Serge Brussolo – Ira Melanox

Serge Brussolo
sau să zărească fiole cu ser în vitrinele de sticlă. Chiar şi în absenţa
soarelui, faţadele albe ale clădirilor răneau privirea.
Maşina se opri într-o ultimă zvîcnire şi David fu cît pe ce să vomite
în poală.
– Aţi ajuns! zbieră şoferul, aici e capătul. Cine vrea să meargă mai
departe, să aranjeze cu indivizii din colţ.
David apucă valiza şi deodată simţi nevoia să dea şoferului un
bacşiş gras, necuviincios chiar. De ce? Poate pentru că, inconştient, credea
că celălalt nu va mai reveni niciodată, tăindu-i astfel orice posibilitate de
evadare?
Evadare? Haida-de! Era pe cale s-o ia razna! Se afla aici din proprie
voinţă, pentru a munci, pentru a-şi cîştiga pîinea exersînd o activitate care,
de altfel nici nu-l obosea prea tare.
Atunci? De ce această reacţie bruscă de repulsie?
– Aceste graffiti... începu el, toate inscripţiile astea... de ce?
Omul agăţat de volan aruncă spre ele o privire tulbure, inundată de
frică sau de imbecilitate.
– Asta e din cauza scrisului pe ghips. La început se mulţumesc doar
să se semneze, apoi devine o adevărată manie. Veţi vedea, e plin oraşul
de ţicniţi. Păreţi destul de întreg, n-ar trebui să întîrziaţi prea mult pe aici.
Aţi venit să vedeţi un pacient?
– Nu, îngăimă David, am venit să lucrez... E primul meu poşt, sînt
trei ani de cînd zac la agenţia de plasare. Înţelegeţi atunci că...
Şoferul dădu din cap, îşi umflă obrazul şi scuipă o flegmă groasă,
negricioasă de la tutunul mestecat, care ttecu chiar pe deasupra părului
lui David.
– Chiar şi pentru lucru, monologă şoferul, chiar şi pentru lucru n-aş
rămîne aici douăzeci şi patru de ore în şir. E contagioasă chestia asta a lor,
deşi doftorii s-ar putea să spună contrariul. Eu ştiu că e mai contagioasă
decît sifilisul.
Acordeonul metalic al uşii lansă o şuierătură de aer comprimat
aruncîndu-l pe David pe trotuar. Tălpile îi scîrţîiră pe nisipul ce pudra
asfaltul, producînd un zgomot de glaspapir îngheţat. Autobuzul făcea deja
manevrele pentru a pleca în cursa de întoarcere. Tînărul îşi privi valiza,
zgîriată toată. Avea senzaţia că-l pîndesc mii de criminali în oraş. Toată
această arhitectură în cretă i se părea ascunsă în spatele unei măşti
chirurgicale pentru a-şi păstra anonimatul.
Reflexele soarelui în ferestrele superioare aruncau scîntei, chiar şi
trotuarele păreau pictate în alb.
Total derutat, David aruncă o privire în jurul său. Nu l-ar fi surprins
să descopere un grup de chirurgi operînd într-o piaţă publică aseptizată,
sau o parcare dotată cu paturi de spital şi transformată în salon comun.
7
Se scutură. Călătoria fl obosise şi bătea cîmpii. Instinctiv se îndreptă