Serge Brussolo – Ira Melanox

Ira Melanox
irizînd reflexe ce mascau baricada şi turnurile mobile. Martine mergea
precipitată, cu pantofii aurii aruncaţi pe umăr. Avea mai mult ca oricînd un
aer de vedetă în mizerie.
Vorbea fără să-şi tragă răsuflarea, iar vocea necontroiată trecea
indiferentă de la tonul snob la inflexiunile populare. Din străzile învecinate
se scurgea mulţimea buimacă, încărcată cu valize şi baloturi. O mulţime în
derută, al cărui elan murea călcat în picioare pe malul oceaanului.
– Oraşul este încercuit, murmura unul, cu ochii plecaţi. Baraje peste
tot. Sînt chiar şi elicoptere. Şi vedete rapide care patrulează de-a lungul
coastei!
– Se spune că vor să pună mine în larg! observă Fabla, agăţîndu-se
de braţul lui David. Mă întreb cum o să se termine...
Magazinele erau închise în cea mai mare parte, străzi întregi
ofereau privirii un decor de obloane metalice trase. Cei care vruseseră să
fugă ezitau acum să se întoarcă acasă. Cocoşaţi, poticnindu-se se
încăpăţînau să tragă după ei valize mult prea grele. Mormanul de bagaje
începea de altfel să-l fascineze pe tînăr. Se simţea ca un peşte care vedea
agitîndu-i-se sub nas o momeală miraculoasă. Cleptomania se trezi brusc
în el, aţîţată de atmosfera stranie din oraşul prizonier. I se învălmăşeau în
creier imagini de jaf.
– Cum va merge comerţul, acum, că toată clientela cu biştari a
şters-o?! mormăi Martine. La „Clio” nu coafăm ţopîrlance!
David n-o asculta. Un jeep urca strada. Ocupanţii, îmbrăcaţi în piele
în pofida căldurii toride purtau căşti incasab'ile şi-n mnni aveau automate
grele. O portavoce împrăştia apeluri la prudenţă, încuraja denunţurile şi
anunţa ora de stingere. Studiind arhitectura barocă a cazinoului, tînărul o
găsi asemănătoare unei măşti mortuare, proaspăt scoasă din mulaje.
Fuseseră de ajuns două nopţi de coşmar pentru a schimba fizionomia
oraşului.
– Totul va fi trecut prin sită îi comunică doct Martine. Se vor face
percheziţii-surpriză, se vor pune sub urmărire toate telefoanele. Se vor
pune microfoane probabil şi prin magazine şi cafenele...
Părea s-o distreze situaţia generală ameninţătoare, deşi cu trei ore
în urmă încercase să se amestece printre paraziţi, în coloana de fugari
auriţi. Se pare că-şi schimba părerea de la o oră la alta. David ar fi vrut să
se debaraseze de ea fără s-o vexeze. Nu avea nevoie de duşmani într- un
oraş în care poştaşii aveau să se prăbuşească sub greutatea scrisorilor
anonime. Martine se lăsase greu pe braţul lui. Şuviţele decolorate
contrastau puternic cu pielea bronzată. Din profil avea mutra unei
puştoaice care se joacă de-a învăţătoarea.
În faţa unui chioşc, un ziar local prezenta fotografii ale cadavrelor.
„Serata sîngeroasă de la Palatul albastru”! anunţa titlul. „Plutonul de
execuţie fantomă foloseşte un tip de muniţie totalmente necunoscut de
serviciile balistice”.
– Dimineaţă un profesor anunţa la radio că s-ar putea să fie o rază
80