Serge Brussolo – Ira Melanox

Serge Brussolo
I.
Suprafeţele interioare şi exterioare ale autobuzului erau în
întregime acoperite de grafiiti. David privea fascinat dîrele negricioase ale
căror arabescuri ascundeau complet vopseaua originală. O adevărată
junglă din liane neîntrerupte ce se înnodau în bucle abundente asemeni
fundelor spumoase şi foşnitoare înflorite deasupra pachetelor de cadouri.
Inscripţiile se încălecau în straturi ilizibile. Tînărul îşi lăsă privirea să
rătăcească în labirintul de înjurături şi blesteme. Cel mai mult îl atrăgeau
numele şi datele ornate cu semnături. Aminteau de hieroglifele înscrise ca
într-un ritual pe ghipsul schiorilor ghinionişti la întoarcerea de la sporturile
de iarnă.
Autobuzul era mîzgălit de parcă o hoardă de copii înarmaţi cu crete
colorate ar fi fost lăsaţi singuri într-o cameră proaspăt văruită.
David stătea drept în scaun, cu spatele depărtat de banchetă,
încercînd să minimalizeze şocul zgîlţîielilor. La fiecare viraj, vehiculul
scîrţîia şi gemea, gata să se dezmembreze, integritatea sa fiind la discreţia
unui pumn de şuruburi.
Şoferul conducea, bombănind printre fălcile transpirate înjurături
ciudate. David se întrebă dacă omul nu este victima unui soi de boală
contagioasă, care-l făcea să repete cu voce scăzută colecţia de inscripţii
tatuate pe pereţii autobuzului său. Şi-l imagina în garaj, cu o lupă
puternică în mînă, examinînd îndelung spaţiile dintre scaune, străduinduse
să descifreze nodurile inscripţiilor, pe care nenumăratele suprapuneri le
transformaseră în pete întunecate. Această muncă extenuantă reluată
noapte de noapte ajunsese să-i tulbure probabil mintea. Aşa s-ar explica şi
de ce conducea agăţat de volan ca de un colac de salvare, maltratînd
direcţia şi pneurile, în speranţa ascunsă că o manevră greşită va arunca
într-o prăpastie instrumentul torturilor intime la care era în permanenţă
supus. Eventual, un incendiu salvator ar devora pereţii pe care cuvintele şi
frazele se împleteau în enigma labirintului.
O hurducătură puternică îl proiectă pe David în geamul stropit de
ploaia măruntă. Mirosul puternic de mare şi de plajă mucedă, de alge în
descompunere, năvăli în maşină, alungînd duhoarea de cauciuc încins şi
de benzină. Oceanul se contura ca o seceră argintie în pîcla de pe mal,
părînd dur ca metalul întunecat al unei armuri căzute la pămînt într-un
turnir de o rară violenţă.
David se concentra din nou asupra mîzgăliturilor, dar zgîlţîielile
autobuzului făceau lectura extrem de dificilă. Un moment crezu că
desluşeşte începutul promiţător al unei propoziţii obscene, dar cuvintele se
terminară brusc în bucle dantelate. Rătăcind printre meandre, găsi o
formulă matematică ce se pierdea într-o gîngăveală abia vizibilă pe
fundalul de date şi numere de telefon. Se simţi descurajat. Fuseseră
necesare mii de turişti pentru a înnegri astfel interiorul vehicolului şi
lemnul de culoare deschisă al scaunelor. Fără îndoială că desfrîul caligrafic
5