Serge Brussolo – Ira Melanox

Serge Brussolo
beatitudinde detaşată, o letargie intelectuală. Făcea din creierul său o bilă
vidă.
Femeile descoperiră deodată, cam peste tot în lume, că nu se mai
parfumau pentru a seduce ci din egoism, doar pentru ele însele. Bărbaţii
începură să dorească atingerea lor, nu pentru frumuseţea corpului, ci
pentru a a inspira efluviile de Ira Melanox, emanate de carnea lor.
Preţul flacoanelor de sticlă grosolană creştea continuu.
Julie nu stătea mai mult de o zi, două, la centrul medical. Ajungea
noaptea, după o cursă labirintică, menită să-i păcălească pe eventualii
urmăritori. Timp de douăzeci şi patru de ore se înfăţişa bucătăresei,
patrula pe alei îmbrăcată cu halatul de infirmieră, apoi se întflnea cu David
pentru a prelua comenzile.
Se schimbase mult. Părul părea mai strălucitor, pielea mai netedă,
ochii mai adînci. Luxul o făcuse să înflorească.
– Răbdare! fl repeta tînărului. Doar cîteva luni şi apoi ne oprim. Va
trebui să o ştergem de aici înainte ca cineva să se mire de tăcerea lui
Minsky. Administraţia e lentă în reacţii, dar nu trebuie subestimată.
David era întru totul de acord, dar abuzul de parfumuri îi tocise
hotărîrea în luarea deciziilor. Condamnat la singurătate, nu făcea nimic
altceva decît să inspire aburii evadaţi din eprubetele cu eşantioane.
Într-o zi, într-o criză de luciditate, încercă să scape de beţia
laboratorului. Se introduse în costumul vătuit al lui Minsky şi ieşi pe cîmp
cu scopul de a repera arsenalul.
Nu-i luă mult timp. Un şoc puternic în piept îl aruncă înapoi. Căzu pe
spate şi-şi pierdu cunoştinţa. Cînd deschise ochii, o durere oribilă îl
răscolea plexul. O lăcustă albăstruie şi strălucitoare, ca un glonte de
mitralieră, era aşezată pe pieptul lui, emiţînd un mesaj complex din
combinaţii parfumate amestecînd diversele semnificaţii ale glandelor
abdominale.
David, doborit pe miriştea arsă de soare, se simţi inundat de valurile
de parfum necunoscut ca de un anestezic pulverizat direct în figură. Era
incapabil să se ridice în picioare. Prizonier al propriului său viciu, rămase
întins la pămînt, năuc, neîndrăznind să se rupă din vraja vaporilor
ameţitori.
Alte insecte se aşezară pe el. Zece, douăzeci, treizeci... Începură să
colcăie pe pieptul lui, iar picioruşele cu pintenii zburliţi zgîriau nylonul
costumului de protecţie. Aromele pătrundeau pe sub cască în rafale
puternice. Se lăsă purtat.
Apoi, brusc, înţelese. Lăcustele crezîndu-l mort, încercau să-l
devoreze! Fără protecţia combinezonului şntiglonţ, i-ar fi ronţăit pielea
acum! Aproape o sută de gîngănii se plimbau pe el, căutînd o breşă în
întăritura veşmîntului. David îşi aminti de manşetele prea largi, prost
încheiate; de gulerul căscat.
71
Cu un efort de voinţă, se ridică într-o rînă şi mătură cu dosul mîlnii