Serge Brussolo – Ira Melanox

Ira Melanox
fusese stimulat atît de lungimea traseului, cît şi de monotonia peisajului.
Cu timpul, peretele devenise un manual condensat de ghicitori, grosolănii,
o antologie de maxime mirosind a filozofie de mahala şi misticism de
pişoar.
David îşi masă tîmplele. O migrenă tenace îi fulgera timpanele. O
nouă zguduiţură îi aruncă valiza de carton din plasa de bagaje. Se
cutremură la ideea de-a o lua în patru labe printre scaune, în căutarea
chiloţilor împrăştiaţi. Şoferul nu dădu semne că ar vrea'să încetinească, în
schimb tînărul îl auzi murmurînd printre dinţi:
– Locul patruzeci şi patru: Nicole le adoră lungi şi năzdrăvane. 6
iunie 85, mi-am pierdut fecioria la ora 4 şi 30. Trăiască Nadine cea grasă!
Moarte soldaţilor de gudron! Caut adolescentă pentru dresura în cadrul
comunităţii. DROP THE BOMB! François şi Martine 4 august '78...
David se abandonă în adîncitura banchetei, încercînd să scape de
litaniile şoferului maniac. Nu mai avea nici o îndoială! Omul cunoştea pe
de rost încălecăturile grafice care tapisau tabla pereţilor şi tavanul maşinii.
Trebuie să le fi învăţat pe parcursul interminabilelor opriri în staţii,
asemeni prizonierilor care îşi mobilează singurătatea numărînd cuiele
uşilor sau dalele din podea. La început, privirea a măturat inscripţiile
distrată, apoi curiozitatea a fost stîrnită, declanşînd prima scînteie de
fascinaţie. Imediat a trebuit să afle, să cunoască, să descifreze totul,
înainte ca următoarele inscripţii să conducă spre negrul absolut al petei de
cerneală. Căci scriind mereu pe acelaşi suport, pagina albă se transformă
treptat într-o baltă de beznă, precum hemoragia unei sepii. Cele mai
fantastice obscenităţi n-ar mai fi decît biete focuri de artificii de cerneală
strălucind într-o noapte fără lună.
David simţi greaţa întorcîndu-i stomacul pe dos; de frică să nu
vomite, nu mîncase nimic înainte de-a urca în autobuz, iaj acum era pe
punctul să leşine din cauza slăbiciunii. Îşi trecu mîna peste faţă. Palma se
umezi de-o transpiraţie rece, rău prevestitoare.
Şoferul, lăsînd deoparte orice reţinere, începu să scandeze o serie
de graffiti obscene care, în gura sa, păreau seci revendicări sindicale.
David sughiţă, clătinîndu-se ameţit atît de pe urma hopurilor, cît şi din
cauza cloncănelilor deşănţate debitate de şofer, în care revenea obsedant
cuvîntul „bite”. Crezu că va leşina, dar deodată o pală de aer rece, marin,
năvăli în maşină, alungîndu-i starea de greaţă.
Ceaţa, mai puţin densă acum, lăsa să se întrevadă un amalgam
arhitectonic, construcţii albicioase, cu aparenţe de preţiozitate
caracterizînd staţiunile balneare. Hotelurile, pavilioanele de tratament -
toate aveau un aspect de fortăreaţă delicată, virginală.
Din momentul în care autobuzul se angajă pe şoseaua principală,
David avu convingerea că s-a rătăcit într-un decor de teatru. Călătoria
mirosea a spital, albeaţa aceasta aseptică părea să curgă dintr-un vas cu
eticheta „Dezinfectant”. Ţărmul, băncile, cabinele de baie, chioşcul pentru
muzică... toate păreau că funcţionează ca anexe ale unui complex
chirurgical. Nu ar fi fost mirat să descopere o cruce roşie imprimată pe ele,
6