Serge Brussolo – Ira Melanox

Ira Melanox
Pînă la urmă, nu mai rezistă şi o rugă să-l mai ducă la pavilionul 2.
– Trebuie să ştiu, bîigui el.
– Dar ai ghicit deja totul! ricană fata.
– Ouăle?
– Ouăle, mingi de biliard, numeştele cum vrei, reprezintă ultimul
stadiu al complexului de fragilitate, cînd subiectul preia metoda lui Minsky
şi o deturnează în avantajul lui. În loc să îi construiască arme ofensive,
bolnavii respectivi se îmbracă într-o cochilie care se îngroaşă pînă ajunge
de consistenţa fildeşului.
– Dar cum se explică?
– Oh, deja de la operaţie! Coarnele, în loc săse înalţe către cer, se
curbează către sol ca dinţii de morsă. Acest rămuriş se înnoadă ca într-o
plasă, reţeaua de ochiuri înconjoară pacientul, apoi alveolele se încarcă
una cîte una, ca cicatrizate.Asta e faza de ou. Cochilia mai poate fi spartă
doar cu lovituri de ciocan. Acum începe osificarea şi bila devine dură ca o
minge de biliard.
– Şi bolnavii cum mai supraviţuiesc?
Julie oftă disperata.
– Sarcina noastră e să plasăm tubuleţe înainte ca oul să s prefacă în
redută. Unul asigură ventilaţia în cocon, altul pentru hrănirea pacientului
de la distanşă. Tubul se termină cu un ac de perfuzie înfipt fri braţul
bolnavului.
– Nu riscă să le piardă mişcîndu se?
– Sînt comatoşi cronici, care se scufundă cu fiecare zi mai mult către
viaţa larvară. Odată cochilia formată, se hrănesc foarte puţin, nevoile
foziologooe scad de parcă ar hiberna. Nu au nevoie decît de un aport
nutritiv minim. Cîteva picături de plasmă, proteine şi calciu pentru a
asigura soliditatea oului.
– Şi dejecţiile, excrementele?
– Nu există, se foloseşte tot. Înţelegi de ce Minsky se fereşte să-i
arate? Au întors teoria lui pe dos. Hai, vino dacă vrei să-i vezi de-aproape...
Îl conduse din nou în pragul sălii boltite, sub razele încrucişate,
răvăşitoare.
David nu se mulţumi să privească din prag. Cuprins de un freamăt
căruia nu-i înţelegea cauza, avansă spre primul bulgăre de fildeş, sferă
aproape perfectă, strălucitoare şi netedă, abia marcată de nervurile
încrucişate. Îşi plimbă palma pe ea cu senzaţia că mîngîle un ou de
marmură. Încercă să vorbească, dar nu reuşi decît să bîlbîie cuvinte fără
şir. Globul gigantic, imaculat, nu tremură în contact cu degetele sale.
Era ca un glob de gheaţă, scăpat dintr-o avalanşă, un enorm
bulgăre de zăpadă... O ţeastă imposibilă, fără deschideri pentru ochi, gură,
nas sau urechi. Un craniu de infirm total. O planetă fără nume, virgină,
fără relief şi fără urme. O lume în care de-acum încolo se scrie destinul.
48