Andrei Plesu – Minima moralia - O călătorie alături de ”celălalt”

tumorală a explicaţiilor nesfîrşit de „complexe“, stingerea simţului pentru absolut, haosul
criteriilor contribuie într­o măsură însemnată la adumbrirea acelei „naivităţi“ fără de care
eticul eşuează în perplexitate şi inhibiţie.
Pentru minimalismul etic, conceptul naivităţii este, de altfel, foarte important, dacă îl
înţelegem ca intuiţie a unei moralităţi „originare“. O etică „maximalistă“ e, în genere, o etică
hiper­elaborată şi, de aceea, crispată, fără naturaleţe, fără har. şi dacă — vorbind despre
virtuţi — am atras atenţia asupra necesităţii de a le reabilita pe cele intelectuale, ne grăbim
să adăugăm că inteligenţa care nu ştie să fie, la timpul cuvenit, naivă, se transformă, pe
nesimţite, într­o arborescenţă mentală inutilizabilă, într­o spasmodică divagaţie cerebrală,
incapabilă să facă pasul salutar de la înţelegere la înfăptuire.
*
Mai există un motiv pentru care am preferat să ne definim încercarea în termenii unei
morale „minime“. „Minimă“, pentru că nu e morala unui edificat. Nu vorbim despre drum,
din unghiul punctului de sosire. Vorbim din mers, însoţiţi de oboseala, de incertitudinea, dar
şi de tenacitatea mersului. Iar dacă se va spune că nimeni nu are dreptul să vorbească despre
ceea ce nu posedă încă, vom răspunde că, în tîrziul acestui veac, simpla orientare către e mai
indicată decît oprirea pe loc în aşteptarea unui adevăr indubitabil, care să îngăduie un traseu
linear, fără riscuri. Prin rîndurile de faţă înţelegem să aşteptăm în mişcare, să proclamăm,
prin însăşi agitaţia noastră, că aşteptăm ceva. La o adică, ne putem retrage sub autoritatea
unor „moralişti“ notorii. Iată ce spunea Tertulian, la începutul secolului al III­lea, într­un
mic tratat despre răbdare: „Astfel, după cum aduce mîngîiere discuţia despre un lucru de
care nu ne putem bucura — asemeni bolnavilor care, fiindcă le lipseşte sănătatea, vorbesc
mereu despre binefacerile ei — la fel eu, preanefericitul, întotdeauna bolnav de patima
nerăbdării, în mod necesar suspin, chem şi mă rog pentru sănătatea răbdării pe care nu o
posed.“ „Minima moralia“ e o suspinare, o chemare şi o rugare pentru sănătatea morală
care­i lipseşte încă autorului.