Serge Brussolo – Ira Melanox

Ira Melanox
„Saint-Alex. Apele lui. Soarele lui. CALCIUL LUI. Staţiune termală
agreată. Boii osoase.”
O bornă indicatoare marca spre toate direcţiile existenţa „caselor
termale” cu nume voit poetice. David ezită în Intersecţie. Se simţea
murdar şi şifonat. Noaptea petrecută în tren, călătoria cu autobuzul îi
transformaseră hainele în cîrpe mototolite şi îmbîcsite.
Zări în sfirşit o cafenea cu firma decolorată de soare. O fişie de cîrpă
scorojită anunţa:
“La crucea de treflă. Salvarea marinarului”
Această, denumire avea ceva neobişnuit în decorul luxos şi aseptic
al staţiunii. Un băiat înfăşurat într-un şorţ lung ştergea marmura micuţelor
mese rotunde împrăştiate pe terasă.
David intră, împingînd uşa de sticlă, în interior, în spatele tejghelei,
un grăsan bucălat, probabil patronul, cîntărea linguriţe.
II.
Chelneriţa înaltă şi slăbănoagă aşeza pe mese scrumierele. Avea în
jur de patruzeci de ani. Pieptănată într-un coc lăsat pe ceafă, purta o
rochie neagră de subretă, surprinzător de scurtă, care abia îi ascundea
fesele. Sala era întunecoasă. Aşezat într- un colţ izolat, un bărbat în bluza
de corp contempla halba de bere din faţa lui. Mîinile sale mari, cu degete
spatulate, înconjurau vasul, cu palmele în sus, într-o atitudine ciudată
despre care nu se putea spune dacă evoca meditaţia sau o totală
neputinţă. Bărbatul era uimitor de musculos, bicepşii săi avînd aspectul
unor protuberanţe de cauciuc în pragul anevrismului. în spatele tejghelei,
patronul cîntărea mai departe linguriţe.
David se apropie. Observă că după fiecare cîntărire, acesta aplica o
etichetă minusculă adezivă pe coada obiectului, pe care marca ceva cu
tuş, cu ajutorul unui pix cu vîrf subţire... Ezită, neîndrăznind să întindă
gîtul, cu teama de a nu părea indiscret. Constată însă că toate paharele,
toate ceştile dispuse pe etajere, purtau etichete asemănătoare.
Patronul consultă din nou micul cîntar, înjură printre dinţi şi marcă
de această dată un pahar cu suc de fructe.' Chelneriţa cu rochie scurtă se
îndreptă către David. Era cam botoasă, cu colţurile gurii lăsate, dar avea în
schimb pulpe frumoase, zdravene şi aurii.
– Şi pentru domnul, ce să fie?
Vocea îi era răguşită, gudronoasă. Cîteva şuviţe albe i se amestecau
în coc. Mîinile lungi, cu degete alungite, se terminau cu unghii frumoase,
lăcuite albastru deschis.
– O cafea, încercă David.
– Cfte grame? fornăi chelneriţa, scurgîndu-se în spatele tejghelei, în
direcţia filtrului de cafea.
– Cîte grame... de cafea? repetă prosteşte tînărul, neînţelegind.
10