Serge Brussolo – Ira Melanox

Serge Brussolo
aruncau băltoace galbene în jurul statuilor iţite printre boscheţi.
Julie era acolo, rezemată de un piedestal. Rafalele de vînt fi
ridicaseră halatul peste coapse, fşi aşezase căştile pe urechi şi asculta cu
ochii închişi. O expresie oribilă de extaz îi desfigura trăsăturilej, aşezîndu-i
pe faţă o mască de demenţă şi aviditate. Singură în beznă, părea să
sfideze forţele invizibile dezlănţuite de vijelie. Infirmierul dădu un pas
înapoi, cu un nod în gft. Se simţea surprins în flagrant, de parcă tocmai, o
descoperise prinsă în satisfacerea unei plăceri monstruoase. Julie nu-l
simţi. Cu capul dat pe”spate, grtul întins, părea în mod ciudat prizoniera
strînsorii căştilor de la urechi. Tînărul bătu în retragere. Tunelul uleios al
coridorului i se păru deodată o oază de linişte. Selăsă să cadă pe taburet.
Expresia animalică de pe chipul feteicontinua să-i danseze în faţa ochilor.
VI.
A doua zi, cînd făcu ochi, David constată că adormise pe un pat
neocupat, într-un salon pustiu. Fără îndoială, se aşezase să se odihnească
pentru un minut în timpul rondului, iar oboseala făcuse restul şi-l
răsturnase în inconştienţă, fără să-şi dea seama. Verifică repede starea
bolnavilor, fi era puţin ruşine de slăbiciunea sa, dar nu era obişnuit cu
gărzile de noapte. Ieşi în parc sperînd ca vîntul să-i alunge somnolenţa.
Măturînd distrat cîmpia cu privirea, fu martorul unui spectacol bizar.
Doi pescăruşi ce zburau la înălţime mică deasupra falezei se prăbuşiră ca
doborîţi de plumbul unui vînător. David putea să jure totuşi, că nu se
auzise nici o împuşcătură. Păsările au picat ca bolovanii, cu aripile moi ce
nu mai puteau controla traiectoria. Erau vădit ucise fulgerător. Cineva vîna
pe cîmp cu o corabină~cu amortizor? Prea puţin probabil...
Tînărul se încruntă, enervat. De cînd venise, întîmplările insolite
abundau. Nimic concret, desigur, dar umbre abia întrezărite ajunseseră
să-o producă o stare de nelinişte împotriva căreia era greu de luptat.
Ridică din umeri şi porni în căutarea Juliei. Era la vestiarele de la
parter, făcea duş în nişa pătrăţoasă destinată acestui scop. fl salută, fără
să încerce să-şi ascundă goliciunea. David, neobişnuit cu moravurile
personalului medical, făcea eforturi să nu-şi trădeze jena.
Dădu să iasă, cînd găsi halatul fetei aruncat pe un scaun. Căştile
încălecau cutele materialului şi se legau printr-un fir de micul casetofon
demodat.
Ascultînd de un impuls de moment, David scoase caseta. Nu avu
timp să descifreze inscripţia roşie de pe etichetă: „Chewing magnetic
tape”... numele unei formaţii sau poate al unui cîntec. Julie închise apa.
Tînărul se grăbi să pună totul cum a fost. De ce procedase aşa? Nu era
obiceiul lui să spioneze oamenii, dar nu-şi putea împiedica un obscur
sentiment de ameninţare. Era preocupat. „Chewing magnetic tape” fi
amintea de ceva. Ceva îndepărtat... Un titlu uriaş în presă. Miros de
scandal şi de mort. Fără îndoială o afacere de care auzise vorbindu-se
demult, cînd era copil...
31
Julie bîjbfia în spatele lui.