ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEŢII - O călătorie alături de ”celălalt”

simţeam cum pielea îmi este mîngîiată de un miros care îmi pătrunde prin pori. Nări flămînde îmi deveniseră
toate simţurile, căci ceea ce mă contraria prin acea prezenţă invizibilă era de natura miresmei. Iar mirosul cînta.
Avea un ritm foarte precis, care pretindea o partitură. Aproape inconştient, am început să îngîn cuvintele unei
ode sau ale unui imn. Era un cor; în orice caz, un cor în sensul corurilor antice. Un timp percepţia aceea totală a
fost indistinctă; apoi am început să aud silabele găinilor, sîsîiturile gîştelor, foşnetul frunzelor, ropotirea fîşîită a
insectelor, respiraţia astmatică a pămîn-tului şi împleticirea de celofan pe sticlă a curgerii apei peste pietre. Era
ca o imprimare pe bandă căreia i s-a mărit brusc sonorul. Sunetele mă invadau, auzeam zeci de zgomote
familiare, dar cu o acuitate şi o intensitate halucinantă. Atunci am identificat mirosul. Trebuie să ştii că am cules
de nenumărate ori via şi că mirosurile strugurilor îmi sunt bine cunoscute. Mirosul care îmi mîngîiase pielea,
terebrant şi proaspăt, era mirosul pulpei strugurelui de novă, după ce îl desparţi de coajă. Ce simplu! Cum mă
putuse uimi? Stăm privind butucii de viţă şi aracii strîmbi, uscaţi şi ţepoşi. Vedeam pămîntul uscat la suprafaţă,
iar sub crustă îi simţeam umezeala întunecată şi caldă ca o respiraţie în obraz: foşnea de viaţa fertilă a făpturilor
oarbe: rimele cu mucoasa tegumentului brăzdată de inele fremătătoare, şi furnicile lunguieţe, cu aripi ca sămînţa
salamului, se amestecau cu viermişorii albi ai putrezi-
182
ciunii într-o căutare frenetică şi disparată. Balta de sub ciutură era sorbită de pămînt ca de nişte buze crăpate de
febră. în aer, duse de curenţii fierbinţi ai amiezii, se zbăteau musculiţe negre cu aripi invizibile dar strălucitoare.
Un bondar greoi şi hămesit căuta o carne leneşă şi de-bonară, în care să-şi arunce setea. O găină mă fixa cu gîtul
întors, sticlindu-şi privirea neliniştită şi tîmpă. Nu mă săturam de bogăţia amănuntelor, atît de străine, şi care nu
aveau nici un raport cu salvarea mea. Totuşi nu mă puteam urni: eram robul unei împietriri şi al unui refuz.
Asemeni pietrelor aruncate de-a valma în cîmp, dar ştiind că este nefiresc să te simţi piatră.
Mă gîndesc acum la greierii care se pun în gura mortului. Mă gîndeam oare atunci la stranietatea privirii de
saurian rătăcit a găinii? Cu gîtul îndoit, asemeni cocorilor despre care taoiştii cred că trăiesc o mie de ani, singurul
semn de viaţă care îi trăda împietrirea era mica vulvă a urechii, care palpita. Cum priveşte un om o găină
care îl priveşte cu uimire? Destinul de reptilă îi rătăcea printre apele stinse ale ochiului. în privirea mea, privindo,
oare ce destin neîmplinit rătăcea?
174r. De fapt ce se întîmplase? Un lucru simplu: trăisem într-un chip extrem de viu prezenţa nemijlocită a
naturii. Cuvîntul „natură" exprimă o experienţă foarte bogată, şi confuză. Natură este activitatea lipsită de orientare
a simţurilor. Natură este perplexitatea conştientei în faţa vieţii autonome a percepţiilor. Cînd simţi, simţi
organizat: în fapt, mai degrabă resimţi decît simţi. Imaginează-ţi însă o experienţă a simţurilor care nu cunoaşte
altă ierarhie decît intensitatea percepţiei. Ei bine, în aceste momente lumea se însufleţeşte cu adevărat, dar cu un
suflet care nu este logos şi nu este nici nous. Conştienta nu se pierde, însă ea nu mai poate controla ansamblul
mişcărilor interne pe care le numim viaţă sufletească. Pur şi simplu asistă străină la experienţe care sunt străine
de ea.
Căutînd să evaluez, peste ani, strania clipă trăită atunci, am ajuns la săvîrşirea că ceea ce am cunoscut a fost o
experienţă a sacrului în plină imanenţă. Ca să îmi înţelegi gîndul, hai să admitem că soliştii vocali au o per-
183
cepţie mai profundă a textului muzical, datorită ritmării specifice a respiraţiei în timpul cîntatului. Un soi de
prâna-yăma inconştientă şi modulată de interioritatea compoziţiei. A cînta prin respiraţie implică un mod
nemijlocit de a trăi ceea ce cînţi, prin antrenarea, alături de sensibilitatea muzicală, a sensibilităţii trupului, care
resimte în bucuria cîntatului ritmurile armonice ale unei fiziologii „acordate". în definitiv, nu trebuie să uiţi că
„estetică" vine de la cuvîntul grecesc od'a&rimc,, care înseamnă percepţie. Or, „estetică transcendentală", la
Kant, nu înseamnă decît percepţie transcendentală, şi tocmai asta este ceea ce realizează prânayăma respiraţiei
muzicale, în executarea vocală a unei partituri: o percepţie interioară a muzicii, care antrenează ritmurile
fiziologiei şi care face posibilă, pornind de la acest cadru a priori, semnificarea intimă a oricărei alte partituri
muzicale. Ei bine, o experienţă extatică a mirosului (geniul meu e în nări, spunea Nietzsche) mi-a permis
deschiderea spre zările pe care în mod obişnuit simţurile noastre le închid. Ceea ce simţeam era ca în mine
însumi: percepeam lumea cum ne percepem interioritatea; auzeam nu cu urechile, ci cu gîtlejul. întreaga mea
fiziologie se găsea ritmată de fluxul viu al lumii din preajmă, precum suflurile celui care cîntă sunt reglate de
ritmica pe care muzica o imprimă respiraţiei. Ceea ce percepeam era întocmai ca partitura pentru muzicant.
Obiectele percepute erau asemeni notelor, iar ansamblul percepţiei alcătuia partitura pe fundalul căreia, întrucît
sunt un om al cuvîntului, buzele mele începuseră să îngîne un imn. Ei bine, cuvintele care se lăsau străbătute de
acea muzică stranie, care era a prospeţimii neîntinate a vieţii, mi-au venit de la un zeu necunoscut. Şi tot zeului
necunoscut le-am dedicat.
175. îţi aminteşti frumoasele cuvinte ale lui Pavel: „Bărbaţi atenieni! în toate privinţele vă găsesc foarte religioşi.
Căci, pe cînd străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi, am
descoperit chiar şi un altar, pe care este scris: «Dumnezeului necunoscut!» Ei bine, ceea ce voi cinstiţi, fără să
cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu" (Faptele Apostolilor 17, 22
184
şi urm.). Tonul vocii care mă posedase nu m-a părăsit cîte-va zile. Am scris într-o zi şi jumătate un poem în şapte