Serge Brussolo – Ira Melanox

Ira Melanox
David acceptă. Un zumzet se făcu auzit în receptor. Un minut se
scurse astfel, în ţîrîitul continuu al paraziţilor.
– Am'găsit ceva, făcu deodată vocea, o relicvă de-acum douăzeci de
ani. Sînt multe articole în reviste muzicale destinate unui public
adolescent. Rock şi cea mai urmat... Vă citesc? Este chiar entuziast. Se
pare că acest grup a fost la originea unui stil de muzică, particular...
Aşteptaţi! Mai e ceva!
Tonul se crispă. David strî'nse receptorul. Secundele se scurgeau. O
imprimantă ţăcănea undeva la celălalt capăt al firului.
– Se împute treaba, confirmă femeia. Acum titlurile provin din
jurnalele de senzaţie, lată unul: „Chewing magnetic tape, încă un pas pe
calea ororii, muzica ce stîrneşte nebunia”. (Totul în continuare e cam la
fel. Dacă aveţi un terminal vă pot trimite conţinutul articolelor respective.
– Nu, mulţumesc, n-am display.
– OK, conchise arhivista, la dispoziţia dumneavoastră. Convorbirea
vă va fi facturată după tariful în vigoare.
Comunicaţia fu întreruptă. David puse receptorul în furcă. „Chewing
magnetic tape, muzica ce stîrneşte nebunia”... Cu ce sunete malefice se
hrănea Julie prin căştile îmbrăcate în cauciuc negru?
Brusc, revăzu figura infirmierei răsărind din bezna parcului, mutra
răscolită de plăcere, înecată de o poftă venită de pe altă lume. „Chewing
magnetic tape”, „Ira Melanox”... Julie era înconjurată parcă de formule
magice. Cuvinte bizare, de neînţeles, ţeseau împrejurul ei o constelaţie ale
cărei orbite se organizaseră într-o stea în cinci colţuri. Julie domnea asupra
unui institut fantomatic, ordonînd mistere impalpabile.
David se îndreptă către rafturile cu clasoare metalice. Saint-
Demeter... De ce s-a trădat în faţa psihologului de la centrul de angajare?
Saint-Demeter nu era decrt un coşmar din copilărie! O fobie... O
construcţie nevrotică banală, un travesti al conştiinţei, un...
Se opri. Ştia foarte bine că păsăreasca asta freudiană nu explica
nimic. Saint-Demeter era o pată de neşters pe şuprafaţa creierului său, o
excrescenţă pe memorie. Îşi şterse faţa de transpiraţia ce i se prelinge
peste sprincene pentru a-i arde privirea. Simţi deodată nevoia să iasă şi o
luă la fugă pe peronul clădirii. Cerul era plumburiu, încărcat după furtuna
din noaptea precedentă. Statuile fără feţe priveau toate către el. Timpul
părea încremenit. Cîmpia era parcă o capcană cosmică, camuflată la
repezeală sub tufişuri şi cîţiva bolovani.
David examină cerul, dar nu mai văzu pescăruşi căzînd, doboriţi în
plin zbor. înjură cu năduf. Trebuia s-o zgîlţîie bine pe Julie ca să-i spună ce
are în cap... Nu, era imposibil. Nu-şi putea permite să-şi piardă slujba.
Şi-aşa, era o minune că fusese angajat, în pofida dosarului său psihologic
încărcat... Oare chiar o „minune”? Reintră în clădire. Infirmiera îi ieşi în
întîmpinare.
Munceau ca de obicei, fără să schimbe un cuvînt, contaminaţi de
tăcerea hipnotică a pacienţilor sub perfuzie. Noaptea cobora încet,
34