Serge Brussolo – Ira Melanox

Serge Brussolo
putrezeau în jgheaburile de la streşini, blocînd scurgerea apei. Din stradă,
era suficient să ridici capul pentru a zări pe clădiri o mulţime agitată,
siluete înarmate înghesuindu-se ca piraţii la un,abordaj. Părea că un război
bizar se ducea la treizeci de metri deasupra solului, într-un cîrnp de bătaie
înţesat de coşuri şi antene de televiziune. Te aşteptai parcă să vezi
prăvălindu-se din înalturi tunuri, cai în harnaşamente sau oameni
încorsetaţi în armuri, ciuruiţi de săgeţi, agitînd drapele în flăcări. Tot mai
des, exploziile făceau să vibreze geamurile. Ţiglele, sfărîmate de tropăiala
continuă, plîngeau pe asfalt cu lacrimi de pudră roşie, ca de singe uscat.
De la un acoperiş la altul erau aruncate pasarele, scări de asediu, iar
cohortele de supraveghetori blindaţi năvăleau scoţînd ridicole strigăte de
luptă. Colonizarea vîrfurilor oraşului se dovedi curînd un fiasco total.
Încăpăţînată, însă, armata îşi făcu tabere în zonele cu pricina, aprinzînd
bivuacuri între lucarne, ridicînd corturi pe suporturile antenelor de
televiziune.
Situaţia părea că se eternizeză şi David începu să resimtă efectele
tensiunii nervoase. Trebuia să găsească un expedient, [şi aminti de tînăra
cu plete oxigenate pe care o întiinise în mijlocul maşinilor abandonate, fi
spusese că o cheamă Martine, parcă, şi că lucrează într-un salon de
coafură numit „Clio”...
Cedînd tentaţiei, părăsi hotelul şi porni din nou prin oraş. Salonul
avea o vitrină imensă din sticlă fumurie pe care erau proiectate holograme
reprezentînd diverse stiluri de pieptănături. Capetele* femeieşti buclate,
decolorate, rase se materializau astfel la un metru deasupra solului, ca
ectoplasmele ieşite din gura unui medium în transă, pentru ca apoi să se
dizolve în irizările vitrinei.
David găsi acest artificiu publicitar destul de sinistru. Fidelitatea
reliefului tridimensional făcea impresia unei parade a capetelor tăiate. Era
extrem de deprimant. Împinse uşa şi pătrunse într-o sală întunecată,
încărcată de fotolii şi chiuvete. Un robinet picura undeva în întuneric. Nu
văzu nici o clientă. Martine, îmbrăcată cu halat de nylon ce se termina la
nivelul feselor îşi făcea unghiile fluierînd. Ridică alene capul. Privirea îi
prinse viaţă la vederea lui David.
– la te uită! Ce mică e lumea! spuse acesta.
Martine ridică din umeri.
– Hai, intră! Nu-i nici un pericoNMamă, ce poveste! Patroana,
madame Clio, a fost dusă adineori la spital. A căzut cu nasul în casa de
înregistrare; îi curgea sînge din nas şi din urechi... Medicul a spus că e o
fractură spontană. Se pare că de la proclamarea stării de urgenţă s-a
produs o recrudescenţă a accidentelor osoase. Din cauza stress-ului... Le e
groază de brigăzile de securitate. Se spune că ridică pe oricine... Mi-au
distrus uşa de la garsonieră, nu mai am curajul să mă duc acasă; dorm
deasupra prăvăliei, în tot cazul sînteţi drăguţ că aţi venit să mă vedeţi...
Mă invitaţi la restaurant?
David acceptă. Martine se ridică fandosindu-se şi plecă să se
schimbe. Avu însă grijă să-şi desfacă nasturii la halat pînă la brîU înainte
85