Serge Brussolo – Ira Melanox

Serge Brussolo
ce-rsalută pe Georges Alby cu o scurtă înclinare a capului. Culturistul ii
răspunse cu o crispare a pomeţilor. Pe tricou purta o emblemă decojorată
de spălat: „Scuturătorii de haltere”.
– Îl port doar pentru a-i enerva, spuse în surdină atletul, căruia nu-i
scăpase privirea lui David. E adevărat ce v-a povestit moş Louis, să ştiţi.
M-au făcut să piş sînge. Îi înnebunea gîndul că unii pot apuca bare de două
sute de kilograme, în timp ce ei erau atenţi să nu ridice prea multe
linguriţe pe zi! înaintea epidemiei de fragilitate aici era o staţiune
dinamică. Oh, bineînţeles, veneau şi cîţiva bătrîni pentru calciu, ape şi alte
chestii de-astea, dar orăşelul nu căpătase aspectul de acum. Aţi văzut
p'iaja- cimitir? Turma de sfărîmicioşi care încearcă să se consolideze la
soare? îndată ce strîng destule lovele ridic tabăra. M-au adus la sapă de
lemn nenorociţii ăştia! Da, da! Da' dumneavoastră, ce păziţi în paragina
asta plină de statui ambulante?
David trase o înghiţitură din berea acră
– Sînt în trecere doar. Trebuie să ajung la Institutul Minsky. Sînt
infirmier stagiar, e primul meu angajament.
Culturistul se crispă. David îşi dădu seama că trebuie să vorbească
mai departe pentru a înlătura stinghereala provocată de spusele sale.
– E departe de Saint-Alex?. Încercă el. Şoferul autobuzului părea să
nu ştie.
Georges Alby ridică din umeri. Părea încurcat.
– Nu, cedă el, înnodîndu-şi mîinile mari în jurul halbei din faţă. Dar
trebuie să traversaţi cîmpia şi nu veti găsi pe nimeni să vă ducă pînă
acolo.
– De ce?
Culturistul avu o nouă crispare a fălcilor.
– Superstiţii locale, murmură el, poveşti idioate! Se spune că o
„fiară” trăieşte în cîmpie. Un soi de monstru cu siluetă de gorilă. Tîmpenii!
Puştii de la colţul străzii le-au lansat pentru a-i speria pe bolnavi. Năvălesc
din cînd în cînd pe plajă cu mfinile spre cer, urlînd „Yeti! Yeti! Vine...”. Se
distrează văzîndu-i pe fărîmiţaţii ăştia cum fug tropăind din cîrje.
Tăcu. Părea că reflectează. Adăugă într-un sfirşit:
– în situaţia mea nu-i de dispreţuit un mic cîşt'ig. Am un camion
vechi, dacă ne înţelegem la un preţ rezonabil, vă pot duce acolo mnrie
dimineaţă. Vi se pare corect?
David aprobă cu căldură.
– V-aţi întîlnit cu tipii din institut? întrebă el, trăgîndu-şi scaunul mai
aproape.
Alby dădu din cap a negaţie.
– Nu, este un centru de cercetare, nu se amestecă cu ceilalţi. De
fapt, sînt specializaţi în cazurile disperate. Trăiesc acolo ca pe o insulă
pustie. Aici nu sînt prea iubiţi. Moş Minsky are o reputaţie urftă. Este
13