ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEŢII - O călătorie alături de ”celălalt”

„o revoluţie fără iubire nu e decît violenţă şi presupune toate grozăviile demenţei". Mă îndreptam spre
Glucksmann încă înainte să îl fi citit bine pe Marx. Or, lucrul e firesc, dacă ne gîndim la onestitatea fără rest a
adolescenţilor. Un turiferar precum Dumitru Popescu putea vorbi de „filozoful" său de predilecţie, orientat cum
era spre fotoliile cele mai confortabile ale istoriei. A mea disputatio cu Doru Kaytar era autentică (şi, vai, atît de
scolastică), pentru că izvora din opţiuni care exprimau rătăciri cu valoare iniţiatică. De altfel, marxismul era atît
de impopular printre colegii mei de generaţie, chiar
81
şi printre cei care îşi dădeau coate voioşi pentru a parveni politic, încît a-l citi pe Marx, faţă de ei, era la fel de
extravagant şi prost văzut ca şi a-l citi pe Soljeniţîn, faţă de marxizanţi. Doru le făcea, în chip obiectiv, pe
amîndouă. Dăduse, la schimb, Arhipelagul Gulag pe Capitalul lui Marx, iar pe uşa camerei sale din Maior
Coravu trona fotografia imensă a lui Soljeniţîn.
79. Nu voi insista asupra iniţierii în marxism, pe care am urmat-o cu tenacitate încăpăţînată doi ani, spre indignarea
neliniştită a lui Dragoş Marinescu, care se întreba dacă mai eram în toate minţile. Lungul studiu din
Lukâcs, care mi-a ocupat, continuu, toată vara care a urmat anului I, şi anume lectura, cu creionul în mînă, a
întregii opere traduse în româneşte, apoi studiul lui Goethe, lectura integrală (în româneşte) a lui Thomas Mann,
aplicaţia îndîrjită asupra unor obscure articole scrise de Lenin înaintea loviturii de stat din Noiembrie, tot acest
efort îl făcuse în cele din urmă pe Dragoş să mă creadă alienat, aşa cum alienată o considera Maiorescu pe Klara
Krem-nitz. Acest studiu amănunţit trebuia împlinit, pentru a demola în cunoştinţă de cauză o ispită care fusese a
secolului. îmi amintesc că un cunoscut de-al lui Voltaire a remarcat într-un rînd, uimit, că scrierile patristice
figurau toate în biblioteca celui care semna ecrasez l'infâme şi că erau bogat conspectate; „mi-o vor plăti, ar fi
replicat Voltaire, pentru timpul pe care l-am pierdut cu ele". Şi pe bună dreptate. Citindu-i pe Lenin & comp.
ştiam că-mi vor plăti într-o zi pentru timpul pierdut. O precizare trebuie făcută: prezenţa numelor lui Thomas
Mann şi Goethe printre cele ale trustului Marx-Lenin-Lukâcs se explică astfel: Lukâcs ilustra conceptul său de
realism literar, între alţii, prin Mann, şi un anume tip de organicism ma-terialist-imanentist prin Goethe. Ca să
verific adevărul ilustrării, a trebuit să îi reiau în perspectiva acelei deschideri. Or, lucrurile stau exact ca în vorba
lui Blaga: dte teorii contradictorii între ele nu descriu corect acelaşi aspect al
naturii...
82
L80. Orice rîvnă autentică trimite mai departe decît obiectul rîvnit. Citindu-l pe Marx după citirea Caietelor filosofice
ale lui Lenin, am sesizat un lucru pe care marxiştii liberali îl ascund cu grijă: Lenin l-a înţeles în mod
deplin pe Marx. Faptul este semnificativ, căci Lenin este punctul cel mai scăzut al unei situaţii spirituale
decăzute, fetişizată ca atare în adevăr ultim. Am mai înţeles, citind faimoasele Probleme ale marxismleninismului,
că Stalin l-a înţeles bine pe Lenin şi că nu există mai mult Lenin în Lenin decît există în Stalin. în
rest, din punctul de vedere al adevărului, a disocia între Troţki, Stalin şi Buharin este futil. Desigur că victima are
mai multă dreptate decît călăul, dar atunci cînd victima este un călău împiedicat să se manifeste, un călău cu
suspendare, nu cred că cei ucişi mai merită ceva din compasiunea noastră.
Citindu-l pe Marx am avut pentru prima oară în faţa ochilor exemplul copios etalat al legii pe care mai tîrziu am
numit-o realisatio. Inteligenţa speculativă a lui Marx, ca şi extrema penetraţie în concret a minţii sale, acestea
două dublate de facultatea tipică filozofilor de a manevra concepte cu înţeles suspendat, nu pot fi negate. în ceea
ce a ilustrat, Marx nu a fost lipsit de geniu. Problema este însă aiurea: Malraux spunea despre de Gaulle că inteligenţa
sa nu este de căutat în ascuţime ori rapiditate, ci în înălţimea la care înţelegea să situeze orice problemă.
Inteligenţa profundă a lui Marx aici stă: dintr-un motiv care ţine de punctul de întoarcere pe care l-a efectuat
spiritul timpului în preajma anului 1830, Marx nu a mai putut prelua enorma cantitate de concepte vagi de care a
uzat filozofia din imediata descendenţă a lui Kant, fiind obligat la taxarea acestora după criterii ale înţepenirii.
încă înainte de a face un test al referentului, el identifică funcţia cuvîntului în limbaj cu aceea a ideologiei în
societate, şi anume ca fiind aceea de a falsifica. Pentru Marx limbajul este frazeologie. El pare să ignore că nu
lupţi împotriva unei lumi decît demonstrînd falsitatea unui anumit mod de înţelegere. Or, omul nu este dat
nemijlocit lumii, ci prin intermediul limbajului. Marx este obsedat de nemijlocire, pe care a identificat-o,
împotriva lui Hegel, de care e exce-
83
dat şi vizibil complexat, cu praxisul, şi aceasta deoarece este fascinat de simplitatea violenţei. Cînd refuză să-şi
recunoască copilul făcut cu o servitoare, el resimte momentul convers al aceleiaşi fascinaţii, şi anume laşitatea.
Acest burghez ros de resentimente, unele datorate hemoroizilor, cum singur mărturiseşte într-o scrisoare tîrzie,
pare să ignore că fapta lui este întîi de toate un limbaj care destaurează limbajele anterioare şi care, el, ca limbaj,