Serge Brussolo – Ira Melanox

Ira Melanox
merită distracţia... Cred că e mai bine să ne despărţim aici. Nu ai stofă!
Du-te şi te ocupă de colecţia ta de valize! Acum eşti bogat, te poft
consacra în întregime cleptomaniei!
Îşi bătea joc, David simţea asta. Se clătină neştiind ce atitudine să
adopte. În adîncul sufletului, ştia că fata avea dreptate.
Julie îl sărută pe obraji, ca o verişoară îndepărtată, luîndu-şi rămas
bun, şi părăsind camera cu valizele asasine în mîini.
David se întinse pe pat. Îşi astupă urechile, să nu audă maşina fetei
cum o ia din loc. Era singur acum!
XV.
A doua zi, David plăti camera şi se îndreptă către gară. Oraşul suna
a pustiu, ca un decor abandonat. Kilometri de trotuar ofereau imaginea
unui velodrom părăsit. Tînărul trecea printre faţadele albe, fără viaţă, ca
un călător într-un defileu de cretă, în care fiecare zgomot ricoşează din
perete în perete, pentru a exploda în ecouri prolifice.
Privea adesea peste umăr. Avea impresia că s-a rătăcit pe o
autostradă sau că se deplasează în mod fraudulos pe pista unui mare
circuit automobilistic. Se aştepta să vadă răsărind, dintr-o clipă în alta,
botul unui bolid teşit, gonind cu burta lipită de asfalt, într-un urlet infernal.
Dar nici urmă de maşină care să-l oblige să urce pe trotuar. Nu întflni nici
un prăpădit, înainte de a ajunge la gara centrală. Aici, mulţimea era ca o
baltă uriaşă, colcăind de voci şi bagaje de forme nehotărite.
– Curcanii au blocat trenurile! urlă unul. Aeroportul este închis. Sînt
baraje pe toate şoselele! Oraşul e încercuit, nu se mai poate ieşi sau intra!
David fu năpădit de un presentiment rău. Părăsi gara şi urcă grăbit
bulevardul, în direcţia şoselei de centură de pe faleză, una din principalele
căi de acces în oraş.
După cîteva minute constată că strada era sugrumată de vehicule
oprite, care formaseră o coadă interminabilă de capote multicolore. Mare
parte dintre maşini fuseseră abandonate de proprietarii lor, cu uşile
deschise şi cheile în bord... Înghesuiala de caroserii umplea şoseaua,
revărsîndu-se uneori şi pe trotuar. O călăreală de piese de domino
metalice, montate pe patru roţi. Te făcea să te gîndeşti la o deraiere
gigantescă.
În capăt, barînd orizontul, se ridica un gard de sîrmă ghimpată.
Baricada era flancată de două turnuri de observaţie echipate cu soldaţi
înarmaţi cu mitraliere uşoare, fera un baraj inexpugnabil. David văzuse
adesea la televizor astfel de baricade. O barieră construită din bare de fier,
solide, plantată în mijlocul şoselei, bloca accesul. Scripeţi sprijiniţi pe
faţadele din apropiere făceau din aceasă unitate mobilă o adevărată
zidărie portabilă. Era clar că valul de maşini se strivise de barai. Puţinele
maşini care încercaseră să spargă blocada îşi sfirşiseră cursa în şanţul
drumului, înţesate de gloanţe şi cu motorul dizlocat.
– Ascundeţi-vă! şopti o voce de femeie în apropiere. Vreţi s-o
78