Andrei Plesu – Minima moralia - O călătorie alături de ”celălalt”

IX
MINIMALISM ETIC
„Minima moralia“ — o pre­etică • Problema mediocrităţii morale • Două exemple:
ipocrizia morală şi carenţa spontaneităţii morale • Act etic şi reacţie etică • Despre naivitate
• Dreptul de a vorbi despre ce nu ştii încă
De ce, în definitiv, „minima moralia“? Mai întîi, dintr­o respectuoasă antipatie faţă de
Aristotel. Respectuoasă: nu putem îndrăzni să ne aşezăm în tradiţia — inaugurată de el — cu
Magna Moralia, decît în postura discretă a unui autor minor. Antipatie: sîntem alergici la
„maximalismul“ aristotelic, la competenţa lui neîngrădită, exactă, netulburată. Apoi,
„minima moralia“ pentru că ni s­ar părea necinstit să ne plasăm discursul la altă scară decît
aceea a limitelor proprii şi a relativismului contemporan. De fapt, nu de etică e vorba în
paginile acestea, ci de o pre­etică, de o tatonantă acţiune pregătitoare, a cărei singură ambiţie
e stimularea preocupării etice, iar nu construcţia sistematică. Ne întrebăm, pe de altă parte,
dacă o etică scrisă poate fi altceva decît o „mică“ etică. Eticile „mari“ sînt cele care prind
corp în intricaţia spectaculoasă a cîte unui destin uman irepetabil: ele se trăiesc, nu se
comentează. Cît despre adevăratele „probleme“ morale, ele nu sînt acelea pe care „ţi le pui“
cu creionul în mînă, în destinderea — oricît de responsabilă — a reflexivităţii, ci acelea care
ţi se pun, care survin imprevizibil, cu violenţa ultimativă a faptelor de viaţă curente. Pe
temeiul acestor consideraţii, nu putem da satisfacţie cititorului avid de preceptistică limpede,
de soluţie etică infailibilă. Nevoia de ghidaj e, nu o dată, nevoie de a trăi prin delegaţie, de a
transfera asupra altuia răspunderea propriei tale vieţi. Ceea ce putem face e să aproximăm
descriptiv geografia eticului, contururile lui, termenii esenţiali în care are a se desfăşura
dezbaterea etică. şi dacă e să propunem o normă, una singură e pe măsura reală a intenţiilor
noastre: a ieşi din toropeala etică, din mecanica ei gregară, a lua cunoştinţă de faptul —
decisiv, presant, neliniştitor — că eticul există.