Andrei Plesu – Minima moralia - O călătorie alături de ”celălalt”
Andrei Plesu – Minima moralia - O călătorie alături de ”celălalt”
Andrei Plesu – Minima moralia - O călătorie alături de ”celălalt”
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Falstaff, pungaşul vulgar şi regele triumfător, rămîn în afara sferei etice. Numai Falstaff e<br />
născător <strong>de</strong> problematică morală, <strong>de</strong> dispută, <strong>de</strong> şovăire între bine şi rău, între zi şi noapte,<br />
între flux şi reflux. şi atunci nu ne mai mirăm cînd, în Nevestele vesele din Windsor, aflăm<br />
că odaia sa <strong>de</strong> la „Hanul Jartierei“ e zugrăvită, <strong>de</strong> jur împrejur, cu parabola fiului risipitor<br />
(act IV, scena 5). Zugrăveala e „proaspătă şi nouă“ — spune textul, pentru a nu lăsa nici o<br />
îndoială că e aleasă <strong>de</strong> Falstaff şi nu moştenită întîmplător <strong>de</strong> la un alt locatar. Nu e doar o<br />
aluzie la prinţul Hal — un „fiu risipitor“ la propriu. Falstaff însuşi — şi o dată cu el întreaga<br />
umanitate — stă sub aceeaşi legendă. Etica e îndreptarul fiului risipitor, un îndreptar inactual<br />
pentru păcătosul nerecuperabil, şi inutil pentru fiul cuminte, rămas acasă.<br />
*<br />
Hotspur — în ciuda tonusului său vital — este şi el un personaj lunar; ca atare, va ieşi<br />
din scenă, mort, pe umerii, boltiţi ca cerul nopţii, ai lui Falstaff. Un astru rece sfîrşeşte<br />
răstignit pe trupul însuşi al lumii. ştiuse, încă din timpul vieţii, că a fi în lume e a fi,<br />
neîncetat, în centrul unei răscruci: a sta între pericol şi salvare, a răspun<strong>de</strong> axei orizontale a<br />
primejdiei cu axa verticală a curajului (cf. Henric al IVlea, partea I, act I, scena 3: Send<br />
danger from the east unto the west / So honour cross it from the north to south). Nici o<br />
victorie nu e dată fără înfrîngere şi nici o că<strong>de</strong>re nu e dată fără speranţă. Pacea se întretaie,<br />
mereu, cu războiul, după cum istoria Angliei se întretaie, mereu, cu mica istorie a<br />
<strong>de</strong>rbe<strong>de</strong>ilor din jurul lui Falstaff. Această structură a lumii face cu putinţă etica. Iar etica, la<br />
rîndul ei, se întoarce blînd asupra lumii, pentru a o îndreptăţi: ea ne sfătuieşte să acceptăm<br />
limbajul temporalităţii (to welcome the condition of the time — cf. Henric al IVlea, partea<br />
II, act V, scena 2) ca fiind singurul în care se poate formula a<strong>de</strong>cvat drama omului. Let time<br />
shape — spune, la un moment dat, Falstaff: să lăsăm timpul să lucreze, săşi împlinească<br />
rostul mo<strong>de</strong>lator; virtutea va apărea, la urmă, aşa cum a apărut prinţului Henric: nu ca<br />
împotrivire la rău, ci ca distilare a răului, ca i<strong>de</strong>ntificare a sensului lui:<br />
There is some soul of goodness in things evil<br />
Would men observingly distil it out.<br />
(În chiar cele rele e un principiu <strong>de</strong> bunătate,<br />
Numai să ştim cum săl extragem.)<br />
(Henric al Vlea, act IV, scena 1)