Serge Brussolo – Ira Melanox

Serge Brussolo
mierliţi? Sînt obosiţi morţi, sînt aici dinainte de răsăritul soarelui.
Tînărul se lăsă pe vine fără să se gîndească. Zări o femeie tînără cu
părul oxigenat, pieptănat în coadă de cal, care se ascunsese.de bine, de
rău, în spatele unei portiere deschise. Avea pomeţii ieşiţi mult în afară şl
nasul lung, cu nări fremătătoare. Purta o rochie albă foarte decoltată, pe
care o suflecase peste coapse, pentru a îngenunchia mai uşor.
– E îngrozitor! gfffl ea. Au făcut un cordon sanitar în jurul oraşului.
Imposibil să treci fără să te radă imediat! Se spune că vor să-l blocheze pe
terorişti în oraş. Saint-Euphrate va rămîne izolat pînă vor pune mîna pe el.
Transpirase, faţa îi lucea în soare. David rumegă ştirea.
– E aberant! făcu el într-un tîTziu.
– Deloc! şuieră blonda cu mutră de starletă. Au fost prea multe
victime noaptea trecută. Prea multe personalităţi masacrate. Li s-a dat
ordin de sus. Se pare că toate operaţiunile de pază sînt preluate de
brigăzile de elită, de soldaţii în negru.
– N-a putut pleca nimeni?
– Ba da, bineînţeles! fornăi ea cu un ton înţepat. l-au lăsat să treacă
pe barosani. Eram acolo, i-am văzut. Indivizii cu lovele, mătuşicile cu
căţeluşi şi diamante! P-ăştia chiar i- au salutat cu mîna la chipiu. Doar
trebuie să-i protejeze, nu? Ceilalţi, însă....
David nu mai asculta. Era sigur că Julie, asimilată de mal multă
vreme de înalta societate, putuse s-o şteargă. Poate chiar prevăzuse
această reacţie de plecase atît de precipitat, înjură printre dinţi. Blonda
aprobă.
– Aşa-i, aveţi dreptate! fonfăi ea cu o grimasă snoabă, stîngace.
Sîntem în rahat! Dacă se decretează legea marţială, ne ia dracu'!
Transpira din ce în ce mai tare. Bretonul decolorat i se lipea de
frunte. Se chinuia să-şi scoată pantofii.
– Am fost la o petreceare, explică ea. Am auzit zvonuri despre
încercuire şi speram să mă amestec în puhoiul de granguri la ieşirea din
Saint Euphrate. De fapt, sînt coafeză. Numele meu e Martine, dar mi se
spune Fabia. Drăguţ, nu?
– Voiaţi să treceţi..., o întrerupse David.
– Da. Dar, ghinion! La baraj controlau actele, aveau liste făcute
după registrele mondene, ca atare... Eu lucrez la „Clio”, spre faleză...
Tăcu, aproape sufocată. Caroseriile supraîncălzite răspîndeau o
duhoare de furnal. David era convins că Julie trecuse. Îl abandonase pe
cînipul de bătaie, pradă ultimelor zvîrcoliri ale unei lupte de ariergardă.
– Trebuie să ne cărăm! spuse deodată Martlne-Fabia. Dacă rămînem
prea mult înţepeniţi aici. ne vor găuri! Haideţi, vom coborî către plajă...
Îl apucă de mînă şi-l trase după ea. Avea degete prelungi cu unghii
interminabile. Sudoarea i se prelingea şiroaie între sîni. David o urmă pe
promenadă. Întoarse capul, soarele juca pe capotele maşinilor moarte,
79