Serge Brussolo – Ira Melanox

Ira Melanox
acuzat, mai mult sau mai puţin pe faţă, că exersează pe cobai umani,
avînd binecuvîntarea Ministerului Sănătăţii. Mica infirmieră care-l ajută
schimbă doar bandaje şi pttmfră oliţe. O cheamă Judy sau Julie, nu mai
ştiu... Trebuie să mai fie pe acolo şi o pereche de boşorogi la administraţie,
nişte prăpădiţi vicioşi, obişnuiţi să tragă la măsea. Nimeni nu ştie ce se
pune la cale prin coclaurile alea, aşa că se bârfeşte din plin.
Cu aceste ultime cuvinte, conversaţia se stinse, lăsînd locul unei
linişti apăsătoare, întreruptă doar de clinchetul linguriţelor pe tabla de zinc
a tejghelei. Alby se ridică.
– Mă duc să verific camionul, spuse el în loc de salut. Vă aştept
mîine dimineaţă la ora 8, la autogara cea veche. Vă spune Mathilde'unde
este.
David îi întinse mîna, dar celălalt întorsese deja spatele. Tînărul se
strădui să termine berea care-i dilata stomacul şi-i amăra sufletul.
Chelneriţa se ivi din penumbră, punînd pe masă un sandwiclî enorm în
care se suprapuneau jambon, pateu şi cîrnat, ca într-o ladă de gunoi.
– Vă pregătesc imediat o cameră sus, şopti ea complice, trebuie să
dormiţi! Puteţi urca într-un sfert de oră. Camera 27.
Cum se îndepărtă Mathilde, îşi luă gustarea şi ieşi, abandonînd
valiza sub masă. Hoinărea la întîmplare, ameţit de bere, molfăind din cînd
în cînd cî^e un dumicat greţos. Pierdu repede noţiunea timpului. Mergea
de-a lungul mării cu un pas nesigur. Soarele încingea boarfele boţite cu
care era îmbrăcat, făcîndu-l să asude din' greu. Între pavilioanele de-
tratament şi plajă era un du-te vino de scaune rulante. Cîţiva bolnavi,
probabil cei mai înstăriţi, erau precedaţi de infirmieri musculoşi însărcinaţi
să degajeze drumul. Indivizii, cu mutre de bandiţi, se achitau de obligaţii
fără menajamente, înlăturînd cu o îmbrîncitură trecătorii distraţi care nu se
retrăgeau suficient de repede din calea lor. Sentimentul de opresiune
crescu în David. Nu-i plăceau mutrele viclene pe care le întflnea. Găsea că
„pensionarii” transpirau frică şi ură. Stăteau la pîndă, gata oricînd de
scandal, cu vociferările pregătite pe vîrful limbii. De cîteva ori i se strigă să
se mişte din drum, deşi nu stătea în calea nimănui. O femeie chiar îl pocni
în cap cu bastonul. Înţelese că hainele sale civile atrăgeau suspiciunea.
De- a lungul falezei nu erau tolerate decît halatele albe! îl cuprinse un
sentiment ciudat de vinovăţie.
– Salut! făcu o voce copilăroasă în spatele lui. Aşadar, tot umbli de
colo-colo?
David se răsuci şi descoperi puştoaica cu codiţe blonde ce-i
solicitase talentele de desenator o oră mai devreme. Era îmbrăcată cu un
slip alb minuscul, care - împreună cu ghipsul - scotea în evidenţă roşeaţa
pielii, iritată de soare.
– Infirmierele spun că eşti un golan, aruncă fetiţa, îngustîndu-şi
ochii. Aşa-i?
– Categoric, nu! Îngăimă tînărul. Lucrez la Institutul Minsky. Aştept o
maşină să mă ducă acolo.
14