ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEŢII - O călătorie alături de ”celălalt”

„inspirat" pe care l-a avut Jung în tren, în care acesta a „primit" viziunea premonitorie a primului război mondial.
Am să mă rezum numai la relatarea faptelor.
262
257. Eram la masa mea din Caimatei şi, ca de obicei, studiam ceva (nu îmi amintesc ce). Deodată m-am
împotmolit, de parcă mi-ar fi fost brusc măturată cuprinderea minţii. Afară înserase şi, cînd m-am uitat pe geam,
apăruseră deja stelele. Mi-am luat capul în mîini şi mi-am frecat tîmplele. Atunci a început. Am văzut globul
terestru chiar în faţa ochilor, limpede, irizat în albastru şi strălucitor. Vedeam ţinuturile, formele de relief,
mişcările oamenilor, oraşele, fluviile, nu ştiu cum. O astfel de vedere presupune modificări de perspectivă, în
timp ce unghiul meu de vedere părea nemişcat; puteam însă focaliza diferit totul, fără efort, ca şi cum ochii mei
ar fi fost călăuziţi. Viziunea mea a fost tot timpul tăcută: nu am auzit voci şi nici zgomote. Am văzut creşterea
civilizaţiilor, expansiunea şi moartea lor: le-am văzut moştenitorii şi am văzut continuitatea lor, în ciuda
dispariţiilor şi morţii.
La început totul era nemişcat. Apoi a fost o învolburare, ca o goană de animale, în Spania, Franţa şi nordul
Africii, care a durat un timp, apoi s-a stins. S-a mai mişcat ceva în centrul Europei, apoi a fost tăcere. Spre
sfîrşitul acestei mişcări au mai fost zvîcniri neregulate în America de Sud, sudul Africii şi nordul Chinei, dar de
mai mică amploare. Apoi au încetat şi acestea. Ceea ce a rămas în loc a fost un soi de trepidaţie a solului: ştiam
că acolo sunt oameni. Apoi imaginea s-a şters şi am crezut că am pierdut-o. Cînd a revenit, am văzut oameni
negri şi roşii, foarte înalţi, construind piramide în America Centrală. Erau îmbrăcaţi în alb, ca romanii, şi păreau
toţi preoţi. Aceiaşi oameni erau în Egipt, numai că Egiptul acoperea nu actualul Egipt, ci mai degrabă Marocul
de azi. Aceşti oameni au început să dispară, şi-au pierdut straiele albe şi s-au decolorat, micşorîndu-se.
Supravieţuitorii s-au refugiat undeva în nordul Indiei, în peşteri. Apoi peste pămînt s-a aşternut o părură de praf,
din care se distingea numai Sfinxul egiptean. în tot acest timp oamenii pe care îi simţeam în trepidaţia solului
continuau să trăiască. După ce praful s-a aşezat, a fost un moment de calm, în care numărul lor a părut să crească
în special în Egipt şi în vestul Indiei; mai redus, două grămezi: una între
263
Germania şi Franţa, spre nord, alta pe teritoriul nordic al ţării noastre. Eram foarte încordat şi nu
puteam urmări toate aceste centre de mişcare. Apoi a fost o explozie, simultan, în nordul Egiptului şi
în vestul Indiei. Ultima explozie s-a răspîndit în două direcţii: spre nord-est, unde s-a stins imediat, şi
spre sud-vest, unde s-a amplificat, devenind o lumină încă mai puternică decît lumina mamă. Ştiam că
explozia din Egipt are legătură cu oamenii de sub Himalaia, în timp ce aceea din bazinul Indusului nu
avea. Acum abia am recunoscut ceea ce văzusem: în continuare voi vorbi nu despre „mişcări", ci în
termenii civilizaţiilor istorice bine cunoscute. O precizare trebuie totuşi făcută: „mişcările" pe care le
vedeam erau un fel de unduire a reliefului, care lua forme foarte diverse; se distingeau forme de
oameni, echipamente militare, stindarde, resturi de clădiri (unele foarte cunoscute: templul lui Marduk,
de exemplu), opere de artă sau pur şi simplu chipuri necunoscute de oameni, de vîrste foarte diferite,
unelte de bucătărie foarte arhaice (pe care nu le-am regăsit, pînă acum, niciodată în cataloage), vase de
ceramică, pînze colorate, animale de povară etc. Această mişcare era cu atît mai intensă, cu cît viaţa
era mai aprigă: ea exprima, oricum, vitalitatea acelei civilizaţii. Cînd două astfel de mişcări se uneau,
imaginile care le alcătuiau se amestecau şi ele, sugerîndu-mi, dacă cadavrele nu erau preponderente,
amestecul de populaţii, o nouă sinteză etnică. Reiau descrierea a ceea ce am văzut.
258. S-a produs acum o aglomerare de mişcări în nordul Mării Negre. Dar care se menţine staţionară, e
învîlvorată în ea însăşi. Estimp Sumerul şi Egiptul înfloresc, la fel Harappa. Aglomerarea din nordul
Mării Negre se infiltrează în Turcia de azi şi loveşte, ca un metal topit care se scurge, bazinul
Indusului, pe care îl stinge: curge apoi în toată India. O parte din acest val alunecă în sudul Chinei, dar
aici dispare. Latura vestică a acestei aglomerări (din nordul Mării Negre), după ce s-a scurs în
Anatolia, se răspîndeşte acum în toată Europa, căzînd peste Grecia şi atingînd oarecum şi Egiptul.
Acum ochii mei sunt strict solicitaţi de două teritorii: mai devreme, de undeva foarte
264
din nord (Iacuţia?) o mare populaţie a căzut peste toată China şi s-a scurs de-a lungul Americii de
Nord, cu infiltraţii şi în Sud; această masă fierbe limitat la liziera populaţiilor din India, după invazia
ramurii estice a popoarelor din nordul Mării Negre; al doilea focar este dat de înflorirea Semilunii
Roditoare şi a Egiptului, deasupra cărora stă să izbucnească ramura vestică a popoarelor din nordul
Mării Negre; la început Semiluna Roditoare avea prelungiri cu bazinul Indusului, care, după invazie,
sunt tăiate: din acest moment cele două focare evoluează independent. în est, sensul mişcării este spre
est: mă refer la expansiunea culturii (India fecundează China, China fecundează Japonia şi Coreea);