Serge Brussolo – Ira Melanox

Se instală într-o scorbură mare şi dormi somn fără vise.
Ira Melanox
În zori, i se păru că putea mişca degetele din nou, fără să simtă nici
cea mai mică durere. Metoda lui Minsky, aplicată pe subiecţi aflaţi în faza
incipientă, se dovedea miraculoasă.
Întărit de această constatare, mîncă, terminînd ultimele provizii,
şi-şi reluă drumul.
Conform planului, evită Saint-Alex şi clădirile lui albe. Ceaţa plutea
ca de obicei deasupra cîmpiei. David era atent să nu părăsească mijlocul
drumului, încercînd să se ţină departe de ţinutul lăcustelor. Suspină uşurat
văzîndu-se în sfîrşit în vecinătateă centrului medical. Clădirile institutului
se profilau pe fundalul cenuşiu al cerului.
De cum împinse poarta, simţi că s-a petrecut ceva... Uşa de la
reşedinţa paznicilor se căsca de parcă cei doi bătrîni ar fi fost obligaţi s-o
rupă la fugă, fără să ia nimic cu ei... Mai ales că... Mai ales că una dintre
clădiri... lipsea! O clipi fu năpădit de groază. Apoi realiză că o bucată din
faleză se prăbuşise, antrenînd şi pavilionul profesorului Minsky. O tăietură
clară secţiona peluza din parc, de parcă o lovitură teribilă de topor
despicase deodată faleza. O statuie fără faţa se ţinea curios în echilibru pe
marginea abisului. Vîntul aducea miros de pămînt reavăn şi rădăcini
umede. David era tentat să facă un pas pînă la marginea hăului, dar
prezenţa şopîrlelor C£ se tîrau pe sol îi determină să-şi schimbe gîndul.
Faleza se disloca, centrul medical era mai mult ca oricînd în echilibru pe
vfrful unui puzzle ce se dezmembrează, înţelese şi de ce se refugiaseră
portarii: iminenţa unei catastrofe! La mareea următoare, şocul valurilor ar
putea arunca în neant întregul edificiu de calcar ros de vreme. David se
scutură. Era obosit şi epuizat.
Pătrunse în corpul pentru tratamente intensive. Bolnavii sub
perfuzie fixau în continuare plafonul, înconjuraţi de maşinării bîzîitoare.
Pentru ei nimic nu se întîmplase, nimic nu existase. David umplu
flacoanele de glucoză şi de ser. Se întreba dacă avea rost să evacueze
aceşti morţi-vii. Se hotărî să menţioneze prezenţa lor în scrisoarea
adresată autorităţilor şi presei.
Se dezbrăcă şi trecu în vestiar să facă un duş. Apa mirosea a rugină.
Avu grijă să nu-şi ude capul şi să nu-şi privească imaginea în oglinzile ce
căptuşeau pereţii camerei, Nu-şi dădea seama de ce proceda aşa. Simţea
greutatea coarnelor pe frunte, dar nu voia să le vadă. Era ilogic, dar nu
avea timp să reflecteze la asta acum.
Gol, pătrunse în sala în care erau depozitate medicamentele şi-şi
administră trei doze de calciu. Prefera să fie prudent. Cînd aruncă seringile
în coşul de gunoi, văzu pete de sîncje coagulat pe podea. Stropii, uscaţi de
multă vreme, desenaseră o traiectorie punctată.
Urmări dîra şi împinse uşa unei camere individuale.
Julie era întinsă goală pe un pat, maroniu de pe urma hemoragiilor.
Proptise pe umărul drept un pachet mare de comprese şi-şi aşezase la
îndemînă mai multe cutii cu morfină, în seringi utilizabile o singură dată.
Era palidă, fără sînge şi foarte slabă. Pupilele, foarte dilatate, îi dădeau o
100