Serge Brussolo – Ira Melanox

Alungă gîndurile negre! Hai, vino!
Ira Melanox
Îl apucă de mînă şi-l trase după ea pe scări, la etaj. Era o încăpere
de un prost gust strigător la cer, tapisată cu catifea de un albastru
întunecat, din podea pînă în tavan, ca un cufăr. Oglinzi imense încadrau
patul lipit de sol. Balconul, închis cu geamuri mari, dădea spre ocean.
Martine dispăru în sala de baie.
– Trebuie să ne ridicăm moralul, strigă ea, acoperind zgomotul
duşului. Ajungem la spital în trei zile dacă alunecăm pe panta disperării. Îţi
propun un program sănătate curată: facem dragoste, mîncăm, dormim. Îţi
convine?
Ieşi din cabinetul de toaletă goală în întregime, cu sînii ridicaţi şi
ţepeni, cu pubisul oxigenat. Era de o albeaţă strălucitoare. Foarte
mulţumită de perspective, începu să pozeze ca pentru magazinele de
specialitate. David n-avea nici un chef să facă dragoste, dar ideea de a se
întoarce la hotel, în camera goală, fi displăcea şi mai mult.
Iritată de lipsa de participare a partenerului său, Martine începu să
facă mutre.
– Nu eşti prea entuziasmat, nu-i aşa? Şi eu, care m-am parfumat în
cinstea ta ca o prinţesă!...
– Ce? bîigui David holbînd ochii.
– Da! făcu tînăra. Cînd mama Clio a căzut cu nasul în casă, cu capul
făcut bucăţele, ne-am împărţit între noi stocul ei de parfumuri. Chestii
extrem de scumpe, care erau vîndute numai doamnelor din înalta
societate! În acest moment deşi sînt goală-puşcă, am pe mine ceva cu
care mi-aş fi putut cumpăra o maşină nouă! Un strop în spatele fiecărei
urechi, un al treilea deasupra sînilor... Nu simţi? Dumnezeule, nu eşti
normal! E ultimul strigăt în materie de parfumuri, se numeşte Ira Melanox.
Of, bărbaţii ăştia...
Suspină şi apoi schiţă un pas de dans. David era îngrozit. Brusc
înţelese tot. Bogătaşele în graba plecării, abandonaseră în urma lor trusele
de machiaj, valijoarele cu cosmetice! Flacoane cu Ira Melanox rămăseseră
din belşug în toate băile din marile hoteluri, amestecate printre farduri de
pleoape, lacuri de unghii! Femeile care lucrau în aceste locuri fuseseră
tentate de această pradă, care, oricum, altfel, ar fi ajuns la gunoi. Lăsaseră
să alunece în buzunarele şorţurilor micile sticluţe de moarte parfumată,
cărora presa le făcuse atita reclamă. Astfel, parfumurile-capcană
continuau să circule, învăluind femeile de condiţie modestă, pentru care
nu fuseseră destinate! Mişunau prin oraş ţintele ambulante, lăsînd în urma
lor dîre mirositoare, echivalente cu o condamnare la moarte...
– Hei!, făcu Martine, ridicînd din sprîncene, de ce mă priveşti aşa? Sar
părea că-ţi inspir frică!
Avansă către el, cu braţele lipitepe lîngă corp. David inspiră,
amuşină într-un mod caraghios, grotesc chiar, dar nu simţi absolut nimic.
Celulele sale olfactive alterate nu mai detectau mirosurile.
– Of! ce joc mai e şi ăsta? zise fata, apropiindu-se.
88