ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEŢII - O călătorie alături de ”celălalt”

190. Trebuie să trăieşti, dacă se întîmplă să fii în viaţă. Şi eu fac parte, în definitiv, din evoluţia limonadei.
191. Dacă lunile care încheie anul par a-mi fi favorabile sub specia scrierii de eseuri, luna de început, de la un
timp, o dedic inconştient lecturilor sacre: încep anul 1981 cu studiul Dogmaticii lui Ioan Damaschin. îmi compun
lucrarea de diplomă (laserii de mare putere cu moduri cuplate). Citesc, din Goethe, Călătoria în Italia. Pe
Borges, în franceză. Şi monumentalul Gibbon, Istoria declinului şi a prăbuşirii Imperiului Roman, pînă la
sfîrşitul lui februarie, înmulţirea lecturilor şi dificila manipulare a caietelor mă îndeamnă să fac fişele direct la
maşina de scris. O dată adunate 250 de fişe (pagini), le leg între coperţi de carton tare.
193
Am inventat atunci două tipuri de caiete-dosar: caietele FIŞE de lectură şi caietele NOTE. Acestea din urmă
reprezintă notaţii aruncate la întîmplare pe hîrtie, în varii ocazii, cu scopul de a reveni, o dată cu răgazul, asupra
lor. Am legat pînă acum (din 1981) zece astfel de volume, în-sumînd peste 2 500 de pagini.
Noul stil mi-a uşurat mult munca, impunînd totodată ca lecturile cu fişă să se desfăşoare numai la birou. La
început (timp de patru ani), această asceză a „scaunului" nu m-a deranjat, stimulîndu-mi chiar îndîrjirea. în plus,
fiecare volum era prevăzut cu un Cuprins care făcea accesul la citatul căutat foarte lesnicios. Memoria mea
„mobilă" a devenit astfel, brusc, mult mai încăpătoare. Anii 1980-l986 sunt ani de studiu susţinut. Faptul mi-a
devenit evident cînd am parcurs bibliografia acestui eseu. Media fişelor corespunzătoare anilor 1974-l979 este de
circa 230 pagini/an. Incepînd din 1981 media se ridică brusc la 460. In aceeaşi situaţie, mai accentuată încă, este
media paginilor de „creaţie" scrise într-un an (poezie, eseuri, proză, traduceri). Pentru perioada '74-'79 acest
număr este de circa 100 pagini/an, iar pentru perioada '80-'86 este de aproximativ 300. Saltul realizat prin
intermediul cezurii anului 1980 este semnificativ. Ordinea interioară a sporit şi ea (de fapt numai datorită ei s-a
putut realiza saltul cantitativ): cam de atunci „funcţionez" ca un cîmp de legiuni la atac, în plină desfăşurare. Nu
doar că îmi fişez lecturile „de studiu", dar le notez succesiunea, căutînd să citesc tematic, în concentrare de ac. în
'81 notez 90 astfel de lecturi „organizate" (exceptîndu-le pe cele citite fără fişe, răsfoite sau doar consultate), în
'82 sunt 111 ş.a.m.d. Performanţa se referea atît la calitatea „erudiţiei" (voi spune imediat ce înţeleg prin
erudiţie), cît şi la eliminarea tuturor timpilor morţi dintr-o viaţă care se împărţea între laborator (şi calculele
matematice aferente), fabrică (mai tîrziu, din toamna lui 1982) şi bibliotecă.
înainte de a fi extaz, asceza este disciplină. Găseam în a face ce îmi vine mai greu un deliciu din care încercam
să elimin superioritatea (care în chip evident nu exista). Cît despre erudiţia pe care am încercat să o dobîndesc, ea
însemna următorul lucru: precizia citatului (şi a con-
194
textului) şi capacitatea de a evoca rapid, în memorie, totalitatea referinţelor care se referă la un cîmp dat. Această
facultate, a proprietăţii cunoştinţelor, tatăl meu o poseda în grad extrem, şi elegant. Mai puţin înzestrat, eu a
trebuit să suplinesc lipsa printr-o tehnică a efortului şi a disciplinei, înrobitoare.
192. Din acest an, al saltului, lecturile devin atît de numeroase încît înşiruirea lor îşi pierde semnificaţia,
întocmai după cum, o dată cu maturizarea, persoana noastră îşi pierde din importanţă pe măsură ce punctul
nostru de vedere începe să conteze, lecturile se şterg în planul secund, lăsînd locul experienţelor pe care îmi
place să le numesc spirituale. în continuare nu am să mai vorbesc despre ce am scris, ce am gîndit sau ce am citit,
ci numai despre trei tipuri de experienţe fundamentale: 1) a scrie Jurnal, 2) elaborarea poemului Ascultarea
morţii şi 3) descoperirea istoriei (13 ianuarie 1984).
193. întîi o precizare: într-o primă etapă, Jurnale nu am scris decît în 72-73 (Jur. I), în '74 (Jur. IV & V, acoperind
întreg anul), în '75 (două luni) şi în '77 (două săptămîni). Jurnalul din '74 este cel mai întins. Scrupulul
observării zilelor este respectat. Nu trebuie totuşi uitat că cel care îl scria era inhibat de întreaga literatură a
confesiunii despre care Malraux spunea: J'ai vecu jusqu'â trente ans parmi des hommes qu'obsedait la sincerite (Antimemoires,
I, p. 13). Jurnalul cel mai întins aparţine unei vîrste care îi jertfea lui Pavese din // mestiere di vivere
cele mai pasionante gînduri. îmi pare obvios că jurnalizam din emulaţie, cum alţii fluieră inconştient cîntece la
modă sau zîmbesc într-un anumit fel. De altfel, nici nu prea aveam ce nota. Trăiam gînduri, a căror viaţă era
lipsită de trup. Cine s-ar îndrăgosti de o femeie incapabilă să iubească? Generozitatea este, cu siguranţă,
sacrificiul de sine, dar iubirea este întîi de toate foamea de a fi iubit. în al doilea rînd, singurul jurnal care a
izbucnit din trăire este cel, atît de modic în şovăiala lui, din '72-73: un jurnal impropriu. Pe acesta l-am rescris, în
noiembrie 1986, sub titlul A iubi. Improprietatea lui iniţială se referă la manieră. Nu cred
195
că fusesem frapat, la 15 ani, de specificul literaturii de jurnale. Ignor dacă citisem vreunul, dintre cele mari. A
ţine jurnal relevă dintr-o conştiinţă scindată sau pe cale de a se unifica. Resortul unui jurnal de tip Maiorescu
scapă sferei mele de preocupări, ca şi jurnalul politic sau cel casnic (de felul celui ţinut de bunicul meu pe foile
Bibliei: naşterile, botezurile, nunţile şi înmormîntările, observînd scrupulul unei genealogii incipiente). Jurnalul
se referă la o urgenţă, şi se împărtăşeşte din irealizarea ei. Neputinţa de a izbăvi oferă nota sa cea mai pregnantă.
Am spus că primul jurnal autentic pe care l-am scris a fost unul impropriu. într-adevăr, el nu este un jurnal al
clipei, ci unul al memoriei. Lucrul de care nu reuşisem să mă eliberez, în prezentul meu, fusese un trecut cu
adevărat decedat, dar pe care nu reuşisem să îl mistui. Trecerea nu arsese încă cărbunele, iar scrumul îşi recăpăta
din cînd în cînd văpaia, arzîndu-mă. Am purces la scrierea lui cum se fac anumite descîntece de deochi: sunt