Andrei Plesu – Minima moralia - O călătorie alături de ”celălalt”

More documents

Recommendations

Info

nu ştie să farmece şi să convingă nu e înţelepciune adevărată, ci suficienţă dogmatică, cod abstract de prescripţii fără vlagă. Dar de ce, în definitiv, ar avea talentul nevoie să fie orientat către altceva decît către propria sa splendoare, şi de ce înţelepciunea, prin definiţie autarhică, sferică, îndestulată, ar avea nevoie de fastul unor manevre electorale? Pentru că talentul nu e decît unealtă pură şi, ca atare, nu are sens decît dacă trece proba „funcţionalităţii“; şi pentru că înţelepciunea are — între notele desăvîrşirii sale — pe aceea a generozităţii, a deschiderii, salvatoare, spre ceilalţi. Talentul are nevoie de finalitate, iar înţelepciunea are nevoie de instrumentar. Există un ridicol al talentului gol, al muşchiulaturii nelucrătoare, după cum există o tristeţe a înţelepciunii care nu comunică şi nu contaminează. De o parte seducţie fără obiect, persuasiune fără substanţă, de cealaltă adevăr fără strălucire, didacticism obosit, sentinţă seacă, sufocată de plictiseală. Fireşte, nu se întîmplă aşa întotdeauna: talentul ştie, uneori, să slujească, iar înţelepciunea găseşte încă resurse de a cuceri. Pentru a sluji, talentul trebuie săşi amintească despre sine cîteva date elementare, cîteva platitudini: mai întîi, să reînveţe sfiala. Talentul nu e un merit, ci un dar inexplicabil, care trebuie onorat. şi e de neînţeles cum putem distribui constatarea obiectivă a talentului ca pe o „decoraţie“, ca pe un omagiu, de care cel omagiat se simte, pe deasupra, mîndru. E ca şi cum ai felicita pe cineva că are ochi albaştri. Talentul nu e achiziţie trudnică, beneficiu răscumpărat prin cine ştie ce virtuţi: e natură privilegiată, credit în alb, cadou căpătat — prin miracol genetic — chiar de ziua naşterii. Talentul e un talant care nuţi aparţine şi în raport cu care poţi deveni merituos numai cu condiţia săl multiplici. El e admirabil, desigur, cum admirabili sînt şi ochii albaştri. Dar admiraţia şi lauda nu sînt totuna şi nu convin, în mod necesar, aceluiaşi obiect. Admiraţia se adresează, de pildă, Capelei Medici, pe cînd lauda îi revine lui Michelangelo. Admirăm frumuseţea lumii, dar nu putem lăuda lumea pentru frumuseţea ei. La fel, admirăm talentul, dar nul lăudăm pe cel talentat ca pe un individ meritoriu, deţinînd de drept ceea ce deţine. Retorica latină ştia asta cînd folosea, pentru a indica talentul, termenul ingenium. Compus din in şi gigno (a naşte, a produce), el desemnează strict „înnăscutul“: o abilitate naturală, o capacitate nativă, un simplu „fel de a fi“. Ca fel de a fi, ingeniumul latin se apropie de unul din sensurile éthosului grecesc, cel
eferitor la o pasivă predispoziţie. Dar se întîmplă chiar ca, la Cicero şi Quintilian — ca şi la tîrziul Isidor din Sevilla —, ingenium să fie dacă nu o traducere, măcar o echivalenţă plauzibilă a grecescului phy´sis (natură), de vreme ce triada clasică ingenium, disciplina et usus (la Isidor: natura, doctrina, usus) pare a reproduce teoria lui Protagoras (secolul al Vlea a.Chr.) despre phy´sis, epistéme, áskesis — cele trei „calificări“ necesare oricărei întreprinderi reuşite (v. J.J. Pollitt, The Ancient View of Greek Art: Criticism, History and Terminology, Yale Univ. Press, 1974, pp. 382–389). Din chiar aceste triade rezultă că ingeniumul singur e insuficient: el nu e decît o posibilitate care, pentru a se actualiza, are nevoie de adaosul exersării asidue şi de corolarul unui adevăr bine asimilat. Abia prin exerciţiu (áskesis), talentul (ingenium) devine facilitas, uşurinţă, fluenţă. „Facilitatea“ e, în acest caz, mai mult decît talentul, căci se obţine prin efort repetat, prin vocaliză, prin administrarea harnică a înzestrării native. Pentru facilitas poţi lăuda un artist. Pentru talent, nu încă. Dar lăudabil cu adevărat, artistul nu devine înainte de a da dexterităţii