ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEŢII - O călătorie alături de ”celălalt”

unui anumit cifru, acela bazat pe gîndirea pe care ei o numeau non-ştiinţifică; au încercat, adică, să
demonstreze că, din punctul de vedere al unei gîndiri corecte, tema dominantă a reflecţiei filozofice nu
este o temă dominantă, ci o eroare de abordare. Este o ironie a istoriei faptul că atacul susţinut al Şcolii
de la Viena a fost îndreptat împotriva lui Martin Heidegger, gînditor care, este notoriu, a formulat
rezerve radicale în privinţa unui mod de a gîndi pe care l-a considerat epuizat, prin închiderea
Platon/Nietzsche, şi căruia, în comunicarea pe care a trimis-o Colocviului Kier-kegaard (Paris, 1964),
i-a notificat ferm decesul („O dată cu schimbarea de orientare realizată de Marx, extrema posibilitate a
filozofiei a fost atinsă, ea a intrat în stadiul terminal.")- Aceste două luări de poziţie, argumentate atît
de fericit, indică limpede criza uneia din temele fundamentale ale culturii noastre, care poate fi chiar
preludiul lichidării ei. Ei bine, o temă dominantă este lichidată atunci cînd şi-a epuizat capacitatea de a
fi prezentă în spiritul oamenilor ca un cifru veritabil, ca o problemă care merită rezolvată. Cifrul este,
să ne înţelegem bine, fundamental irezolvabil, A-l gîndi înseamnă a face spiritul să funcţioneze,
înseamnă a alimenta istoria. Cheile descoperite nu au valoare rezolvitoare, ci valoare ilumi-natorie. Nu
obiectul este decodat (cifrul), ci omul se reaşază mai aproape de lamura sa. Propriul cifrului este de a
schimba modul de a fi al omului în lume, prin aprofundare. După cum cred, şi ştiinţa este un cifru al
ultimei civilizaţii occidentale. Aminteşte-ţi cuvîntul resemnat şi sceptic al lui Max Planck, rostit spre
sfîrşitul vieţii sale: „Niciodată nu-ţi poţi înfrânge adversarii prin demonstrarea adevărului: trebuie să
încerci să le supravieţuieşti." îmi imaginez o zi în care oamenii vor pierde orice interes de a mai
practica ştiinţa galileo-newtoniană, după cum azi s-a pierdut gustul de a mai face teologie. Am o
încredere redusă în adevărul înţeles ca adeqnatio rei et intelledus. Cred mai degrabă în formula care
implică nu obiectul, ci subiectul: vei cunoaşte adevărul, iar adevărul te va elibera. Aceste convingeri
pot fi doar
258
subiective. Totuşi nu mă pot împiedica să nu văd în ele un semn al Timpului.
253. Nu adevărul orientează speranţele oamenilor, ci sentimentul că enigma din spatele cifrului merită
să fie rezolvată. Desigur, aici apare o problemă care nu este neglijabilă: şi anume, noi azi deja suntem
conştienţi de motorul schimbării. Aceasta poate anula mecanismul ei. S-ar putea, pe de altă parte, ca
dezabuzarea pe care noi o legăm strîns de conştientizare să fie un produs pasager al incompleţitudinii
conştiinţei. Cu excepţia faptului că există o iminenţă a schimbării, este hazardat să afirmăm altceva
despre lumea care ne va succeda, despre care nu am spus, deocamdată, decît că este probabil că va fi.
254r. Care este rolul temelor latente? Din rezervorul temelor latente sunt scoase la lumină cheile
propuse a rezolva temele dominante. Temele latente intră în lume sub formă de chei ale cifrurilor. în
epoca vînătorii, recep-tacolul de sacralitate joacă rolul unui cifru. Spre mijlocul perioadei au fost
propuse două chei: cultul totemic (societate masculină) şi cultul Zeiţei-Mamă (societăţi feminine).
Semnificaţia acestor chei stă în interpretarea, prin intermediul sexualizării, a unui dat iniţial care pretindea
a fi înţeles. O dată scindarea sexuală produsă, în epoca următoare atributele sexuale vor deveni
cifruri (Yin şi Yang, de exemplu), iar în unele zone androginia va deveni cheie a noilor cifruri (care
înainte fuseseră chei). Spre sfîrşitul epocii vînătorii, receptacolele de sacralitate mai primesc două
chei: zeul celest şi politeismele. Este important faptul că aceste chei sunt simultane. Zeul celest naşte
raportul de transcendenţă, care devine cifrul divinităţii. Politeismul rămîne în continuare cheie pentru
noul cifru (fosta cheie). Această cheie este înlocuită apoi cu o alta, cheia credinţei. Cifrul divinităţii
este „rezolvat" prin noul cifru al credinţei care se pune pe sine ca cifru sub forma cifrului conştiinţei.
Una din cheile acestui cifru este explicaţia pe care eu am propus-o, a schimbării subiectului. Şi aşa mai
departe.
259
Oricum ar fi viitorul, în privinţa trecutului lucrurile par a sta astfel: o cultură trăieşte din temele latente ale
culturii care a precedat-o; acestea devin teme dominante, suscitînd, la rîndul lor, temele latente capabile să le
rezolve; în cele din urmă, starea de coerenţă creată în jurul temelor dominante se dezagregă, reagregîndu-se în
jurul acelor teme latente care fuseseră explicaţii sau înţelesuri pentru temele fundamentale iniţiale: explicaţiile
devin probleme, şi aşa mai departe. Aceste chestiuni sunt dezbătute pe larg în cartea mea Prolegomene la o
istorie scrisă din perspectiva sensului ei (care există deocamdată numai sub formă de fişe şi schiţe, parţiale, de
capitole).
255. Un aspect este acesta: istoria trăieşte din lichidarea temelor. Dar mai este unul, la fel de semnificativ:
vocaţia spiritului de a căpăta trup. Am numit această „lege" REALISATIO. Spiritul tinde să-şi real-izeze
constantele. După cum cifrul există numai în măsura în care i se propun chei rezolvitoare, temele spiritului tind
spre autolichidarea lor, spre realizare. Evident că în noi există o vocaţie spre plăsmuire, care poate fi înţeleasă ca