Andrei Plesu – Minima moralia - O călătorie alături de ”celălalt”

Falstaff, pungaşul vulgar şi regele triumfător, rămîn în afara sferei etice. Numai Falstaff e
născător de problematică morală, de dispută, de şovăire între bine şi rău, între zi şi noapte,
între flux şi reflux. şi atunci nu ne mai mirăm cînd, în Nevestele vesele din Windsor, aflăm
că odaia sa de la „Hanul Jartierei“ e zugrăvită, de jur împrejur, cu parabola fiului risipitor
(act IV, scena 5). Zugrăveala e „proaspătă şi nouă“ — spune textul, pentru a nu lăsa nici o
îndoială că e aleasă de Falstaff şi nu moştenită întîmplător de la un alt locatar. Nu e doar o
aluzie la prinţul Hal — un „fiu risipitor“ la propriu. Falstaff însuşi — şi o dată cu el întreaga
umanitate — stă sub aceeaşi legendă. Etica e îndreptarul fiului risipitor, un îndreptar inactual
pentru păcătosul nerecuperabil, şi inutil pentru fiul cuminte, rămas acasă.
*
Hotspur — în ciuda tonusului său vital — este şi el un personaj lunar; ca atare, va ieşi
din scenă, mort, pe umerii, boltiţi ca cerul nopţii, ai lui Falstaff. Un astru rece sfîrşeşte
răstignit pe trupul însuşi al lumii. ştiuse, încă din timpul vieţii, că a fi în lume e a fi,
neîncetat, în centrul unei răscruci: a sta între pericol şi salvare, a răspunde axei orizontale a
primejdiei cu axa verticală a curajului (cf. Henric al IV­lea, partea I, act I, scena 3: Send
danger from the east unto the west / So honour cross it from the north to south). Nici o
victorie nu e dată fără înfrîngere şi nici o cădere nu e dată fără speranţă. Pacea se întretaie,
mereu, cu războiul, după cum istoria Angliei se întretaie, mereu, cu mica istorie a
derbedeilor din jurul lui Falstaff. Această structură a lumii face cu putinţă etica. Iar etica, la
rîndul ei, se întoarce blînd asupra lumii, pentru a o îndreptăţi: ea ne sfătuieşte să acceptăm
limbajul temporalităţii (to welcome the condition of the time — cf. Henric al IV­lea, partea
II, act V, scena 2) ca fiind singurul în care se poate formula adecvat drama omului. Let time
shape — spune, la un moment dat, Falstaff: să lăsăm timpul să lucreze, să­şi împlinească
rostul modelator; virtutea va apărea, la urmă, aşa cum a apărut prinţului Henric: nu ca
împotrivire la rău, ci ca distilare a răului, ca identificare a sensului lui:
There is some soul of goodness in things evil
Would men observingly distil it out.
(În chiar cele rele e un principiu de bunătate,
Numai să ştim cum să­l extragem.)
(Henric al V­lea, act IV, scena 1)