sale o direcţie, o orientare doctrinară. Talentului (ingenium) trebuie să i se adauge „învăţătura“ (traditio) — va proclama întregul Ev Mediu pînă la Cennino Cennini. Ars sine scientia nihil est. Aptitudinea artistică, va spune la rîndul lui Dürer, nu e decît können, putinţă. Putinţa (latentă) devine putere (Gewalt) abia prin exercitarea ei constantă (Brauch) şi prin „idee lăuntrică“. Talentul deplin nu e niciodată, pentru un mare artist, o facultate solitară, izolată de sfera cunoaşterii, a unei angajări spirituale solide. Talentul deplin e înţelepciune în act. „Unii — observă Erasmus, întro pagină celebră — nu au vrut să numească artă, ci înţelepciune darul de a vorbi frumos. Cicero însuşi, în dialogurile sale, definea în chip elegant elocinţa drept înţelepciune bogat vorbitoare. Care este izvorul elocinţei ciceroniene? Sufletul instruit din belşug prin cunoaşterea variată a tuturor lucrurilor […] La aceasta se adaugă bunulsimţ firesc, înţelepciunea şi prudenţa (consilium)... Mai întîi trebuie să avem grijă cum gîndim şi apoi să ne potrivim cuvintele cu raţionamentele şi nu invers.“ şi totuşi „potrivirea cuvintelor“, ca şi aceea a culorilor sau a sunetelor, a evoluat, de la o vreme, către o riscantă „specializare“. Iar cînd talentul se desparte de cunoaştere, arta alunecă în artizanat. Artistul devine un meşteşugar oarecare, lipsit însă de nobila umilitate a meşteşugului. El îşi ia „darul“ congenital drept un pedigree de elită şi se mulţumeşte săl expună, feminoid, la cerere, ca pe un veşmînt de paradă. Talentul lipsit de convingeri şi de
Page 1 and 2: ANDREI PLEŞU, MINIMA MORALIA. ELEM
Page 3 and 4: ANDREI PLEşU MINIMA MORALIA ELEMEN
Page 5 and 6: Lui CONSTANTIN NOICA. Dacă nu la
Page 7 and 8: interogativitate abstractă, consti
Page 9 and 10: expediată în termenii unei tolera
Page 11 and 12: perpetuă a improbabilului sînt fe
Page 13 and 14: Adaos COMPETENºĂ MORALĂ, IERTARE
Page 15 and 16: Odată aproximată, competenţa mor
Page 17 and 18: Dacă însă locuirea e o lege a sp
Page 19 and 20: Rezultatul e fatalmente compozit, f
Page 21 and 22: Adaos LEGILE CA FĂPTURI „Prosopo
Page 23 and 24: III ORDINE, LIBERTATE, TIMP „...u
Page 25 and 26: cărui părţi sînt în afară de
Page 27 and 28: jignitoare, drept o stare de deten
Page 29 and 30: Excurs FALSTAFF şI TIMPUL SUBLUNAR
Page 31 and 32: iniţiatică: moare şi reînvie. F
Page 33 and 34: supraabundentă („am mai multă
Page 35 and 36: Demonul nu va fi deci anatemizat su
Page 37 and 38: scenariu iniţiatic, sînt greu de
Page 39 and 40: apostolii se pot mîntui, ci şi t
Page 41 and 42: poate fi practicat în mod adecvat
Page 43 and 44: V INTELIGENºĂ şI TALENT MORAL Pe
Page 45 and 46: exactitatea unei indicaţii de comp
Page 47 and 48: îndată ce această simetrie se de
Page 49: Excurs 1 TALENT şI ÎNºELEPCIUNE
Page 53 and 54: amplasament al talentului, al darur
Page 55 and 56: Excurs 2 SENSUL CULTURII ÎN LUMEA
Page 57 and 58: salvează totul prin comentariu. P
Page 59 and 60: Surprinzător este însă al treile
Page 61 and 62: suportarea ei. De la „vreau să
Page 63 and 64: de acest ordin a simţit probabil M
Page 65 and 66: vom vedea — ignorarea sensului re
Page 67 and 68: judecat de alt om viu. Pe acest fun
Page 69 and 70: pentru mine un rege: un om care nu
Page 71 and 72: ia, pentru întîia oară, în seri
Page 73 and 74: Robinson află, prin urmare, că et
Page 75 and 76: în aceeaşi zi.“ Pe insulă, Rob
Page 77 and 78: alrobûbîya), taina de a fi stă
Page 79 and 80: a devenit un simbol inversat. Nu ma
Page 81 and 82: lacrimi — izbăvirea fiilor săi,
Page 83 and 84: lacrimilor“. Scriitorul contempor
Page 85 and 86: Dar se îndoieşte cineva de asta?
Page 87 and 88: optime prin care această imagine t
Page 89 and 90: tumorală a explicaţiilor nesfîr
Page 91 and 92: Imposibilitatea de principiu a jude

Andrei Plesu – Minima moralia - O călătorie alături de ”celălalt”

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?