Serge Brussolo – Ira Melanox

Ira Melanox
Tînărul preferă să ignore ironia. Întoarse spatele şi începu să tragă
cearceafurile, unul cile unul. De fiecare dată avea senzaţia ciudată că
maimuţăreşte pe unul din acei oficiali care prezidează la inaugurarea unei
statui, pentru care cea mai grea problemă este, la capătul unui discurs
scris de secretară, să tragă de cordonul cu care e legată pînza ce învăluie
opera de artă cocoţată pe piedestal.
Indivizii întinşi pe cărucioare nu mai aveau nimic uman. Se spulbera
chiar şi certitudinea că aceşti scafandri de ghips ar putea ascunde ceva
interior. David apucă micul fierăstrău cu lamă circulară.
– De cînd sînt aici? întrebă el, temîndu-se ca nu cumva printr-o
mişcare greşită să spintece rămăşiţele pămînteşti pe jumătate putrezite.
– Două ore, cel mult. l-am scos din camera frigorifică în cinstea ta.
Boala era toarte avansată, la sosirea ior ia institut nu se mai putea face
nimic pentru ei. Era Imposibil să-i mişti fără să le rupi imediat vreun os. Au
fost îndopaţi cu hipnotice ca să moară fără chinuri.
David acţionă fierăstrăul, care începu să şuiere, răspîndind un miros
de ulei încins. Un nor de pulbere albă invadă camera cînd lama muşcă din
platoşa de ghips. Băiatul era destul de îndemînatic pentru un novice, iar
gogoaşa nu opunea rezistenţă. Dedublîndu-se, se privea acţionînd. Pudra
de cretă ridicată în aer de dinţii circularului acoperi corpurile cu o brumă
fantomatică, se scurse pe lîngă mese, depunîndu-se pe podea, asemeni
„carbo”-ului pe un platou de filmare. Avea impresia că deschide sarcofage
surprinzător de fragile. Acoperindu-şi gura cu o mină, Julie începu să
tuşească. Crematoriul mirosea a sală de clasă, un iz de cretă, aspru şi fad
în acelaşi timp. Cochiliile se deschideau, dezvelindu-şi conţinutul îngheţat
mai dur decît carapacele în inima cărora fuseseră ascunse.
Cînd termină de spintecat şi ultimul scafandru de ghips, David
decuplă fierăstrăul şi apucă foarfecele. Julie se postă în spatele tabloului
de control al cuptorului. Platforma montată pe şine alunecă pînă ajunse la
înălţimea infirmierului. Acesta împinse pe ea primul cadavru debarasat de
cochilie. Era al unei femei tinere, acoperit de cicatrici. Platforma de oţel îşi
reluă imediat drumul către portiţa cuptorului. David închise ochii pentru a
nu fi orbit de lumina puternică. Simţi însă căldura focarului dogorindu-i
faţa. O lumină roşie i se imprimă sub pleoape, apoi pocnitura canatului îl
anunţă că răposata ajunsese în sasul de incinerare.
Cu mfinile umede, apucă din nou foarfeca, simţind că Julie vrea să-l
încerce. Le-a luat o oră bună pentru a termina macabra operaţie. Cînd
aruncă foarfeca, David era acoperit de sudoare, fşi şterse fruntea cu un
colţ al bluzei. Julie avea pudră de cretă în păr şi sprîncene, un fard cenuşiu
care-i dădea un aer de strigoi. Părăsiră amîndoi sala fără să schimbe un
cuvjnt.
Îşi petrecură restul amiezii dedicîndu-se sarcinilor spitaliceşti
curente. David lustrui apoi podeau din saloanele ocupate. Încercă la
început să lege o conversaţie mondenă cu bolnavii, dar în faţa lipsei de
colaborare a acestora renunţă repede. Munci multă vreme cu mătura şi
găleata cu dezinfectant, mirosind a lămfie, pînă începu să-l roadă foamea.
26