Andrei Plesu – Minima moralia - O călătorie alături de ”celălalt”

Surprinzător este însă al treilea codicil al lui Noica: cultura e singurul teritoriu în
cuprinsul căruia te poţi baricada împotriva iubirii! Iubirea e o temă care te urmăreşte
pretutindeni în viaţă; doar blindat în spaţiul culturii poţi avea aerul că o eludezi, că o poţi
uita. Există, într­adevăr, forme de cultură care suferă de o anumită glacialitate. Cultura se
poate face la temperaturi scăzute, cu briciul unei minţi reci, străine de orice patos. Există un
limfatism implicit al omului de cultură, o scădere de potenţial care­l face să poată amîna
indefinit experienţele esenţiale ale vieţii. De­aici şi incapacitatea culturii de a statua o
morală: o morală nu e posibilă decît ca dedusă dintr­o experienţă a iubirii, dintr­o angajare,
din aderenţa la un crez, la o doctrină, la un om, la un zeu.
Din tot ce am spus pînă acum rămîne, cred, în picioare o rezervă de principiu faţă de
cultură: ea e într­o anumită inadecvare faţă de real, fie că plonjează în posibil, fie că e de tip
consolator, fie că aduce cu sine o prea largă libertate, fie că e doar o baricadă împotriva
matematismului generalizat sau împotriva patosului zilnic. E vorba, oricum, de o inadecvare:
o nobilă, foarte nobilă speţă a inadecvării, datorită căreia însă cultura nu ne poate ajuta în
problemele esenţiale, în momentele cheie ale vieţii. E clar că ea nu e un domeniu autonom:
mai trebuie ceva dincolo de cultură, ceva care să o susţină şi care să ne susţină pe noi înşine
o dată cu ea. Altfel, cultura intră într­un proces de degenerescenţă, cu rezultate destul de
grave. O întruchipare degradată a culturii e, de pildă, „culturalul“, omul de cultură de proastă
calitate, care capătă diferite chipuri: unul din ele e omul livresc, omul care trăieşte prin
delegaţie, care, neavînd nimic de spus, răspunde la orice întrebare printr­un citat. E o formă
catastrofală a culturii, o formă care depersonalizează şi care substituie inteligenţa prin
memorie. Ea are, desigur, nimbul erudiţiei, dar n­am înţeles niciodată cum poate fi cineva
admirat pentru erudiţie, ca şi cum e un lucru nemaipomenit să ţii minte în devălmăşie tot
felul de drăcii de care n­ai nevoie. O altă degradare a culturii este estetismul de un anumit
tip. Există o specie de intelectuali, foarte graţioşi, pentru care totul trebuie preluat în sfera
culturii; ei au un fel de a reduce orice la fasonul salonard al unui mic bun­gust cultural. Sînt
oameni pe care îi recunoşti după felul în care îşi recoltează citatul. La personajul livresc ne
supără cantitatea citatului, la ceştilalţi ne supără iresponsabilitatea utilizării lui şi o totală
lipsă de criterii în selecţionarea citatului. Sînt oameni care într­o singură frază, de pildă, îi
citează — cu o entropică simpatie — pe Mallarmé, pe Marx şi pe Origen. Un om de cultură