Serge Brussolo – Ira Melanox

Ira Melanox
Această perspectivă nu-l descurajă pe David, dar, neaviUd fire de
erou, era conştient de originea dubioasă a forţelor care-l împingeau să
acţioneze. Nu-şi făcea iluzii în privinţa dorinţei de a trece la fapte: îl tenta
valijoara imaginară! Se gîndea la ea ca la un cadou de Crăciun, o
încoronare a carierei sale de cleptoman! Şi-o închipuia atîrnîndu-i în mînă,
grea, blindată, fticărcată de închizători inviolabile...
Adînc tulburat de aceste gînduri, se ascunse la pîndp în desişul de
lîngă clădirea rezervată. DVrdîia de frig. Încercă să se apere de vînt
lipindu-se de soclul unei statui. Crengile ţepoase, legănate de rafale, îi
zgîliau faţa şi dosul palmelor.
Trecu o oră. Umbra lui Minsky se plimba de colo - colo, în spatele
ferestrelor cu geamurile opacizate. Profesorul ieşi înainte de prînz să facă
un tur de plajă. David constată că încuie uşa blindată a pavilionului şi-şl
agaţă cheia de gît.
Se hotărî să-l urmărească de departe. De fapt, valiza putea fi
ascunsă undeva în afara institutului, la baza unui menhir, de exemplu.
Ascunzftidu-se după stînci, David îi însoţi pe savant de-a lungul
hoinărelii acestuia. Degeaba. Se simţea obosit şi făcea tot mai multe
stîngăcii.. Pietricelele se rostogoleau sub tălpile lui, îşi suci glezna şi se juli
în ieşiturile blocurilor de granit.
Minsky urcă în sfirşit spre Institut, fără să dea semne că ar vrea să
devină „vftcolac”. Prînzi singur în sufragerie, pescuind în gamele fără mare
eleganţă.» Apoi se ridică şi porni spre pavilionul bilelor de fildeş...
Inima lui David îşi pierdu ritmul. Se gîndi deodată la furia savantului,
chiar în aceeaşi dimineaţă. De ce avusese această reacţie anormală?
Pentru că nu suporta să vadă dovezile eşecului său contemplate de un al
treilea..., sau pentru că se temea să nu descopere un obiect de importanţă
capitală? Un lucru secret, otrăvit şi revelator. Un lucru capabil să-l acuze...
O valijoară, de exemplu!
Tînărul se grăbi, se precipită în clădire, încercînd să înăbuşe
zgomotul paşilor. De data asta va afla.
Pitit după un dulap, îl văzu pe profesor introducînd o cheie în
broasca uşii ce ascundea sipetele osificate.
– Ah, nu! urlă deodată Minsky întorcîndu-se. Ajunge! Mă urmăriţi de
azi dimineaţă! Vă credeţi invizibil probabil, dar v-am simţit permanent în
urma mea! Dacă aveţi chef de chelfăneală, poftim, veţi fi servit! N-am de
gînd să mă las sîcîit!
Uşa metalică lovi lateral peretele. Minsky părea beat de furie. Avea
faţa violacee, agita braţele şi scuipa sudălmi.
David văzu cu groază cum acest munte se pune în mişcare în
direcţia lui. Panica îl ţintui în loc.
– Secătură! răcni savantul, lese din magazia de şomeri şi vrea să
conducă!
Uluit şi inspăimîntat, David apucă un scaun şi încercă să-şi facă o
60