Serge Brussolo – Ira Melanox

Ira Melanox
insectele ce-l năpădiseră. Lăcustele nu reacţionară imediat. David profită
şi o rupse la fugă în zig- zâg. Auzi una sau două şuierături şi ceva ricoşă pe
suprafaţa lucioasă a căştii. Ajunse în sfirşit la centru fără alte probleme.
În timp ce se dezbrăca, văzu un enorm hematom care-i tatua
pieptul, acolo unde glonţul de chitină il lovise. Se întinsese pe pat,
tremurînd de o frică retrospectivă. Începînd cu acea zi încetă să se mai
dedea viciului paradisiac. Manipula flacoanele cu neîncredere. Îşi înfipsese
în nas dopuri de ceară. Noua luciditate îl făcu să ia seama la singurătatea
sa în mijlocul centrului medical fantomă, populat cu bolnavi în regresie
constantă, în mare parte morţi deja.
Într-o noapte, chinuit de insomnie crezu că aude zgomot de paşi
afară. Ridicînd perdeaua cu grijă, văzu o siluetă îndepărtîndu-se cu pas
greoi în direcţia cîlmpului. Monstrul se întorsese!
Înţelese într-o clipă că umbra era îmbrăcată în combinezonul lui
Minsky şi-i purta şi casca. Pujin mai tfcziu, descoperi şi maşina Juliei
parcată într-un boschet. Motorul era cald încă. Nu se mai îndoia asupra
identităţii exploratorului nocturn. Constatarea 11 aruncă într-o profundă
perplexitate. De ce simţea nevoia tînăra infirmieră să meargă în miezul
nopţii pe teritoriul lăcustelor?
Cuprins de bănuială, făcu inventarul automobilului. În portbagaj
descoperi trei valize mari, goale şi foarte grele.
Anormal de grele.
Îl durea încheietura mîinii. Erau blindate în întregime şi dotate cu
încuietori cu cifru. Crezu un moment că Julie vroia s-o şteargă cu
agoniseala lor, dar ipoteza nu se potrivea deloc cu umbra în costum de
scafandru ce se pierdea în noaptea cînipiei, înarmată doar cu o lanternă.
Renunţă să încerce să mai înţeleagă ceva şi se duse înapoi la
culcare, dar de-acum trebuia să fie vigilent.
Noaptea de 20 iunie fu pentru David noaptea îndoielilor. Pînă-n zori
rămase lungit în pat, rumegînd ipoteze dintre cele mai sumbre. Începea să
creadă că fusese din nou manevrat de Julie, dar nu prea îi vedea motivele.
Cînd se ridică soarele, tînărul îşi părăsi camera şi coborîîn parcare.
Nu era nevoie să deschidă capacul portbagajului pentru a ghici ce se
ascundea în fundul marilor valize blidate. Pocnetele surde percepute îi
aminteau nişte zgomote familiare. Acelea ale lăcystelor din vivarium...
Îşi trecu mîna peste faţă. Se pregăti pentru înfruntare şi porni s-o
caute pe Julie.
O găsi dejunînd liniştită la parterul pavilionului, în mica bucătărie
improvizată de el. O cafetieră şuiera pe plita electrică. Julie scoase dintr-un
dulăpior două căni enorme, ţărăneşti şi o cutie cu zahăr pudră.
– Haide, spuse ea înainte ca David să deschidă gura, ştiu că m-ai
văzut aseară! Şi că ai atins valizele,. Nu face mutra asta!
Tînărul se lăsă să cadă pe un scaun.
72