ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEŢII - O călătorie alături de ”celălalt”
ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEŢII - O călătorie alături de ”celălalt”
ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEŢII - O călătorie alături de ”celălalt”
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
larul ascet Nărada, în Matsya Purăna, în The Sayings ofSri Ramakrishna şi, repovestit, într-una din cărţile lui<br />
Heinrich Zimmer.<br />
Pe măsură ce îl ascultam pe părinte vorbind, o mare certitudine creştea în mine. Venisem să văd viaţa unor sfinţi<br />
şi mă găseam întărit într-o vocaţie care nu era a lor.<br />
132<br />
De ce spusese părintele „tînărul tău"? Tua res agitur, <strong>de</strong>sigur, dar <strong>de</strong> ce tocmai avertismentul împotriva iluziilor<br />
frumuseţii? Mă gîn<strong>de</strong>sc. Dintre toţi părinţii <strong>de</strong> la Sihăstria, Paisie a fost singurul care I-a <strong>de</strong>consiliat pe Sorin în<br />
privinţa vocaţiei sale călugăreşti. în cele din urmă a avut dreptate: prietenul meu s-a căsătorit. De mine ce s-a<br />
ales? Vocaţia mea nu a fost niciodată asceza. De fapt, în tot acest timp nu am făcut <strong>de</strong>cît să mă împotrivesc<br />
cuvintelor parabolei lui Nărada. Probabil că şi sfîrşitul este previzibil: părintele mi-a spus „te vei întoarce la<br />
Dumnezeu". Am crezut însă cu disperare în sensul plin al acestui trup, care va rămîne. Elogiul iluziei nu este<br />
eretic. De aceea, probabil, m-a sărutat. Străbătînd cărările muntelui înapoi spre Sihăstria, am mîncat mure, care<br />
erau dulci. Am privit lumina bogată a toamnei, lichidă şi mată, ca aurul vechi. Văpăi stinse mocneau în frunze,<br />
anunţînd muşcătura <strong>de</strong> arsură a primelor îngheţuri. Foşneau cum zbîrnîie în văzduhul încins aripile libelulei. Iar<br />
soarele se îngropase într-un clin al cerului, ca un ochi între pleoape, cînd bucuria plăcerii atinge <strong>de</strong>ja oboseala. în<br />
tren priveam <strong>de</strong>filarea neîntreruptă a <strong>de</strong>alurilor cu o linişte înaltă şi cuprinză-tor-senină. Meletos zgomotea în<br />
jurul meu. Cine privise norii, după măcel, cu o egală şi uimită seninătate? Revelaţiile sunt faste, conştienta nu.<br />
Cînd iubim închi<strong>de</strong>m ochii. In acelaşi fel, nu doar să-ţi accepţi viaţa, ci s-o iubeşti, este un act <strong>de</strong> curaj. Plăcerea<br />
poate fi sporită privind trupurile care se agită, sentimentul comuniunii nu. In mod paradoxal, cuminecarea se<br />
reculege prin retragere în străfund. La origini nu este nici eul, nici celălalt. Priveşte norii, închi<strong>de</strong> ochii. Fii viu.<br />
118. Este ciudat că te poţi mîntui negînd sălbatic chiar şi o parte măruntă a lumii. Rupt prin propria sa excepţie,<br />
care este un risc, omul se salvează prin încăpăţînare şi fi<strong>de</strong>litate impusă.<br />
Se ştie că Eleazar din Worms a conservat formula necesară pentru construirea unui Golem. Golem este materia<br />
lipsită <strong>de</strong> viaţă, materia amorfă, adică omul creat prin combinaţii <strong>de</strong> litere. între altele, pentru a-l însufleţi, este<br />
necesar ca pe fruntea Golemului să fie gravat cuvîntul<br />
133<br />
„emet", care înseamnă a<strong>de</strong>văr: constructorii lui ştiu că această creatură poate fi <strong>de</strong>sfiinţată prin<br />
