Serge Brussolo – Ira Melanox

toţi anii aceştia pierduţi, oricum era mai bine decît nimic.
Ira Melanox
Îl cuprinse subit o poftă de-a bea ceva tare, dar nu îndrăznea să
coboare în bar. Se întinse pe pat şi se scufundă în întunericul ce creştea
încet la orizont. Imaginea capului fleşcăit fi trecea din cînd în cînd prin faţa
ochilor, dar o alunga cu o clipire de pleoape. Cuprins de amorţeală, o zări
în uşa deschisă pe Mathilde. fşi scosese şorţul alb, îşi descheiase doi
nasturi de la rochie şi-şi desfăcuse părul. Legăna o sticlă de uzo la sînul
drept.
Noaptea devenea treptat stăpînă absolută.
– Ei? şopti femeia. Ne refacem? Blestemată zi, nu-i aşa? Moş Louis a
tras pe dreapta. Acum e ora cînd încep să mişune şobolanii! Recreaţia
mică... Aşa..., mama Mathilde te-a lăsat să-ţi aduni puterile, şi-acum
trebuie să le folosim...
Se lăsă să cadă în genunchi pe pat, cu coapsele depărtate, rochia
scurtă dezvelind triunghiul chilotului într-o poză de revistă pentru bărbaţi.
În ciuda figurii obosite, avea picioare frumoase, nervoase şi musculoase.
Să fi frecventat şi ea clubul lui Georges Alby? Abandonă sticla şi aşeză
palmele întinse în josul abdomenului lui David. Degetele răsfirate îi
clădeau un aer de medium pregătindu-se să invoce spiritele.
– Înţelegi, murmură ea, în oraş sînt numai prăpădiţi. Imposibil să
încerci o călăreală cît de timidă,' i-aş lăsa amestecaţi printre pliurile
cearceafurilor, crăpaţi ca porţelanurile chinezeşti, moi ca paiaţele de şifon.
Şi apoi, cum dracu' să îmbrăţişezi un tip acoperit pe jumătate în ghips. Ai
impresia că te tragi în ţeapă cu o statuie, nu?
Continuînd să vorbească, îl dezbrăca încetişor. Gesturile aveau ceva
medical în ele, lipsite de orice urmă de erotism. David o răsturnă sub el, îi
rupse slipul de hîrtie întins peste şolduri şi o străpunse.
Făcură dragoste într-un stil confuz, înfăşuraţi în haine şi cearceafuri,
în care se frecau şi se încurcau. Patul gemea sub izbiturile de taur ale
tînărului. Mathilde bolborosea obscenităţi aflate la limita între descrierea
clinică şi vulgaritatea argotică. David nu percepea decît frînturi, dar
semăna atît de mult cu un monolog de film porno, că-l pufni rîsul. Un rîs
nervos. Destul de curios, îmbrăţişarea asta în fugă le-a produs o plăcere
deosebită. Rămaseră împreunaţi încă o bucată bună de vreme în noaptea
ce se îngroşa. Cînd, în sfirşit, Mathilde aprinse veioza, tînărul văzu o
puzderie de gîndaci de bucătărie care se folosiseră de întuneric pentru a
ieşi din crăpături, lansîndu-se în atacul asupra pereţilor. Chelneriţa trecu în
baie. Pe pereţi, animalele orbite de lumină se confundau cu petele de
igrasie.
– De ce ai furat geanta mortului? aruncă deodată Mathilde,
acoperind zgomotul făcut de apă.
David se încordă, ca un hoţ surprins cu mîna în buzunarul victimei.
– Să ştii, nu prea au mare lucru la ei, continuă femeia. Riscul e mare
şi nu prea merită. Eşti chiar atît de pîrlit?
Se întoarse în cameră, impudică, cu rochia făcută sul în jurul taliei,
18