Andrei Plesu – Minima moralia - O călătorie alături de ”celălalt”
Andrei Plesu – Minima moralia - O călătorie alături de ”celălalt”
Andrei Plesu – Minima moralia - O călătorie alături de ”celălalt”
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
IV<br />
DINAMICA PRINCIPIILOR NEUTRE<br />
Utopia maniheistă a virtuţii şi viciului • Surpriza morală • Precaritatea virtuţii ca<br />
medie între excese • O teorie a principiilor neutre • Virtutea ca bună administrare a unui<br />
principiu neutru • Exemplul blîn<strong>de</strong>ţii şi al generozităţii • Codul etichetei şi codul moral •<br />
Patologia virtuţii<br />
Problema morală poate fi — şi este, a<strong>de</strong>seori — eludată printro diafană teorie a<br />
virtuţii. Tragicul opţiunii, efortul mo<strong>de</strong>lării <strong>de</strong> sine, alternanţa încre<strong>de</strong>rii cu <strong>de</strong>zabuzarea, a<br />
că<strong>de</strong>rii cu reabilitarea — toate par să pălească dinaintea unei procesiuni <strong>de</strong> valori inflexibile,<br />
care dansează exemplar în faţa conştiinţelor noastre umilite. O latentă erezie maniheistă<br />
comprimă neîncetat drama imediată a vieţii, sistematizîndo după un binom didactic:<br />
absolutismul virtuţii pe <strong>de</strong> o parte, abisul viciului pe <strong>de</strong> alta. Totul <strong>de</strong>vine, astfel, nea<strong>de</strong>vărat<br />
<strong>de</strong> simplu: buna vieţuire constă — din unghi etic — în practicarea virtuţii şi în anihilarea<br />
viciilor. Realitatea este însă infinit mai confuză. Ne mişcăm permanent întrun plan în care<br />
nimic <strong>de</strong> ordinul absolutului nu subzistă fără un <strong>de</strong>ns halou <strong>de</strong> relativitate. Lumea e expresia<br />
aplicativă a absolutului, tentativa lui <strong>de</strong> aşi confirma statica prin experienţa mobilităţii. Iar<br />
experienţa mobilităţii e materia tuturor relativismelor. Categorii ale practicii morale curente,<br />
virtuţile şi viciile trebuie să fie şi ele percepute în mişcarea lor vie, şi nu întro sterilă,<br />
imuabilă abstracţiune. Virtuţile nu sînt binele însuşi, sînt manifestări ale lui, întruchipări ale<br />
binelui în teritoriul — impregnat <strong>de</strong> relativitate — al vieţii zilnice. Virtuţile şi viciile sînt<br />
fapte şi suferinţe ale binelui, la fel cum sînt culorile — după Goethe — „fapte şi suferinţe ale<br />
luminii“.<br />
Faţă cu bogăţia — plină <strong>de</strong> neprevăzut — a lumii, uniformitatea şcolară a categoriilor<br />
morale tradiţionale ne apare ca simplificatoare. Eticul este — prin <strong>de</strong>finiţie — un teritoriu al<br />
surprizei; el dove<strong>de</strong>şte că nu numai tîlharii se pot pier<strong>de</strong>, ci şi apostolii şi că nu numai