ştergerea literei iniţiale. Viaţa dispare cînd a<strong>de</strong>vărul este mutilat: într-a<strong>de</strong>văr, pe fruntea Golemului<br />
rămîne cuvîntul „met", care înseamnă moarte.<br />
119. A<strong>de</strong>vărul cel viu are puţine lucruri în comun cu noţiunea <strong>de</strong>finită <strong>de</strong> Tarski. A<strong>de</strong>vărul trebuie să<br />
fie un alt nume dat vieţii. Ca şi Dumnezeu, a<strong>de</strong>vărul este a<strong>de</strong>vărata natură a omului, care nu are o alta.<br />
Dar, cînd e vorba <strong>de</strong> fragranţa infungibilă a vieţii, nu putem uza <strong>de</strong> concepte teocentrice. Suntem ai<br />
absolutului tot atît cît suntem şi copii ai iluziei. Să nu uităm că iluzia este aspectul dinamic al<br />
absolutului, şi că ea, iluzia, trebuie acceptată drept ceea ce e: iradierea divinului, singura iradiere a<br />
Absolutului (dacă astfel <strong>de</strong> cuvinte majuscule nu te stingheresc). Să-i spunem „unica manifestare a<br />
energiei divine", cum se obişnuieşte? Un fapt este sigur: lui Şva, T ăFv, dacă îi în<strong>de</strong>părtăm semnul f,<br />
care este semnul lui Shakti, al Marii Zeiţe, simbolul procreator şi cosmogonic, măyă adică, <strong>de</strong>ci un<br />
Şva astfel amputat este un Shava, ăR, un cadavru adică. Şva privit ca Shava, Brahman văduvit <strong>de</strong><br />
Măyă, nu înseamnă nimic, dacă privim lucrurile din perspectiva unei lumi a manifestării. Ce lume? A<br />
mea sau a nimănui? Ştii oare că Ha<strong>de</strong>s înseamnă invizibil? Oricum ar fi, nu pot exprima mai bine ce sa<br />
petrecut cu mine cînd l-am părăsit pe venerabilul părinte. Precizia nu clarifică enunţul, îl trivializează.<br />
Ce este atunci profunzimea lui dacă, fără a fi neclaritate, precizia îl împrăştie?<br />
120. Paisie m-a redat într-un mod uimitor acelui geniu interior pe care îl capeţi numai în acordul<br />
incondiţionat cu tine însuţi. Cum să spun? Moi qui ne crois pas, je ne puis croire qu'a ceux qui croient. Et<br />
cependant ne puis comprendre qu'ils croient (Montherlant, scrisoare adresată lui Philippe <strong>de</strong> Saint-Robert<br />
cu trei săptămîni înainte <strong>de</strong> sinuci<strong>de</strong>re), într-un mod imposibil <strong>de</strong> explicat, Paisie mi-a dat încuviinţarea<br />
pentru <strong>de</strong>stinul în care cu sfială mă instalasem. Căci, să te simţi scriitor după ce ai încetat să<br />
mai crezi în valori nu este oarecum ridicol? Vine un ceas în viaţa unui<br />
134<br />
om cînd valeţii îşi pierd brusc importanţa. Numesc „valeţi" toate i<strong>de</strong>ile false, străine sau prosteşti.<br />
Cînd ştii ceea ce eşti, iar restul încetează să mai conteze. A fi contestat e o plăcere senină, cînd valeţii<br />
există. Pe măsură ce singularităţile dispar, făptura se şterge, iar punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re, dimpreună cu<br />
mo<strong>de</strong>lul personalităţii, abia atunci începe să conteze. Omul nu este doar sine-însuşi, el este, întîi <strong>de</strong><br />
toate, paradigma în numele căreia trăieşte. Ei bine, cobo-rînd <strong>de</strong> la Paisie ştiam că această paradigmă<br />
există şi că eram <strong>de</strong>ja instalat în ea.<br />
121. Interesant este că şi după vizita la Anton Dumi-triu ceea ce aveam <strong>de</strong> făcut îmi părea la fel <strong>de</strong><br />
limpe<strong>de</strong>, îmi amintesc o discuţie cu Sorin, după cursul <strong>de</strong> mecanică teoretică, în care trăisem înalt