Serge Brussolo – Ira Melanox

Serge Brussolo
cîteva zile, pînă miercurea următoare. Se smulgea din mreaja faptelor
doctorului dement cu inima încărcată de regrete. Regăsea, trei etaje mai
jos, lumea fără savoare din sufrageria familiei, cu o faţă de masă prea
scrobită, cu un parchet prea ceruit.
Erau oare acestea primele simptome? Semnele intoxicaţiei mentale
care-i vor condiţiona peste ciţiva ani viaţa. Pasiunea pentru obiectele
suspecte?
Marele Hannafosse, fusese asasinat aici pentru motive rămase
neexplicate. Asasinul rămăsese nedescoperit, în pofida tuturor cercetărilor
făcute. Timp de cîteva luni, afacerea constituise bomba tuturor gazetelor.
Se stabilise (David aflase din jurnalele îngălbenite de vreme, găsite şi ele
în lădoi) că victima fusese otrăvită la ora opt dimineaţa, dar constituţia sa
robustă rezistase, peste orice limită a normalului. Speriat asasinul îl
trimisese un glonte în plin piept, dar Marele Hannafosse găsise puterea să
iasă din beciul în care fusese aruncat şi să-l urmărească prin parc. De la
înălţimea porţii, - bineînţeles numai pentru a-i scurta agonia - misteriosul
criminal îi despicase beregata cu o tăietură adîncă de brici. Se emiseseră o
mulţime de ipoteze asupra identităţii asasinului: Amantă abandonată?
Dramaturg trimis la plimbare? Coleg gelos? Cert e că la şase luni de la
închiderea succesiunii, un străin parşiv cumpărase proprietatea pentru un
dumicat de pîine. Avusese ideea să reia diverse episoade din trista
aventură cu ajutorul unor statui în mărime naturală, împrăştiate prin parc
şi prin casă. Plătind o taxă modică de intrare, puteai să urmăreşti scenă cu
scenă moartea Marelui Hannafosse.
În sufragerie, un manechin de ipsos pictat, de înălţimea unui bărbat
(şi cu trăsăturile remarcabil reproduse), ducea la gură o ceşcuţă de
porţelan delicat, lucrată cu migală. În spate, asasinul, o statuie cu faţa
netedă, fără ochi şi buze, ascundea o mică fiolă umplută cu un lichid negru
în buzunarul unui veşmînt amplu, inform, ce putea aparţine la fel de bine
unui sex sau celuilalt.
Lîngă uşa ce ducea la bibliotecă, o a treia sculptură ii înfăţişa pe
actor clătinîndu-se, cu mîna la piept, sprijitnit de tocul uşii. Toată casa era
jalonată astfel de procesiunea sinistră de manechine funebre, de-o paloare
cadaverică, cu degetele plate.
...Hannafosse ieşind din pivniţă, strîngînd cu putere balustrada
scării, cu cămaşa sfîşiată şi pieptul găurit de glonte (treptele erau.stropite
cu pete de vopsea roşie!)... Hannafosse tîrîndu-se printre tufele din parc:
ochii bulbucaţi, sticloşi, urmăreau asasinul fără faţă.
Lîngă peretele clădirii, ultimul tablou: criminalul cu figura ştearsă,
despicînd aerul cu briciul, deschide o rană imensă în beregata nefericitului.
Afacerea cunoscuse un succes pe cît de mare, pe atît de efemer, şi
în momentul în care veniturile începuseră să scadă iremediabil, şmecherul
vînduse imediat casa. Atunci o cumpărase bunicul lui David, în speranţa,
poate, a unei reclame publicitare care să se răsfrîngă asupra publicaţiilor
sale. „Singurul editor de foiletoane poliţiste care trăieşte chiar în locurile
unde s-a comis cea mai mare crimă perfectă a tuturor timpurilor!” se
29