Serge Brussolo – Ira Melanox

Ira Melanox
către mare. Pontonul, pe care se aflau cabinele de baie, scîrţîia sub tălpile
sale. Scîndurile decolorate şi umede semănau cu lemnul epavelor aduse la
mal de ocean, în lungul plajelor fuseseră plantate o mulţime de umbrele
albe sub care trosnea vîntul nisipos. Sub fiecare dintre ele se odihnea cîte
o targă. David numără cincizeci, aliniate una lînqă alta, ca pentnj
inspecţie. Bolnavii care zăceau în ele erau apăsaţi sub greutatea
ghipsurilor protuberante. Braţe, picioare, umeri dispăreau închişi în coconi
albi şi noduroşi.
Tînărul făcu cîţiva paşi. Bolnavii îşi expuneau fără nici o ruşine
soarelui părţile corpului neacoperite de bandajele ghipsate. Era un
spectacol cel puţin straniu că bărbaţi şi femei să-şi descopere în lumina
palidă coapse, sîni, penisuri, busturi păroase sau netede. Nu-şi dădea
seama dacă spectacolul oferit de nudiştii zdrobiţi, îngreunaţi de bandaje,
corsete, aţele, era ridicol sau patetic.
De sub ce surpătură sau avalanşă fuseseră salvate aceste bucăţi de
carne tumefiate, secţionate şi recusute? Aceste schelete garnisite cu
broşe, întărite cu plăci metalice precum fosilele pe cale să se disloce?
David se aşeză pe o bornă kilometrică cu muchiile tocite.
Nudiştii ghipsaţi nu-şi vorbeau. Cu ochii închişi, cu gura
întredeschisă, păreau preocupaţi doar să se îndoape cu soare. Se ghicea o
aviditate puţin nesănătoasă, un apetit bestial de burete canibal. Crţiva
bărbaţi nici nu încercau, de altfel, să disimuleze o erecţie impresionantă,
ce le trasa pe abdomen o umbră rectilinie, de cadran solar.
Îşi imagina infirmierele profitînd de aceste fenomene pentru a
transforma buricul pacientului în tablă de lectură orală. Această idee
năstruşnică nu-i alungă însă starea de jenă. Goliciunea care-i lovea privirea
nu era cea a turiştilor estivali, acea impudoare liniştită, provocarea
senzuală şi trîndavă a plajelor „rezervate”, nu... Aceste cărnuri nude,
aruncate pe plajă, îl evocau cadavrele de pe cîmpurile de luptă,
dezbrăcate de vîntul de gloanţe şi de suflul exploziilor. Un talmeş-balmeş
de piei mirosind a măcelărie, a abator. Ghipsurile, mai ales, îi reţineau
atenţia, dîndu-i senzaţia că are sub ochi mumii proaspăt ambalate.
Mumii... foarte noi! David era din ce în ce mai tulburat.
Infirmierele se deplasau agale printre umbrele, cu o graţie
alunecoasă de madone cu ochii cerniţi. Zumzăiau cu voce scăzută,
şuşotelile lor ţeseau un cîrrtec somnolent, o vibraţie de viespe prizonieră.
Bolnavii păreau şi ei gata să toarcă precum motanii îmbuibaţi de căldură,
hipnotizaţi, blegi, îmbătrîniţi, culcaţi într-o rînă, cu gura plină de bale,
învinşi fericiţi de o dizolvare mentală vecină cu extazul mistic., O tînără
schiţă deodată o mişcare pentru a se aşeza mai bine în targă. Ambele
braţe şi piciorul stîng erau încorsetate în bandajul de ghips. David se găndi
că seamănă cu un cavaler din evul mediu pe care pajii nu l-au scos
complet din armura de turnir... sau cu un sftnbure însufleţit al unei statui
care- şi aruncă cochilia, gata să sară de pe piedestal. Vechi imagini din
filme de groază îi veneau în minte: tinere aruncate de vii în ceară fierbinte,
cadavre acoperite cu ipsos şi deghizate în zei greci pentru decorat peluze
şi alei... Cum să nu stabileşti asemănări cu răniţii ăştia pe cale de
8