Serge Brussolo – Ira Melanox

Casa, da...
Ira Melanox
Casa se înălţa cu faţa către plajă. Îşi amintea hulubăriile mîncate de
vînt şi de sare, terasa presărată cu şezlonguri decolorate, vacarmul,
mirosurile grele de ulei de plajă. Podul era singurul loc unde se simţea în
siguranţă. Poate din cauza aglomerării de grinzi şi ţigle, semănînd cu un
depozit? Sau cu un anticariat? David se îndesa în fundul unui fotoliu de
bambus descleiat, care scîrţîia la fiecare mişcare, sprijinindu-şi picioarele
pe pielea jupuită a unei vechi şei. Cufărul se afla el prin apropiere.
Cufărul... Împreună cu Nath îi ridicau capacul, de parcă deschideau un
mormînt cu o dală grea deasupra. Conţinutul era învelit cu o bucată de
cauciuc cenuşiu, uzat, zbîrcit şi întărit de scurgerea vremii. Era ca pielea
unui animal enigmatic pe care-l atingeai cu precauţie...
“- O bucată din balonul unui dirijabil, îi povestise tatăl lui David, un
fragment din «Hindenburg», pentru a fi mai precis. Cel puţin aşa pretindea
unchiul meu, un colecţionar amărît!” Le explica în continuare că aerostatul
cu pricina a avut un sfirşit tragic la începutul unui oarecare război mondial.
Pasagerii au pierit în flăcări în condiţiile misterioase ale unui sabotaj. După
această povestire, David umbla cu morbida relicvă cu un respect infinit.
Sub ea se ascundeau cărţile... Colecţia integrală publicată de bunicul său
de-'a lungul a treizeci de ani. Erau mii de fascicole cu coperţile jupuite,
îngălbenite, cu ilustraţiile mîzgălite grosolan în culori ţipătoare.
“Lectură de voiaj, spunea adesea cu dispreţ tatăl său. Tipul de
foileton popular, de care chioşcurile gemeau în acea perioadă!”
Copilul însă, fără să-l asculte, extrăgea broşurile subţirele una cîte
una, studiind coperţile cu o gelozie meticuloasă.
Lumină palidă. Sub tălpile sale, o treaptă se deschide ca un
chepeng, din care iese o mînă descărnată apucînd-o de gleznă. Cu
menţiunea, deasupra, „întoarcerea doctorului Schelet!”...
Podeaua unui dormitor basculează ca un banal capac, azvîrlind
personajele adormite în fundul unei prăpăstii căptuşite cu ţepuşe. Şi titlul:
„învitaţii doctorului Schelet!”, David se alimenta din această iconografie a
răului cu o satisfacţie infernală, îndopîndu-se cu aventurile acestui
prăpădit Fantomas, savant cu faţa mumificată de indienii patagonezi, a
cărui piele lipită de craniu, evoca un cap de mort!
Uita de părinţi, de Nath, de casă. Nimic nu conta mai mult decît
aceste hîrtii foşnitoare între degete, decît rîndurile cu litere mari, asemeni
celor din manualele şcolare...
Şi doctorul diabolic inventă un medicament care^, permitea
schimbarea sexului după dorinţă. Putea să revină la locul crimei fără a fi
pedepsit, putea să scape de urmăritori metamorfozîndu-se în femeie
bătrînă...
Se povestea de asemeni despre Hurlemort, oraşul blestemat, în
care fiecare grădină era un cimitir, fiecare căruţă un dric. Tunelui-fantomă
ce înghiţea trenuri în nopţile cu lună plină. Şi se mai povestea... David
citea, citea pînă îl durea capul, pînă-l apuca somnul. Pînă cînd întunericul
îneca podul şi cartea se scufunda în beznă. Închidea atunci cufărul pentru
28