”
Ce farsă! Pe cine ar putea convinge cu o astfel de bazaconie? Poate
doar un ziarist în criză de inspiraţie. Un hîrţogar preocupat să descopere
un nou monstru din Loch Ness... în tot cazul, trebuia să încerce. Tîrîtă de
nebunia ei, Julie ar fl fost capabilă să aducă dezastrul pe întreaga coastă.
Trebuia s-o oprească.
Răsfoi un almanah şi descoperi fără probleme numărul de telefon al
jurnalului local, fşi drese glasul şi se apropie de aparat. Zarurile erau
aruncate.
Tocmai forma a treia cifră a numărului respectiv, cînd simţi deodată
o durere violentă la nivelul falangei a doua a degetului arătător. Scoase un
urlet; suferinţa îl aduse lacrimi în ochi. Îşi contempla indexul rupt; fruntea
era scăldată de sudoare. Era victima primei sale crize de fragilitate.
XVIII.
David ştia că trebuie să acţioneze foarte repede. După durerea
insuportabilă de la început, degetul îi amorţise. Avea aspectul unui cîrcel
noduros, umflat şl violaceu. Suferinţa nu se mai manifesta în mod
continuu. Se ghemuîse la încheietura palmei, de unde ieşea din cînd în
cînd, ca o amintire a unei străvechi crucificări. Tînărul lupta să-şi domine
spaima care-l năpădea. Problema era prea serioasă pentru a se lăsa purtat
pe valurile fricii. Nu era chiar surprins de ceea ce I se întîmpla, îndurase
prea multe şocuri emoţionale în ultima vreme pentru a mai rămîne intact
într-o lume în care totul se rupea în bucăţi. Acum trebuia să găsească
soluţia potrivită. Era de meserie, cunoştea fondul problemei. Organismul
său decretase stare de uegenţă, nimic nu mai avea importanţă în faţa
acestui S.O.S. cu străfulgerări dureroase.
Rupse un cearceaf cu dinţii şi-şi înfăşură cu grijă mîna. „Nu-i decît
un semnal de alarmă, gîndi el, un miniatac. Nu prevesteşte în mod
obligatoriu marea prăbuşire osoasă, să nu ne speriem!”
Dar avea un chef nebun să urle. Cel mai cuminte ar fl fost să
părăsească oraşul, să scape de stresul blocadei. Aflat la adăpost, în linişte,
procesul distrucţiei psihosomatice s-ar opri poate de la sine. Da, dar cum
să scapi din Saint Euphrate? Atunci? Atunci rămînea soluţia spitalului,
tranchilizante şi doze mari de calciu. Era singura strategie posibilă pînă la
ridicarea blocadei. Se îmbrăcă în fugă şi îşi ascunse mîna sub haină.
În momentul cînd trecu pragul hotelului, frica puse stăpînire pe el.
Ştia că absenţa mirosului îl expunea la pericolul unei atingeri mortale. Va
90