ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEŢII - O călătorie alături de ”celălalt”

Astfel, îmi amintesc de un curs de probabilităţi aplicat hzicii, pe care am fost surprins citindu-l sub bancă pe cînd
65
la tablă se făceau meşteşugit-prosteştile probleme dini Gheorghiu. Altă dată, la biologie, citind Poetica lui Aris^
totel, iar la franceză citind o traducere franţuzească din' Sentimentul tragic al vieţii (Unamuno). Pot spune că tot
ce am făcut pentru cultivarea mea, am făcut împotriva şcolii' şi negîndu-i exemplul. Facultatea nu a reuşit decît
săi potenţeze într-un chip şi mai dramatic acest divorţ. Del exemplu, dacă doreai să faci cu adevărat fizică, adică
mai întîi să o înveţi temeinic, trebuia ca după facultate să o reiei iar. Dar asta însemna de fapt aproape cinci ani
pier-j duţi. Energia scade cu vîrsta, ca şi ingenuitatea. Cum mai | poţi crede în puritatea fizicii cînd cinci ani ea a
fost sistematic înjosită de minţi slabe ori necalificate, şi bîrfită dej inteligenţe mediocre după servile exerciţii de
manual?] Pare greu de crezut, dar în această universitate (pe carel am absolvit-o eu) timp de cinci ani nu a existat
nici măcar un singur cadru didactic care să comenteze la curs sau la j seminar textul original al vreuneia din
contribuţiile care] au zguduit paradigma epistemologică a acestui secol, j Problemele fizicii sunt pasionante şi
fierbinţi: în schimb 1 profesorii s-au dovedit căldicei.
66. îmi începeam anul 1976 citind despre călugării şi ] sibilele din antichitatea iudeo-creştină (Ferdinand
Delau-l nay, 1874), şi iniţiindu-mă în civilizaţia islamului clasic, ] după Dominique Sourdel & Janine Sourdel-
Thomine. I încercam să meditez prin scris la legătura dintre gol, tăcere I şi lumină, pe urmele eseului Moartea
tragediei de George Steiner (Caiet XI). Estimp aflăm cu încîntare cum poate fi descrisă, printr-un artificiu de
calcul, mişcarea a două mase legate cu un resort elastic, ca oscilaţie armonică înl jurul centrului de masă al unui
punct material cu masa egală cu masa redusă a celor două corpuri. Vara, după examenul de admitere, notez:
studiu sistematic asupra literaturii greceşti, cu periodizare; pînă îmi procur cărţile, j reluam egiptenii (Caiet X, p.
15v). Paralel, pînă la plecarea I în armată, am citit Lucien Leuwen (Stendhal), Eseuri (Ca- I mus), Un veac de
singurătate (G. G. Mârquez), opera lui I Mateiu Caragiale, capitolele din Istoria artei despre Egipt | (Elie Faure),
Nuvele de Borges şi Buzzati, şi fragmente din
66
LIstoriologia umană a lui Iorga. Cel mai important eveniment al verii, consemnat ca atare, este descoperirea lui
Noica, prin broşura de format modest „Eminescu, sau gînduri despre omul deplin al culturii române" (găsită din
întîm-plare, într-un maldăr neutru de cărţi, la Biblioteca Sado-veanu).
Totuşi, în ordinea biografiei imediate, evenimentul cel mai plin de urmări al verii a fost că ea s-a încheiat şi, o
dată cu ea, epoca ce poate fi desemnată prin expresia otium cum dignitate. La sfîrşitul lui septembrie plecam în
armată.
67. Departe de a fi disciplina şi demnitatea marţială, esenţa armatei este mai degrabă spiritul mărunt al falsificării
şi violenţa aplicată laş. Laş înseamnă aici următorul lucru: regula lui „dai şi primeşte" este violată. Enorma
cantitate de prostie şi cîrtitoare răutate pe care am experiat-o în armată nu făcea decît să profetizeze asupra
enormei cantităţi de prostie şi de cîrtitoare răutate pe care am experiat-o apoi în viaţa civilă. Armata a rezumat în
scurt ceea ce părea a nu putea fi inaugurat niciodată, pentru mine: imperiul irezolut al prostiei agresive. Spun
irezolut pentru că arareori am văzut prostie bravă: aproape întotdeauna este poltronă. Adică leneşă, scîrboasă,
mereu la adăpost, lovind cu bîtă lungă şi numai de după gard.
La început armata m-a stupefiat: era atît de aberant, încît nu putea fi adevărat. Dimensiunea prostiei era atît de
neaşteptată, încît te făcea uneori să izbucneşti în rîs. Era însă o prostie încălţată, şi anume cu cizme. Ceea ce
bătea lung. Unul din acei homo moronicus vulgaris, surprin-zîndu-mă citind o traducere din Antichităţile iudaice
în ediţia Belles Lettres, mi-a smuls triumfător cartea, so-mîndu-mă să declar imediat în ce „limbă imperialistă"
este scrisă. Mă privea lacom şi cu gura deschisă. I-am răspuns fără să stau pe gînduri „în guarani, limba
mondială a Arnericii de Sud", ceea ce nu l-a stupefiat, în ciuda enormităţii evidente. „O să vedem noi, se va
cerceta şi vom afla Şi de unde ştii dumneata această limbă", a mai spus. S-a ^depărtat drept şi satisfăcut, cu
Josephus Flavius sub braţ. ?i s-a cercetat într-adevăr, iar cînd m-au prins sărind gar-
67
dul au vrut să mă excludă din UTC, după ce m-au ras în cap, într-o şedinţă publică de demascare. Faţă de cărţi,
ofiţerul român resimte indignare. Cărţile sunt pentru el ca un afront personal. Rostul lor este de altfel
ininteligibil. Un locotenent, după ce a confiscat Antologia filosofică a lui Bagdasar, urlînd şi zguduind-o
(exemplarul era totuşi din 1943!), mi-a mărturisit a doua zi, la întrebarea mea dacă a răsfoit-o, că a citit-o în
întregime înainte de a adormi. Sunt cazuri cînd lipsa replicii face de prisos întrebarea. Omul se documentase
sforăind. în definitiv Descartes îşi rezolva problemele tolănit, iar Newton în somn. Ar fi! putut să-mi dea aceste
exemple ilustre, dacă aş fi ricanat. Şi dacă nu le-ar fi ignorat, cu o superbă semidocţie, cre-zînd că se poate ceva
cunoaşte fără efortul de a şti.