Serge Brussolo – Ira Melanox

Serge Brussolo
privire extatică, de religioasă vizitată de Sfîntul Duh.
Pufni în rîs recunoscîndu-l pe David şi îndreptă spre el un deget
batjocoritor.
– Oho! rînji ea, iată-l pe dracu-n persoană care vine să mă caute! Ce
coarne micuţe aveţi, jupîn Belzebuth! Sînteţi sigur că nu le-aţi furat de la
ţapul domnului Seguln?
Se sufocă şi începu să tuşească. O grimasă de suferinţă o desfigură.
David păşi printre seringile îtnprăştiate pe podea.
– Dar eşti drogată pînă în măduva spinării, spuse el aşezîndu-se la
căpătîiul ei. Eşti rănită? Lasă-mă să văd...
– Nu! urlă Julie, oprindu-i gestul. Nuuu...
Lăsă capul să-i cadă moale înapoi pe pernă. Părul i se lipise de
obraji în şuviţe uleioase.
– E o lăcustă, sughiţă ea. Am căzut în propria mea capcană. Şi-au
revenit în interiorul valizei... Cînd am ridicat capacul... E o minune că nu
m-a omorît. Am venit să mă îngrijesc, dar n-am putut să o extrag... N-a
avut suficientă forţă cînd a lovit, a rămas în plagă...
– Trebuie s-o scoţi, începu David, o vom...
– Nu, nu trebuie, ţipă Julie. Nu înţelegi! Se mişcă tot timpul, îşi sapă
galerii... Mă devorează din interior!
Tînărul fu trecut de frisoane de oroare.
– Sînt un cuib de termite ambulant, adăugă Julie. Se mişcă, ronţăie
şi ronţăie... A forat tunele în adîncul muşchilor! Fără morfină aş înnebuni
de durere.
Mîna ei scheletică se agăţă de braţul lui David.
– Oh! gîfîi ea, fă-mi te rog o supradoză înainte ca stocul să se
sfîrşească. Dă-mi lovitura de graţie, înainte ca scîrboşenia asta să-mi
roadă măruntaiele. Te rog!
– Eşti nebună! protestă băiatul. Precis se mai poate face ceva...
– Imbecilule, zbieră Julie, nu eşti chirurg! Ar trebui să mă despici de
sus pînă jos ca s-o găseşti! Ce mai aştepţi? Vrei să mă halească? Vrei să te
răzbuni, nu? Nu ţi-a picat bine că te-am lăsat de izbelişte... Dar, bietul meu
David, n-ai fi putut continuase strîmbă, întorcîndu-se pe partea dreaptă.
– Oh! gemu ea, o simt, e acolo! Se mişcă! Îţi spun că se mişcă!
Figura i se schimonosi. Gemea ca o femeie în chinurile facerii, cu
picioarele desfăcute larg, cu degetele crispate pe tăblia patului. David se
dădu înapoi speriat. Fruntea îi era acoperită de o transpiraţie de gheaţă.
Ieşi pe coridor. O auzi strigînd din nou în urma lui.'
Cu chiu, cu vai, ajunse în secţia administrativă. Era convins că
trebuie să povestească tot. Se instală în faţa maşinii de scris. Mîinile îi
tremurau puternickaşa că reuşi destul de curînd să blocheze claviatura, li
era frică, uăută în zadar o sticlă de alcool; Găsi un vechi dictafon şi cîteva
101