Serge Brussolo – Ira Melanox

Institutul Minsky. I se părea că acolo va fi la adăpost.
Ira Melanox
Era cald, după-amiaza era lungă şi nu putea rămîne în cameră pînă
seara. Se hotărî deci să coboare în restaurant. Fu întîmpinat de murmurul
conversaţiilor. Salonul fusese invadat de pacienţi. Trecerea era
împiedicată de cîrje şi bastoane puse de-a valma. Se discuta cu voce
scăzută, într-un mod distins, dar suprapunerea tuturor şuşotelilor sugera
şuieratul unui cuib de şerpi înfuriaţi, bavid se instală într-un colţ întunecos,
aproape de toalete. În faţa lui, un bărbat'cu piciorul stîng în ghips, îşi
acoperise bandajele ţepene cu mici vezicule cu aer, fără îndoială destinate
protejării la şocuri a membrului fracturat. Toţi mîncau sau beau cu o
încetineală extremă, descompunînd fiecare gest, ca nişte automate cu
arcul neîntors. Trăncănelile se învîrteau în jurul subiectelor medicale. Erau
citate nume de medicamente, se comparau rezultate de analize... „Trei
decilitri, de trei ori pe zi...”, auzi David. „O înţepătură la culcare,
intravenoasă desigur, mi s-a spus că...”, „Doctorul Kantz mi-a
recomandat...”
Formule magice se încrucişau în semiobscuritatea sălii. La fiecare
comandă servită, creioanele alergau pe foile carnetelor, adunînd numere
infime. „Dumnezeule, deja cinci kilograme de azi dimineaţă, smiorcăi o
voce de femeie, nu mai am voie să ating nimic pînă la noapte...”
Tînărul voia s-o şteargă din această anticameră a disperării cînd
tipul din faţa sa începu să-şi legene ciudat capul. Se văicărea în surdină,
faţa îi era lividă,- trăsăturile contractate, asemeni unui medium intrat în
„comunicaţie” cu lumea cealaltă. Ochii se rostogoleau albi în fundul
capului. David încremeni. Bărbatul smiorcăia din ce în ce mai tare şi
firişoare de sînge i se prelingeau din nas. Discuţiile încetară brusc, toate
feţele se întoarseră spre cel ce bolborosea în chinuri. Cu ceafa ţeapănă,
omul lupta din greu a susţine un cap ce părea prea greu pentru el. încerca
cu disperare să se ridice, dar piciorul în ghips nu oferea un sprijin suficient.
Gura i se deschise şi o salivă vîscoasă, roşiatică se adună spumă în colţul
buzelor. În final se auzi zgomotul. De unde se afla, David \) percepu
distinct. Un sunet de ou spart. Un foşnet dur de cochilie strivită în palmă.
Un trosnet de glob geografic şcolar zdrobit din neatenţie de copii...
Dislocarea intimă se făcea auzită.Se simţea prăbuşirea din adîncuri. O falie
invizibilă se deschidea undeva, formînd fascicule de breşe vii. David se
crispă de marginea mesei, ghicind ce va urma.
Şi deodată văzu craniul tipului turtindu-se de parcă l-ar fi aspirat
ceva din interior. Capul nu mai era rotund, ci concav! Părul se prăvăli în
această concavitate, pielea fu absorbită şi ea. Nimic nu o mai susţinea...
Pieptul necunoscutului se prăbuşi,faţa i se strivi de masă, spărgînd ceaşca
şi farfurioara. Cioburile îi sfîşiară faţa şi-i străpunseră ochii.
David se lipi de perete. Nu-şi putea dezlipi privirea de craniul moale
care se mula pe suprafaţa mesei. Era ca o poşetă mare din piele roză.
Roză şi flască. Era ca o ploscă păroasă folosită de' turiştii montaniarzi.
Sîngele curgea din abundenţă prin toate orificiile naturale.
– La dracu'! înjură Mathilde. Iar o fractură spontană...
16