ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEŢII - O călătorie alături de ”celălalt”

am citit, grăbit şi febril, Existenţa tragică (D. D. Roşea), Introducerea în filozofie (David), o carte despre Paracelsus,
una despre Mesmer, alta despre istoria prostiei, în fine o monografie despre Thomas Mann, Quo vadis, de
Sienkiewicz, şi schiţam un catalog al divinităţilor sumeriene, fascinat de Ghilgameş şi de propria mea moarte
(idem, p. 38v şi urm.).
Nu e nimic nou în felul în care reluam studiul. O listă de lecturi din acea vară (1977) indică titluri preponde-
111
rent filozofice, şi anume fie surse, fie comentarii istorice. Nou este interesul faţă de autori precum Pierre Duhem,
A. C. Crombie ori St. Korner, care intercesează, prin remarcabilele lor cărţi, introducerea mea în epistemologie.
Sunt prezenţi, desigur, şi fizicienii, însă tot prin cărţi „umaniste": von Laue cu Istoria fizicii şi P. A. M. Dirac cu
Evoluţia concepţiilor fizicienilor asupra tabloului naturii. Tot arunci am citit Materialism şi empiriocriticism
(Lenin), despre care nu mi-am dat seama cît este de proastă pînă nu am citit, prin anul III de facultate,
remarcabilele consideraţii referitoare la Mecanica lui Newton ale lui Mach. Cu un instinct sănătos, mă
dezgustasem repede de cărţile lui Pătrăşcanu, superficiale şi servile. Cît de sinistră trebuie să fi fost epoca în care
aceste cărţi puteau trece drept normalei Căutînd Principia Mathematica la bibliotecă, găseam volumele
Autobiografiei lui B. Russell, pe care le-am citit cu interes, propunîndu-mi totodată să evit tonul „uşor" care le
caracterizează (VI, p. 40v). Tot în acel iulie extrem de febril mă iniţiasem în muzica lui Şaliapin, pe care îl ascult
în ediţia integrală scoasă de ruşi. Pentru orientare, fac un catalog al cîntecelor populare şi compar diferitele
interpretări. Citesc Educaţia sentimentală (Flau-bert), care va deveni una din referinţele mele esenţiale. Recitesc
pe Holderlin, pe care îl găsesc solid, şi silabisesc „Ce este metafizica?" (Heidegger), care deocamdată mi se pare
străină. La mare iau cu mine pe Marin Preda, opera omnia, pe care o parcurg în zece zile. întors în Bucureşti, nu
ştiu din ce motiv, fac exerciţii de limba rusă, care ră-mîne, din păcate, în bună parte uitată. Septembrie este luna
lui Noica, pe care îl studiez cu creionul în mînă, pe cărţile lui Dragoş. Noica trimite la Heidegger, iar pe Heidegger
îl pricep întîia dată prin expunerile lui Anton Dumitriu din Philosophia mirabilis.
102. Lunile august şi septembrie sunt dedicate unui studiu amănunţit din Noica şi Anton Dumitriu. Noica mi-a
oferit deschiderea asupra fiinţei, iar Dumitriu, pe care l-am vizitat împreună cu Sorin Apan în noiembrie, m-a
deschis hotărît asupra lui Heidegger şi asupra logicii. Interesului faţă de greacă, acesta din urmă i-a dat o
orientare
112
„fundamentalistă". Majoritatea cuvintelor greceşti pe care le-am învăţat pînă în acest an, cînd m-am apucat mai
sistematic, cu Adelina Piatkowski, de greacă, au fost învăţate în etimologia „arheologică" a lui Heidegger. De
exemplu, înţelesul cuvântului teopeîv era pentru mine, în primul rînd, nu a cunoaşte, ci a contempla, a lua parte
la o solemnitate, iar GecopiKoc, însemna „ceea ce aparţine unei solemnităţi". OiXeîv nu era pur şi simplu „a
iubi", ci „a primi pe cineva ca pe un oaspete, cu onoruri, cu solemnitate", încă înainte de a poseda în chip decent
declinaţiile, eu ştiam că forma arhaică a lui evSoc, conţinea şi o digamma, literă ulterior dispărută, şi se citea
„veidos"; ştiam că etimonul lui este acelaşi cu al cuvîntului sanscrit vidyă (ştiinţă, vedere), care a dat latinescul
video-videre, a vedea. Modul în care am încercat să pătrund în greacă a fost filozofia, şi anume aşa cum o
înţelegea Heidegger. întocmai după cum am încercat să învăţ germana traducînd direct cu dicţionarul din
Nietzsche, Gb'tzen-Dămmerung. în ambele cazuri am eşuat: din germană ştiu cam cît un semidoct, iar greaca
abia la 30 de ani am început să o învăţ metodic, dar, vai, la Universitatea Populară.
103. Lecţia lui Noica a fost simplă şi salutară. în primul rînd că, orice ai face, lucrurile trebuie făcute temeinic. în
al doilea rînd, limba nu este un instrument indiferent. Ea implică o metafizică instinctivă, pe care e bine să o
intuieşti ante factum. Noica îşi lua etimologiile din Etymologicum Magnum şi din Sextil Puşcariu; unele din
exemplele sale erau stranii, scoase direct din Neagoe Basarab, din Can-temir ori Eufrosin Poteca. Fără exemplul
său probabil că niciodată nu aş fi revenit cu interes asupra cronicarilor şi nici nu aş fi parcurs cu un ochi viu
textele româneşti din secolele al XVI-lea-al XVIII-lea. Noica te învăţa să descoperi în cuvînt o tradiţie istorică şi
o vocaţie filozofică constituită. Raţionamentul său părea a fi: aproape nici nu mai e nevoie să fii inteligent dacă
limba în care vorbeşti este. în orice caz, n-aş fi citit niciodată vechile texte religioase româneşti fără exemplul lui
Noica. Or, dacă nu le citeam, eufoniile din Ascultarea morţii, ca şi hieratismul
113
liturgic care caracterizează anumite părţi ale ei nu s-ar fi născut niciodată.
Deocamdată, încercam să înţeleg distincţia între sine şi sinea, şi opoziţia lor faţă de eu, căutam să definesc, cu
exasperare, cuvîntul fiinţă, şi dădeam de neant. întîile încercări de a înţelege prima parte din Sein und Zeit au
eşuat tocmai datorită faptului că nu puteam asocia nici o reprezentare enigmaticului „concept" de fiinţă. Adevărata
„intrare" în filozofie mi-a devenit posibilă abia după ce am putut înţelege pasajul 341c-d din Scrisoarea a
Vil-a a lui Platon. Pornind de la sensul acestui fragment am reuşit în sfîrşit să înţeleg deosebirea dintre demersul
filozofic şi cel ştiinţific şi motivul pentru care definiţiile filozofiei nu pot fi date în maniera disciplinelor
geometrice. Obiectul asupra căruia s-au exercitat minţile filozofilor, din cele mai vechi timpuri, nu este van, ci
devine caduc abia după ce exigenţe străine de gîndire caută să refundamenteze acest obiect în termenii
manipulării. Regăseam şi aici un exemplu al legii pe care am numit-o mai tîrziu realisatio.
104:. Cînd faci, nu ştii prea bine ce faci, şi acest fapt conferă bogăţie şi rod acţiunii. Frumuseţea unei probleme